Taur de aproape DOUĂ TONE, gătit la proțap în Sibiu. Sute de oameni au așteptat la coadă pentru a primi o porție

Publicat: 12/08/2018, 08:22
Actualizat: 25/03/2019, 19:28

Radu Zărnescu, bucătarul care a reușit să pregătească cel mai mare taur din rasa Angus din România, a declarat, corespondentului Mediafax, că este pentru prima dată când a avut pe proțap un animal atât de mare și că întreg procesul de pregătire a fost unul special.

„Mă bucur foarte mult că am avut această ocazie să realizăm cel mai mare taur la proțap. Este un Angus de România, o specie autohtonă, un produs local de Sibiu, este un taur oferit de cei de la fermă, un taur emblematic pe care noi astăzi l-am pregătit aici, pentru sibieni. Ne trebuie cam o zi și jumătate să ajungem la partea de os pentru că e un volum foarte mare de carne. E un animal care acum câteva luni avea 1700 de kilograme, vorbim de rasa Angus, un animal cu blana neagră”, a explicat Radu Zărnescu.

Potrivit acestuia, întreg procesul tehnic, până când animalul a fost pus la proțap, a parcurs mai multe etape.

„În primul rând, am pregătit proțapul. Noi de obicei facem foarte mulți tauri la proțap, dar încă nu am avut un taur atât de mare, astfel că a trebuit să ne pregătim tehnic. Am pregătit axul central, am pregătit menghinele de prindere, e nevoie de un control al focului, a sistemului de rotire, care trebuie să fie special. Sunt multe detalii importante atunci când vorbim de un volum de carne foarte mare”, a spus Zărnescu.

Carnea care rămâne după ce este pregătită ar putea hrăni peste 2.500 de persoane, a spus bucătarul.

Sute de oameni au stat la coadă pentru a primi o porție de carne de vită Angus.

„Eu nu mănânc de obicei carne de vită, dar asta este foarte bună. E un deliciu”, a spus Ioana.

Un turist venit din Spania a spus că este un cunoscător al preparării cărnii de vită, dar niciodată nu a văzut un proțap atât de mare.

Taur de aproape două tone, gătit la proțap în Sibiu

„Este fantastic cum au reușit să pună un astfel de animal, atât de mare, pe un proțap. Carnea… ce să spun? E absolut extraordinară”, a spus Jose.

Evenimentul care s-a produs în zona Târgului de Țară, din Muzeul Satului din Sibiu, a fost o avanpremieră a programului „Sibiu, Capitală Gastromică Europeană 2019″.

„Avem premiera pentru programul . Este în același timp un exercițiu gustos pentru a vedea care sunt lucrurile care trebuie îmbunătățite, dar și un test de tip de program care trebuie implementat pentru județul Sibiu. Avem 100 de bucătari care gătesc în localități din județ: la Sibiu, la Mediaș, la Ocna Sibiului, la Miercurea Sibiului, la Săliște, la Cisnădioara și care pun în valoare produsele locale, cum este și în acest caz unde am folosit crescătorul de taurine, pentru a exemplifica cum putem să facem un produs turistic din acest proțap imens de taur de 1700 de kilograme”, a spus Alin Chipăilă, președintele Asociației Județene de Turism.

Taur de aproape două tone, gătit la proțap în Sibiu

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O profesoară s-a dus în Dubai ca să mediteze copiii miliardarilor. Un băiat i-a făcut...
Scandal în familia lui Mădălin Păduran, după înmormântare. Narcisa, iubita tânărului, acuzată că a deschis...
FOTO. Imagini incendiare cu Cristina ICH! S-a răzbunat pe Piți jr. și s-a pozat într-un...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Misterul unei crime a fost elucidat după 56 de ani. Cum s-a dat de gol...
Când și unde va fi înmormântat Costel Corduneanu. Familia interlopului a stabilit toate detaliile
Vești TRISTE despre Kate Middleton! Starea de sănătate a Prințesei de Wales nu este deloc...
O nouă taxă ar putea mări preţul biletelor de avion. Pasagerii ar primi în schimb...
Mireasa de 38 de ani a murit la propria ei nuntă, într-o tragedie care a...
Nivelurile apei din barajele din Istanbul se ridică la peste 81%! Ce spun experții despre...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Poate fi anulat permisul auto dacă nu ai condus mașina mai mult de 2 ani?
Sutienele sunt o necesitate de bază care ar trebui să fie scutite de TVA, spun...
EȘEC răsunător pentru cea mai AȘTEPTATĂ misiune de la NASA
Fumatul este INTERZIS la 5 m de altă persoană! Noua regulă intră în vigoare
ȘOC ÎN PNL. A fost găsit spânzurat în casă
Ramore și soția lui divorțează la doar 2 luni de la nuntă. Câștigătorul sezonului 13...
Cine este tânărul de 23 de ani care a încetat din viață într-un cumplit accident...
Patrick nu crede în atracția lui Robi față de Julia! Ce au spus Virginia și...
"Mie nu îmi place să ling, după ce am scuipat o dată". Gheorghe Turda, despre...
BANCUL ZILEI. Polițistul către Bulă: - De ce mergeți cu 160 km la oră?
Ducesa de Sussex a dezvăluit primul produs din brandul său American Riviera Orchard