Surpriza Ministerului Turismului pentru hotelieri. Obligația pe care o vor avea prin lege când vor caza turiștii

Publicat: 15/08/2017, 17:57

„În legea turismului o să avem un capitol special pentru un sistem electronic pentru evidența activității de turism din România. Ce face acest sistem? În primul rând, mie nu mi se pare normal ca un turist când ajunge în vacață la recepția unui hotel trebuie să completeze o fișă. După ce că și așa în timpul anului completează la fișe, declarații de toate tipurile, ajunge în vacanță și începe prin a completa o fișă. Deci să eliminăm o dată asta. Realizăm un sistem electronic și toate unitățile de cazare din România vor fi legate la un server și la acest server se strâng toate datele. De exemplu, pe noi la Ministerul Turismului ne interesează circulația turiștilor în România, câți turiști avem în România, cum au fost, în ce perioadă au venit, așa încât să știi și investițiile unde să ți le prioritizezi”, a spus Mircea Dobre.

Ministrul Turismului susține că, odată acest sistem implementat, evaziunea va scădea.

„Noi nu știm câți turiști avem, de unde sunt, unde vin, unde stau mai mult, cât stau, ce-au făcut, ce-i interesează. Nu știm nimic.Este o chestiune relativă la ora actuală. Colegii de la INS dau tot ce pot ca să strângă aceste date, dar nu sunt reale, și trebuie să recunoaștem. Apărând acest sistem electronic, evaziunea se va reduce foarte mult. Unii au mai înțeles. S-au făcut adrese de către colegii din direcția de control pentru că descoperim, inclusiv pe site-urile de promovare, pe site-urile de turism care vând pachete turistice, unități de cazare care nu dețin licență din partea ministerului. Am zis, frumos trebuie să le aducem la cunoștință că trebuie să treacă pe la această instituție să se clasifice și normal intră într-un sistem care poate fi gestionat și de către ANAF, să-și plătească dările la stat. Inclusiv cei care au apartamente de vacanță, care încasează bani, trebuie să facă același lucru, trebuie să fie clasificați”, a mai spus el.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cazul ciudat al miliardarului german care și-ar fi înscenat moartea ca să fie împreună cu...
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din...
FOTO. Grațiela e văduva lui Costel Corduneanu. Femeia e cu 20 de ani mai tânără...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
După ce a recrutat pușcăriași să lupte pe front, Rusia se confruntă cu un număr...
Câți bani au primit Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la MasterChef. Suma este...
A fost la un pas să moară din cauza unui produs de slăbit popular la...
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte;...
Cât a costat sicriul lui Costel Corduneanu? ”Stăpânul Moldovei”, înmormântare cu fast în cimitirul unde...
Afirmații revoltătoare făcute de preotul Nicolae Tănase despre femeile agresate sexual: ,,Fetele nu sunt chiar...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Este legal să circuli cu o copie a talonului auto?
CE a propus stabilirea în acest an a datei de eliminare a controalelor la frontierele...
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Lovitură pentru cei care au mașină PE BENZINĂ. Se întâmplă chiar de astăzi, 19 APRILIE
Scumpiri de weekend. Prețul benzinei crește la pompă
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou...
De ce s-a SINUCIS Mihaela, fata care s-a aruncat de la balcon! Șocant ce a...
Robi și Rebecca, discuție în camera roșie! S-ar vedea sau nu într-un cuplu cu Robi?...
Pepe, relație de prietenie cu Ibrahim Ibru, actualul soț al Ralucăi Pastramă: "Vorbim aproape zilnic,...
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli...
Inteligența Artificială a găsit originea psihozei în creier