Un cutremur ca în 1977, pagube de miliarde de euro în România. Câți bani au pus deoparte asiguratorii

Un cutremur ca în 1977, pagube de miliarde de euro în România. Câți bani au pus deoparte asiguratorii
Publicat: 07/03/2017, 18:19

Potrivit studiului, doar 20% din cele 8 milioane de locuințe sunt acoperite de asigurări obligatorii față de dezastre și 14% au asigurări facultative. Iar din punctul de vedere al Pool-ului de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID), pagubele pe care le-ar provoca un cutremur similar celui din 1977 s-ar ridica la 775 de milioane de euro.

Directorul general al PAID, Nicoleta Radu-Neacșu, a dat asigurări că această companie este reasigurată – acoperită, la rândul ei, cu polițe de asigurări. „Noi nu vorbim decât despre portofoliul PAID, nu vorbim despre paguba României, pentru că nu am studiat așa ceva. Utilizând un model extrem de complex și care se potrivește foarte bine pe specificul nostru, RMS, noi suntem acum asigurați pentru un eveniment care se produce o dată la 175-180 de ani. Evenimentul din 1977 este, conform RMS, unul la 170 de ani. Deci, noi suntem reasigurați în momentul de față peste un eveniment echivalent cu cel din 1977″, a subliniat reprezentanta PAID. Potrivit acesteia, programul de reasigurare al companiei este în prezent de 800 de milioane de euro, ceea ce înseamnă că aceasta este suma totală pe care PAID o poate oferi sub formă de despăgubiri deținătorilor de polițe PAD în cazul producerii unei catastrofe.

În plus, potrivit președintelui PAID România, Francois Coste, România este mai bine pregătită comparativ cu Italia în ceea ce privește sistemul de asigurare împotriva dezastrelor naturale. „Italia nu are un sistem de asigurare de stat sau privat pentru locuințe în sensul catastrofelor naturale. Treptat construim rezerva în România și suntem deja la un nivel ridicat. Cu 800 de milioane de euro putem face față unui eveniment cum a fost cel din 1977″, a subliniat FrancoisCoste.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Vedeta de filme pentru adulți Jenna Jameson a mai primit o lovitură după ce medicii...
IMAGINILE DURERII 😢 Mama lui Costel Corduneanu s-a prăbușit de durere când a văzut sicriul...
FOTO. Ea e bomba sexy pentru care a divorțat Paszkany! Imagini incendiare cu noua iubită...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Românca al cărei nume este gravat pe mașinile Tesla se luptă acum cu Elon Musk....
Locul de poveste unde se va muta Kate Middleton, după diagnosticul de cancer. Prințesa de...
Alimentul-minune pe care japonezii îl mănâncă înainte de a merge la somn. Se trezesc fericiți...
Cum s-a schimbat viața "europenilor" din Siliștea Gumești, după aderarea la UE: "Noi avem nici...
Ultimul mesaj al Anei, gravida dispărută în drum spre casă: Eu...
Costel Corduneanu va fi înmormântat într-un sicriu de lux! Prețul lui atinge sume de ordinul...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Poate fi anulat permisul auto dacă nu ai condus mașina mai mult de 2 ani?
Un inginer Boeing spune că producătorul american de avioane a ignorat îngrijorările legate de siguranţă:...
S-a aflat ADEVĂRUL: de ce NU se vrea UN LEAC pentru cancer?
Devine strict INTERZIS în România. Toți românii au nevoie de acord. Interdicția e clară
Se schimbă Revolut pentru România. Ce vor putea să facă acum clienții
A nins în România! Imagini cu florile de aprilie acoperite de stratul de omăt: „Iarna...
Mădălin s-a izbit de un copac când a aflat că iubita îl înșală! Ireal ce...
Tavi Clonda s-a săturat de jignirile din mediul online! Artistul intenționează să îi blocheze pe...
De ce Denisa Tănase nu a devenit mamă până la 37 de ani: " Îmi...
BANCUL ZILEI. La ușa lui Bulă sună un neamț.- Nu vă supărați, mă puteți găzdui...
Corpurile femeilor au devenit „câmpuri de luptă”, avertizează ONU