COD GALBEN de caniculă până luni în 16 județe și în Capitală

COD GALBEN de caniculă până luni în 16 județe și în Capitală
FOTO cu caracter ilustrativ - Mediafax Foto
Publicat: 22/07/2017, 13:35

Atenționarea meteorologică cod galben de caniculă este valabilă sâmbătă, duminică și luni, iar județele vizate sunt Alba, Brăila, Gorj, Mehedinți, Arad, Călărași, Giurgiu, Olt, Ilfov, Caraș-Severin, Hunedoara, Bihor, Dolj, Timiș, Ialomița și Teleorman.

Meteorologii avertizează că valul de căldură va persista în toată țara, iar disconfortul termic va fi accentuat în vest, sud și sud-est și pe arii restrânse în rest. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și local va depăși pragul critic de 80 de unități.

În Banat, Crișana, sud-vestul Transilvaniei, cea mai mare parte a Olteniei și Munteniei vremea va fi caniculară, cu temperaturi maxime frecvent între 35 și 37 de grade, mai ridicate până în jurul a 38 de grade în extremitatea de sud-vest a teritoriului. În aceste regiuni, minimele nocturne se vor situa, local, peste 20 de grade.

În zonele de deal și de munte, în jumătatea de nord-est și pe arii mai restrânse în rest, mai ales în cursul după-amiezilor și al nopților, vor fi intervale cu instabilitate atmosferică accentuată.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un...
Umilită din cauza listei de cumpărături! Ce a pățit Lili din Iași, după ce a...
FOTO. Face o avere din imaginile cu ea: apariție controversată a jucătoarei de fotbal!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Replica ironică a unui general finlandez, după ce Rusia a amenințat că va trimite rachete...
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Adevărul despre DECESUL lui Naomi. Ce i-a adus sfârșitul. Dezvăluiri de ultimă oră
Mister în Slănic Prahova, după ce o stradă s-a surpat din senin. Craterul se măreşte...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Ana Maria, tânăra ucisă în Orhei, ar fi ieșit din casa presupusului criminal pe picioarele...
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Pâinea cu maia, izvor de sănătate. Ce sortiment trebuie evitat
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
Cansu Dere, motivul pentru care a luat o pauză de la aparițiile pe micile ecrane
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Oamenii de știință din domeniul energiei dezleagă misterul strălucirii aurului