Explicația bizară oferită de Ilie Năstase după ce a fost filmat aruncând cu cafea pe un poster al lui Traian Băsescu: De asta am făcut, altfel nu am nimic cu dânsul

Explicația bizară oferită de Ilie Năstase după ce a fost filmat aruncând cu cafea pe un poster al lui Traian Băsescu: De asta am făcut, altfel nu am nimic cu dânsul
Publicat: 23/04/2019, 14:59

„Am văzut câți bani primesc partidele astea pentru campaniile astea și din păcate noi nu prea avem bani și nu ne-am pus și noi postere, cum le-au pus toată lumea, și am avut așa un moment de indignare pentru că noi, românii, dăm nu știu câte sute de milioane sau milioane de euro pe an pentru partidele care sunt ele, pe care el… știm pe toate, da? Și eu, și cu domnul Iordănescu nu prea avem bani să ne punem posterele peste tot ca ceilalți, înțelegeți? De asta am făcut, altfel nu am nimic cu dânsul, a fost mai mult în glumă, dar în momentul acela mă gândeam și la sloganele alea pe care le susținea dânsul cu „să trăiți bine” asta a fost. Dar dacă îl văd mâine sau dacă suntem colegi la Bruxelles îi dau mâna, suntem acolo să ducem România mai departe, nu am nici o treabă cu el”, a declarat Ilie Năstase, la România Tv.

„A promis multe și nu a făcut nimic. Sunt frustrat că a furat navele, suntem frustrați că a luat un apartament gratis, a păcălit pe români, de aia sunt frustrat. Nu mă consider un simbol al lui Băsescu. Nu am banii să mă duc la TV. Dânșii plătesc cu banii mei, deci eu plătesc lui Băsescu la partidul lui bani ca să facă ce face, ați înțeles? De asta sunt indignat”, a completat Ilie Năstase.

Întrebat dacă se teme de consecințe în condițiile în care liderul PMP București, Cristian Petrescu, a anunțat că va sesiza Biroul Electoral Central (BEC) referitor la acest scandal, fostul mare campion ATP a replicat: „Păi și eu pot să fac plângere că m-a făcut golan, pot să fac plângere că a furat navele, o să fac plângere că a luat un apartament gratis de la primar. Toate astea o să le fac și eu”.

Liderul PMP București Cristian Petrescu a postat, marți pe Facebook, un video care îl arată pe Ilie Năstase, care deschide lista UNPR la alegerile europarlamentare, aruncând cu cafea într-un afiș cu Traian Băsescu. „NU, nu este un simplu golan. Este un GOLAN, general al armatei române și candidat la alegerile europarlamentare! Poți să ai opinii contrare, să crezi în altceva, chiar să desconsideri oameni. Dar cu decentă, cu un minim bun simț și mai ales cu respectarea legii. PMP București va sesiza astăzi Autoritatea Electorală Permanentă și cere UNPR să se delimiteze de gestul de mahala al acestui posibil model pentru români, care a ales sa ajungă un mare GOLAN”, a scris Cristian Petrescu, marți, pe Facebook.

Contactat de MEDIAFAX, președintele PMP București a afirmat că sesizarea incidentului cu Ilie Năstase va fi depusă la BEC, sub acuzația de vandalizare.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Una dintre celebrele gemene siameze Abby și Brittany s-a căsătorit. De ce nu au făcut...
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti...
FOTO. Ea este cea mai sexy sportivă din culturismul românesc! Are un singur vis: „Asta...
Andreea Bălan a recunoscut tot despre certurile cu Victor Cornea: „Nu există împăcare”
Avertismentul lui Donald Tusk. „Ştiu că sună devastator, dar a început o nouă eră: era...
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul...
Actriţele din filmele pentru adulţi fără pic de machiaj. Galerie foto FABULOASĂ!
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se...
Ies la iveală noi detalii despre Mirel. Tânărul este cunoscut pentru agresivitate: "Era foarte obsesiv,...
Explozie la rafinăria Petromidia. A fost activat Planul Roșu de Intervenție. Care este cauza incendiului
S-au despărţit cu scandal! Cele mai scurte căsnicii ale vedetelor din România
Motivul inedit pentru care Volkswagen modifică logo-ul bine-cunosut - VIDEO
Actorul Steven Seagal le-a vizitat pe victimele atacului terorist de la Moscova
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Decizia aşteptată de toată România. Se va întâmpla în 2024. Ciolacu: Vă asigur
Omenirea, speriată cu strategii pentru o nouă pandemie. Ce s-a întâmplat la Geneva
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă....
Mama Andreei, prăbușită de durere la înmormântarea fiicei sale, ucise fără milă de studentul la...
Cum a petrecut mama Geta ziua ei de naștere și ce cadouri a primit? „N-am...
Tatăl lui Mirel Dragomir, despre crima sângeroasă comisă de fiul său: "Nu pot să-l privesc...
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să...
Oamenii de știință au descoperit efectul ciudat al sarcinii asupra vârstei biologice