Un gigant din industria tutunului, investiție de zeci de milioane de euro într-o fabrică din România. E de trei ori mai mult decât anunțaseră anul trecut

Un gigant din industria tutunului, investiție de zeci de milioane de euro într-o fabrică din România. E de trei ori mai mult decât anunțaseră anul trecut
Publicat: 03/07/2017, 18:18

Banii vor fi utilizați pentru ridicarea unei noi hale de producție și retehnologizarea fabricii.

În noiembrie 2016 conducerea companiei British American Tobacco (BAT) anunțase că va investi circa 21 de milioane de euro anual în dezvoltarea fabricii de la Ploiești, pentru o perioadă de cinci ani, se arată într-un comunicat al companiei.

Creșterea investițiilor se datorează extinderii capacității de producție pe fondul a trei factori importanți: închiderea treptată a fabricii din Germania, preluarea Bulgartabac din Bulgaria, cu o parte a volumelor urmând să fie mutate la Ploiești, și optimizarea volumelor fabricilor BAT din Europa de Vest, regiune din care face parte și fabrica din România.

Ca urmare a dezvoltării unității de producție de la Ploiești, până la finalul anului vor fi create 120 de noi locuri de muncă, din care 90 au fost deja ocupate. Noile poziții acoperă toate zonele de competențe și îndeosebi profilurile tehnice – operatori, tehnicieni, electricieni – și logistice. În prezent, în unitatea de producție de la Ploiești lucrează circa 700 de angajați și 150 de contractori.

Investițiile se vor reflecta și în volumele produse, acestea urmând să crească cu aproximativ 30%. Totodată, numărul țărilor către care pleacă produsele fabricii British American Tobacco de la Ploiești va crește de la 35 la 40 de țări.

„Vrem să continuăm să investim în România și sperăm că Guvernul român va asigura predictibilitatea legislativă și fiscală și stabilitatea politică necesare. Subliniem din nou că una dintre precondițiile creșterii economice sustenabile este dialogul continuu dintre autorități și mediul de afaceri”, a declarat Gemma Webb, CEO al British American Tobacco România.

Fabrica British American Tobacco de la Ploiești este, în momentul de față, a doua cea mai importantă fabrică a grupului din Europa, și una dintre cele mai tehnologizate și mai bine dezvoltate unități de producție la nivel global. Cu noile volume, fabrica British American Tobacco de la Ploiești va deveni una dintre primele cinci cele mai importante unități de producție BAT din lume.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un...
Gestul făcut de Alexandru Ciucu față de Alina Sorescu, după ce și-a ascuns relația paralelă...
FOTO. Face o avere din imaginile cu ea: apariție controversată a jucătoarei de fotbal!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Replica ironică a unui general finlandez, după ce Rusia a amenințat că va trimite rachete...
Umilită din cauza listei de cumpărături! Ce a pățit Lili din Iași, după ce a...
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota...
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Inter Milano a sărbătorit titlul “Made in Romania”. Imaginile cu fotbaliștii care dansează pe piesa...
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Ungaria a luat fața României. Ungurii ne-au umilit din nou
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
Cansu Dere, motivul pentru care a luat o pauză de la aparițiile pe micile ecrane
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Oamenii de știință din domeniul energiei dezleagă misterul strălucirii aurului