Tragedie pe Aerodromul Clinceni: un parașutist s-a izbit de pământ și a murit. Militarul de 45 de ani avea un copil

Tragedie pe Aerodromul Clinceni: un parașutist s-a izbit de pământ și a murit. Militarul de 45 de ani avea un copil
Publicat: 24/05/2017, 00:07

„Caporalul Cristinel Jianu, din Batalionul 495 Infanterie, și-a pierdut viața marți, 23 mai, în urma unui accident survenit pe timpul unui exercițiu de parașutare pe Aerodromul Clinceni. Accidentul a survenit în jurul orei 19.00, pe timpul executării manevrelor de aterizare”, precizează Ministerul Apărării Naționale într-un comunicat de presă.

Militarul a primit îngrijiri medicale la fața locului, apoi fost transportat cu o ambulanță SMURD la Spitalul Universitar din București unde, în ciuda eforturilor depuse de medici, a decedat. O anchetă a fost demarată de Parchetul Militar. De asemenea, o anchetă se va derula și în cadrul unității militare.

„Pentru stabilirea circumstanțelor producerii accidentului a fost sesizat Parchetul Militar. De asemenea, conform procedurilor legale, comandantul unității a ordonat constituirea unei comisii interne de anchetă. (…)Conducerea Ministerului Apărării Naționale este alături de familia îndoliată și transmite, în numele întregului personal, sincere condoleanțe familiei militarului căzut”, mai precizează MApN.
Caporalul Cristinel Jianu, în vârstă de 45 de ani era căsătorit și avea un copil. Acest era angajat al Ministerului Apărării Naționale din 2015. Miercuri, la ora 8.15, vor fi organizate în unitățile militare din țară ceremonii de comemorare a caporalului Cristinel Jianu.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Patru tineri germani s-au dus până în Austria ca să pună flori la casa lui...
Ce făcea, de fapt, Vali Vijelie în timp ce soția lui anunța că divorțează după...
FOTO. Ioana Țiriac a făcut ravagii într-un costum de baie spectaculos!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Misterul unei crime a fost elucidat după 30 de ani. Mărturia unui copil de 4...
A pierdut la Marriott banii de la cămătari și... De ce a cedat Mititelu Jr.?!...
Declarațiile SFÂȘIETOARE ale unei vedete: de ce nu a devenit mamă până acum!
Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii de Sfântul Gheorghe. Ce să faci astăzi, în ziua Purtătorului de...
Mesaje de Sf. Gheorghe 2024: Urări și felicitări cu La mulți ani. „Îți doresc să...
Un nou val de praf saharian vine peste România zilele acestea! La ce trebuie să...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul...
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
TRAGEDIE. A murit o legendă a fotbalului din România: Nu îl vom uita niciodată
Cele mai bune ouă din magazine. Ce trebuie să știți despre ouăle BIO
Ce a putut să pună Regina Întunericului în farfuria Iuliei, atunci când ea nu era...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
De ce crede Patrick despre Ștefan că este un pârâcios. Rebecca și Roberta au ajuns...
Ioana Dichiseanu, cu lacrimi in ochi, despre ultimele clipe ale tatălui ei: "Mi-a luat mana...
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și...
Musculițele care zboară în jurul fructelor nu sunt muște de fructe. Cum să scăpăm de...