Viorica Dăncilă, întâlnire cu Marcelo Rebelo de Sousa

Viorica Dăncilă, întâlnire cu Marcelo Rebelo de Sousa
Publicat: 08/06/2018, 02:42
Actualizat: 25/03/2019, 21:43

„Prim-ministrul Viorica Dăncilă a avut joi, 7 iunie 2018, o întrevedere cu Marcelo Rebelo de Sousa, președintele Republicii Portugheze. Cei doi demnitari au exprimat satisfacția pentru nivelul actual al relațiilor bilaterale, atât la nivel politic, cât și la nivel sectorial, fiind evidențiat în mod special, nivelul foarte bun al cooperării în domeniul apărării. Șeful executivului a exprimat dorința intensificării colaborării în domenii considerate prioritare de către ambele părți. În acest sens, a comunicat președintelui propunerea de elaborare a unei foi de parcurs, ca instrument de lucru operativ și mijloc de stimulare a proiectelor de cooperare între cele două țări”, se arată într-un comunicat de presă al Guvernului.

Potrivit sursei citate, cei doi oficiali au făcut o analiză a evoluțiilor actuale și a perspectivelor politice din Europa, exprimând „poziții similare cu privire la necesitatea aprofundării integrării europene într-o manieră inclusivă”.

„Între subiectele de pe agenda europeană au fost abordate negocierile privind noul Cadru Financiar Multianual, Politica de Coeziune și Politica Agricolă Comună, inclusiv în perspectiva arhitecturii relațiilor europene post alegeri pentru Parlamentul European din 2019. Premierul român a subliniat importanța reîntoarcerii la fundamentele construcției europene pentru a reclădi încrederea cetățenilor, principiu ce va sta la baza priorităților Președinției României la Consiliul UE, alături de necesitatea de a răspunde priorităților majore ale Uniunii, cum ar fi securitatea și migrația. Prim-ministrul Viorica Dăncilă a mulțumit președintelui Marcelo Rebelo de Sousa pentru atitudinea constructivă a autorităților portugheze față de integrarea comunității românești”, se mai arată în comunicatul Executivului.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Niște români s-au instalat confortabil în casa unei spaniole plecate la copii, în Canada, și...
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut:...
FOTO. Grațiela e văduva lui Costel Corduneanu. Femeia e cu 20 de ani mai tânără...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
A văzut că ia brusc în greutate și a mers la medic. Ce avea femeia...
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma...
"Mă simt ciudat să spun cu voce tare: Am cancer la creier". Reacția tulburătoare a...
Marilu Dobrescu și Iustin s-au despărțit! Motivul terifiant din spatele separării: „Am început să am...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post...
Poți radia mașina dacă n-o mai folosești, fără s-o casezi?
UE are nevoie de gaz natural lichefiat rusesc pentru a evita un şoc energetic -...
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Halep, lovitură ISTORICĂ! A semnat. Anunțul venit chiar vineri, 19 aprilie
Restricții la o mare bancă din România. Cum vor fi afectați clienții
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou...
Vreme ANORMALĂ în weekend! Ce se întâmplă în TOATĂ România!
Virginia, dezvăluiri despre o posibilă relație cu Patrick! Se simte Robi deranjat de apropierea dintre...
Reacția furibundă a lui Alexandru Ciucu după ce s-a scris ca ar avea o amantă...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Sateliții lui Elon Musk ar putea distruge câmpul magnetic al Pământului