Tinerii care se căsătoresc ar putea primi un stimulent de la Primăria Capitalei

Tinerii care se căsătoresc ar putea primi un stimulent de la Primăria Capitalei
Publicat: 15/05/2017, 16:02
Actualizat: 15/05/2017, 16:19

„Pe ordinea de zi a următoarei ședințe de consiliu am introdus un proiect de hotărâre prin care să se instituie acordarea un stimulent financiar în cuantum de 1.500 de lei net/familie, pentru tinerii care se căsătoresc. Totodată, după cum bine știți, Primăria Capitalei a înființat societatea pe acțiuni S.C. Trustul de Clădiri Metropolitane București S.A. care are că obiect principal de activitate construirea de locuințe sociale pentru tineri, la prețuri mult mai mici decât cele disponibile pe piață și tot pentru aceștia am înființat Centrul pentru Tineret al Municipiului București, pentru a putea sprijini inițiativele și prioritățile reale ale tinerilor din Capitală”, a declarat Gabriela Firea printr-un comunicat remis Mediafax.

Acest proiect prevede ca cel puțin unul dintre soți să se afle la prima căsătorie, să aibă domiciliul sau reședința pe rază Municipiului București, iar cel puțin unul dintre soți să aibă vârstă cuprinsă între 18 și 35 de ani.

„Tinerii amână tot mai mult căsătoria, în lipsa unor factori social-economici care să o favorizeze și din cauza faptului că nu primesc sprijin din partea statului, prin autoritățile publice centrale și locale, la constituirea familiei”, se arată în raportul de specialitate al proiectului.

Administrația locală a Capitalei precizează că au fost identificate 11 potențiale amplasamente, în toate cele 6 Sectoare, unde se pot construi ansambluri de locuințe sociale, de serviciu și pentru tineri. În total, s-ar putea construi aproximativ 12.000 de unități locative, iar prețul acestor locuințe ar urma să fie mai mic decât cel practicat pe piața imobiliară liberă.

Proiectul de hotărâre prin care se vor acorda facilități financiare tinerilor căsătoriți va fi dezbătut de Consiliul General al Municipiului București (CGMB) în data de 18 mai.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Niște români s-au instalat confortabil în casa unei spaniole plecate la copii, în Canada, și...
Împăcarea anului la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce jurământ i-au făcut Adrian și Petronel Corduneanu...
FOTO. Grațiela e văduva lui Costel Corduneanu. Femeia e cu 20 de ani mai tânără...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut:...
A văzut că ia brusc în greutate și a mers la medic. Ce avea femeia...
Alerte meteo de vreme severă imediată emise de ANM. Cod galben în mai multe zone...
"Mă simt ciudat să spun cu voce tare: Am cancer la creier". Reacția tulburătoare a...
Au apărut primele imagini cu fiica lui Paris Hilton! „Nu m-am putut abține”. Ce anunț...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post...
Poți radia mașina dacă n-o mai folosești, fără s-o casezi?
UE are nevoie de gaz natural lichefiat rusesc pentru a evita un şoc energetic -...
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Interdicție completă în România din 9 aprilie. Legea n-are excepţii. Amendă 1000 lei
Un milionar român, ajutat de un mic obiect. I-a purtat noroc la făcut mulți bani
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou...
Vreme ANORMALĂ în weekend! Ce se întâmplă în TOATĂ România!
Virginia, dezvăluiri despre o posibilă relație cu Patrick! Se simte Robi deranjat de apropierea dintre...
Reacția furibundă a lui Alexandru Ciucu după ce s-a scris ca ar avea o amantă...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Fără el, lumea ar fi arătat cu totul altfel. Ziua în care s-a născut un...