VIDEO. Fostul deputat Cristian Boureanu, dosar penal după ce a lovit un polițist care l-a oprit în trafic

Publicat: 09/06/2017, 17:49
Actualizat: 05/06/2018, 17:28

În noapte de joi spre vineri, în jurul orei 1.30, polițiștii rutieri au oprit un autoturism pe Bulevardul Aviatorilor pentru control. În mașină s-ar fi aflat trei persoane, printre care și Cristian Boureanu. Polițiștii susțin că acesta era reclacitrant, refuzând să prezinte documentele de identitate. Mai mult, spun reprezentanții Brigării Rutiere, acesta le-ar fi adresat injurii și a lovit un polițist în zona inghinală, iar ulterior i-ar fi prins mâna în ușa mașinii.

Cristian Boureanu a fost dus la sediul Brigăzii Rutiere, fiind deschis dosar penal pentru ultraj. Potrivit unor surse, acesta a adormit în secția de poliție, fiind în stare de ebrietate. Fostul deputat nu a dat declarații polițiștilor, acesta fiind dus la Spitalul Floreasca după ce a susținut că se simte rău.

La unitatea medicală au mers și polițiștii care l-au dus ulterior la audieri, Boureanu fiind scos din unitatea medicală în secret, pentru a-l duce la audieri. Ancheta este coordonată de Parchetul de la lângă Judecătoria Sectorului 1. Ulterior, și iubita lui Cristian Boureanu a fost audiată la sediul Brigăzii Rutiere a Capitalei, în dosarul în care fostul deputat este acuzat de ultraj.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Una dintre celebrele gemene siameze Abby și Brittany s-a căsătorit. De ce nu au făcut...
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul...
FOTO. Ea este cea mai sexy sportivă din culturismul românesc! Are un singur vis: „Asta...
Andreea Bălan a recunoscut tot despre certurile cu Victor Cornea: „Nu există împăcare”
„Hammer time”: O bombă de fabricație franceză lansată de ucraineni distruge o clădire plină de...
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe...
Actriţele din filmele pentru adulţi fără pic de machiaj. Galerie foto FABULOASĂ!
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se...
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe...
Tatăl Andreei, studenta la Medicină, ucisă cu bestialitate, nu s-a putut dezlipi de sicriul cu...
S-au despărţit cu scandal! Cele mai scurte căsnicii ale vedetelor din România
Inspectorii RAR au ieșit la control în trafic. Ce au descoperit? GALERIE FOTO
Actorul Steven Seagal le-a vizitat pe victimele atacului terorist de la Moscova
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Halep a fost BLOCATĂ. Decizia finală în circuitul WTA
Un nou tip de concediu medical. Românii vor primi bani ca să participe la studii...
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă....
Mama Andreei, prăbușită de durere la înmormântarea fiicei sale, ucise fără milă de studentul la...
Cum a petrecut mama Geta ziua ei de naștere și ce cadouri a primit? „N-am...
"Era uşa închisă şi mi-a dat de bănuit. Am insistat să deschid". Sora lui Mirel...
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
O nouă fotografie fabuloasă cu Sagittarius A*, gaura neagră supermasivă din inima Căii Lactee