24 februarie 201717:263142

METEO: Revin ninsorile în România. VREMEA se schimbă de sâmbătă

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, vineri, o informare meteo de ploi şi ninsori la munte, care va intra în vigoare de vineri seară şi va fi valabilă până sâmbătă seara.

De vineri de la ora 20.00 şi până sâmbătă la ora 20.00, vremea se va răci şi va ploua în cea mai mare parte a ţării.

În regiunile sud-vestice şi sudice, precum şi la munte, cantităţile de apă vor ajunge la 15 - 20 l/mp.

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, în zona de munte vor predomina ninsorile şi se va depune un strat nou de zăpadă.

În Transilvania şi Moldova vor fi precipitaţii mixte, iar în celelalte regiuni vor fi mai ales ploi.

Local şi temporar, vântul va avea intensificări cu viteze de 50 - 60 km/h, iar în zona montană înaltă va spulbera zăpada.

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.