Trucurile folosite de Sebastian Ghiță pentru a-i păcăli pe polițiștii sârbi

Trucurile folosite de Sebastian Ghiță pentru a-i păcăli pe polițiștii sârbi
Publicat: 14/04/2017, 16:25
Actualizat: 07/06/2018, 06:20

Surse apropiate anchetei au precizat pentru MEDIAFAX că fostul deputat a fost vizitat, joi, de fratele său, Alexandru Ghiță, călătoria acestuia la Belgrad fiind cea care a condus la capturarea fostului deputat. Cei doi ar fi ieșit din casa în care locuia Ghiță, polițiștii sârbi fiind informați asupra identității fostului parlamentar, moment la care celor doi li s-au cerut documentele de identitate. Sebastian Ghiță le-a prezentat oamenilor legii documente false, spunându-le, în limba engleză, că este student sloven. Anchetatorii aveau deja date de la autoritățile române referitoare la faptul că în locuința respectivă s-ar afla fostul deputat, astfel că a fost condus la poliție, constatându-se că documentele erau false și că numele sub care s-ar fi prezentat exista, au precizat aceleași surse.

Sursele citate menționează că în această perioadă, Sebastian Ghiță ar fi ținut legătura, în afară de fratele său, și cu alte persoane apropiate, o femeie apropiată fostului deputat făcând cel puțin o călătorie în Serbia de la data dispariției fostului deputat până în prezent.

În ceea ce privește ajutorul pe care Ghiță l-ar fi primit de la fratele său, potrivit legii, acesta nu poate fi cercetat pentru tăinuire sau favorizarea infractorului.

Sebastian Ghiță a fost prins, potrivit unor surse oficiale, la ora 23.45, pe străzile din Belgrad. Ghiță nu s-a opus reținerii, a declarat Carmen Dan.

„În urma activităților investigative complexe și a informațiilor furnizate de Direcția Operațiuni Speciale și Direcția de Investigații Criminale din cadrul Poliției Române, în cursul acestei nopți, în Belgrad, a fost localizat și reținut, inculpatul Ghiță Sebastian Aurelian. Mulțumim reprezentanților instituțiilor de aplicare a legii din Serbia, Ungaria, Bulgaria, Grecia, Turcia, Muntenegru, Croația, Austria, Italia și Franța, precum și partenerilor interni, pentru cooperarea în acest caz. Schimbul de date și informații a avut loc prin CCPI, ENFAS și PNR. În momentul depistarii, cel în cauză a prezentat pentru legitimare, documente false, care prezintă însemnele unui stat din U.E.”, a transmis Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR) vineri dimineață.

Poliția Română nu a confirmat că fostul deputat ar fi mers în toate țările menționate, surse judiciare precizând că la acest moment se strâng toate informațiile referitoare la traseul urmat de Ghiță.

În ceea ce privește extrădarea, Ministerul Justiției pregătește documentele pentru efectuarea solicitării. În paralel, autoritățile din Serbia fac cercetări referitoare la prezentarea documentelor false.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O profesoară s-a dus în Dubai ca să mediteze copiii miliardarilor. Un băiat i-a făcut...
Doi papagali au fost chemați ca martori într-un proces de divorț! Fabulos ce au repetat...
FOTO. Imagini incendiare cu Cristina ICH! S-a răzbunat pe Piți jr. și s-a pozat într-un...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Misterul unei crime a fost elucidat după 56 de ani. Cum s-a dat de gol...
ȘOC în România! Miliardarul a divorțat pentru puștoaica de la TV, mai tânără cu 24...
S-a iubit cu Giani Kiriță, iar acum la 56 de ani arată fantastic! Sacrificiile pe...
Gestul unei femei din Neamţ, care a găsit pe stradă 4.100 de lei. Ai cui...
Mădălin s-a izbit de un copac când a aflat că iubita îl înșală! Ireal ce...
O nouă problemă de sănătate pentru Kate Middleton după anunțul cancerului! Ce diagnostic a primit
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Poate fi anulat permisul auto dacă nu ai condus mașina mai mult de 2 ani?
Sutienele sunt o necesitate de bază care ar trebui să fie scutite de TVA, spun...
Cea mai MASIVĂ gaură neagră din galaxie este INCREDIBIL de aproape de noi
Ce au plănuit RUŞII în România. Planul secret al lui Putin, dat în vileag la...
Vine vijelia peste România. Aduce și ninsori
Ramore și soția lui divorțează la doar 2 luni de la nuntă. Câștigătorul sezonului 13...
Cine este tânărul de 23 de ani care a încetat din viață într-un cumplit accident...
Patrick nu crede în atracția lui Robi față de Julia! Ce au spus Virginia și...
"Mie nu îmi place să ling, după ce am scuipat o dată". Gheorghe Turda, despre...
BANCUL ZILEI. Polițistul către Bulă: - De ce mergeți cu 160 km la oră?
Un joc video popular din anii ’80 a inspirat o invenție surprinzătoare