Tragedie la Arad. Două tinere au murit după ce au plonjat cu mașina într-un lac

Tragedie la Arad. Două tinere au murit după ce au plonjat cu mașina într-un lac
Publicat: 21/05/2018, 08:17
Actualizat: 02/10/2018, 16:26

Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Arad, o mașină în care se aflau patru tineri, două fete și doi băieți, cu vârste între 20 și 30 de ani, a plonjat de pe un drum agricol, duminică seara, în lacul Ghioroc, diferența de nivel fiind de aproximativ 15 metri.

O persoană care a văzut întreaga scenă a sunat la 112, iar imediat la locul producerii accidentului s-au deplasat patru echipaje de la Detașamentul de Pompieri Arad, o descarcerare grea, un echipaj de scafandrii și două ambulanțe SMURD.

Bărbații, care se aflau pe bancheta din spate a mașinii, au reușit să iasă din mașină, însă cele două tinere, de 24 și 26 de ani, au rămas blocate în autoturism, fiind scoase de scafandrii din lac după aproximativ 25 de minute.

Cele două tinere se aflau în stop cardio-respirator, astfel că echipajele medicale au început manevrele de resuscitare în ambulanțele SMURD. Din păcate, a fost declarat decesul.

Potrivit polițiștilor, cei patru tineri aflați în mașina care a plonjat în lacul Ghioroc de la o înălțime de aproximativ 15 metri erau din județul Timiș.

„Cei patru tineri au vârste cuprinse între 19 și 26 de ani. Din primele cercetări, autoturismul în care se aflau a ajuns în lacul Ghioroc de pe un drum agricol aflat pe marginea lui, după ce a fost pierdut controlul direcției de deplasare. Cele două tinere care au rămas blocate în autoturism au stat 25 de minute în apă. În continuare se efectuează cercetări pentru a se stabili cu exactitate cauzele producerii accidentului”, au arătat reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție.

Tags:
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Doi soți au renunțat la toată averea de 24 de milioane $ ca să se...
Câți bani au primit Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la MasterChef. Suma este...
FOTO. Ea e bomba sexy pentru care a divorțat Paszkany! Imagini incendiare cu noua iubită...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
După ce a recrutat pușcăriași să lupte pe front, Rusia se confruntă cu un număr...
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații...
Mihaela Bilic a deslușit misterul cartofilor congelaţi. De ce îi RECOMANDĂ pentru consum
"Unde mai joc și eu la aparate?!" Vieţile românilor care s-au trezit într-o nouă realitate,...
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Prietena Robertei și a lui Sebi, dezvăluiri tulburătoare la opt luni după accidentul de la...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Poate fi anulat permisul auto dacă nu ai condus mașina mai mult de 2 ani?
CE a propus stabilirea în acest an a datei de eliminare a controalelor la frontierele...
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Vor dispărea BANCNOTELE definitiv?! Moment de cotitură în lumea banilor
Rusia va ataca NATO. Anunțul care punea lumea pe jar
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de...
Imagini exclusive de la priveghiul lui Costel Corduneanu. Berbecuții se rumenesc la proțap, prietenii din...
Robi și Rebecca, discuție în camera roșie! S-ar vedea sau nu într-un cuplu cu Robi?...
Momentul în care o femeie merge cu unchiul mort la bancă să ia un împrumut:...
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli...
28 de angajați Google, concediați după ce au protestat față de un acord încheiat cu...