Meteorologii anunță vreme instabilă pentru perioada următoare. Urmează ploi în fiecare zi, iar temperaturile scad

Meteorologii anunță vreme instabilă pentru perioada următoare. Urmează ploi în fiecare zi, iar temperaturile scad
Publicat: 21/05/2017, 14:27
Actualizat: 25/03/2019, 22:59

Luni și marți va ploua în partea de sud-est a țării, marți fiind așteptate averse, descărcări și intensificări ale vântului și în zona de vest și la munte, în restul teritoriului vremea fiind bună, anunță ANM. De miercuri, ploile se vor extinde în nord și centru. Joi va ploua în centrul, sudul și estuș țării.

„Prea bine nu va fi nici la sfârșitul săptămânii, când, din loc, în loc, vor mai fi ploi de vară asociate cu descărcări și intensificări de vânt. Iar legat de temperaturi, până miercuri inclusiv, vor fi temperaturi apropiate de ceea ce ar trebui să fie în această perioadă, adică maxime cu prinse între 17 grade, în nordul litoralului și 28 de grade, prin partea de veste și sud-veste. În a doua parte a săptămânii, să scadă puțin valorile și în unele zone să fie temperaturi puțin mai mici decât normal”, a declarat pentru MEDIAFAX Meda Andrei, meteorolog ANM.

Potrivit ANM, în București va ploua duminică noaptea și luni, marți și miercuri vreme fiind mai bună. Începând cu noaptea de miercuri spre joi până la sfârșitul săptămânii vor fi intervale cu soare dar și ploi de vară. Luni vor fi temperaturi de 23 de grade, marți și miercuri de cel mult 25. Joi, temperaturile vor scădea până la 19-20 de grade, menținându-se la aceste valori până la sfârșitul săptămânii.

Și pe litoral vremea este instabilă, atât la sfârșitul acestei săptămâni, cât și în perioada următoare, spun meteorologii.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce înseamnă ca Ucraina să piardă războiul cu Rusia. Trei scenarii
BREAKING NEWS | A murit celebrul transgender Naomi
FOTO. Grațiela e văduva lui Costel Corduneanu. Femeia e cu 20 de ani mai tânără...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Împăcarea anului la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce jurământ i-au făcut Adrian și Petronel Corduneanu...
Cum se menține în formă Romanița Iovan la 59 de ani. SECRETELE ei: ce consumă...
Alerte meteo de vreme severă imediată emise de ANM. Cod galben în mai multe zone...
"Mă simt ciudat să spun cu voce tare: Am cancer la creier". Reacția tulburătoare a...
Au apărut primele imagini cu fiica lui Paris Hilton! „Nu m-am putut abține”. Ce anunț...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Poți radia mașina dacă n-o mai folosești, fără s-o casezi?
UE are nevoie de gaz natural lichefiat rusesc pentru a evita un şoc energetic -...
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
S-A DECIS PLATA a 3.000 de lei de persoană. Banii intră direct PE CARD înainte...
Oana Roman, gest emoționant de ziua Mioarei Roman. „Te iubesc, mamă”
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou...
Cum vrea să scape ucigașul Mirelei de închisoare? Ireal la ce metodă ar putea să...
Virginia, dezvăluiri despre o posibilă relație cu Patrick! Se simte Robi deranjat de apropierea dintre...
Motivul pentru care doi tineri au ales să se căsătorească în avion
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Heinrich Rudolf Hertz, inventatorul undelor radio. „Nu cred că undele fără fir pe care le-am...