SRI vrea să recupereze niște bani de la Hexi Pharma. Anunțul făcut azi de Serviciu pe Facebook

SRI vrea să recupereze niște bani de la Hexi Pharma. Anunțul făcut azi de Serviciu pe Facebook
Publicat: 28/04/2017, 18:29

„Serviciul Român de Informații s-a constituit ca parte civilă în dosarul Hexi Pharma SRL pentru suma de 12.600 lei, TVA inclus, reprezentând contravaloarea contractului subsecvent nr.90/3 din 26.01.2016, reziliat la data de 03.02.2016 de către Unitatea Militară 0502 București. În ceea ce privește Spitalul Agrippa Ionescu, acesta a restituit către Hexi Pharma produsele achiziționate, drept pentru care respectiva societate a stornat facturile prin care se efectuase plata”, se arată într-un mesaj al Serviciului Român de Informații, postat pe pagina de Facebook a instuției.

SRI precizează că, pe 11.08.2016, Hexi Pharma Co SRL a transmis confirmarea debitului de 12.314,16 lei.

„În consecință, unitatea noastră spitalicească deține o creanță certă, lichidă și exigibilă, fașă de care Hexi Pharma Co SRL și-a manifestat disponibilitatea de a o plăti”, potrivit sursei citate.

La începutul lunii martie 2017, procurorii Secției de urmărire penală și criminalistică din Parchetul General au finalizat cercetările și au dispus trimiterea în judecată a firmei Hexi Pharma, pentru 340 de infracțiuni de înșelăciune, dar și a directoarei Flori Dinu.

Astfel, S.C. Hexi Pharma CO S.R.L. a fost trimisă în judecată sub aspectul săvârșirii a 340 de infracțiuni de înșelăciune, dintre care 7 cu consecințe deosebit de grave, a infracțiunii de uz de fals (61 acte materiale), precum și pentru participație improprie la infracțiunea de zădărnicirea combaterii bolilor.

Pe de altă parte, directoarea companiei, Flori Dinu, a fost trimisă în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată (49 acte materiale) și pentru participație improprie la infracțiunea de zădărnicirea combaterii bolilor, iar Mihai Leva, pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată (33 acte materiale) și pentru complicitate la participație improprie la infracțiunea de zădărnicirea combaterii bolilor.

„În perioada 1 iunie 2010 – 16 mai 2016, inculpata S.C. HEXI PHARMA CO S.R.L. a indus în eroare reprezentanții a 340 de unități sanitare prin prezentarea ca adevărată a unor calități mincinoase ale produselor proprii, referitoare la concentrația substanțelor active și la eficiența biocidă, precum și prin utilizarea de mijloace frauduloase constând în etichete și alte înscrisuri ce atestă elemente de conformitate nereale, determinându-i în acest mod să încheie contracte de achiziție de produse biocide și pricinuindu-le o pagubă. Totodată, în intervalul 12 octombrie 2012 – 9 martie 2016, inculpata S.C. HEXI PHARMA CO S.R.L. a folosit la Comisia Națională pentru Produse Biocide 61 de înscrisuri – fișe de prezentare ale produselor proprii, fișe cu date de securitate și declarații de substanță activă – în vederea obținerii avizului de plasare pe piață a produselor, documente conținând mențiuni necorespunzătoare adevărului”, se arată într-un comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiției, remis luni seară MEDIAFAX.

Procurorii susțin că între 1 iunie 2010 – 16 mai 2016, prin plasarea pe piața din România a unor produse biocide ineficiente sub aspect bactericid, fungicid, sporicid, micobactericid, compania a înlesnit „cu intenție nerespectarea de către membrii personalului medical de specialitate, a măsurilor privitoare la prevenirea și combaterea bolilor nosocomiale (boli infectocontagioase)”.

În ceea ce o privește pe Flori Dinu, Parchetul General susține că „în intervalul 1 iunie 2010 – 16 mai 2016, inculpata DINU FLORI, în calitate de director general al persoanei juridice inculpate, a coordonat activitatea de vânzări desfășurată de către S.C. HEXI PHARMA CO S.R.L., asigurând plasarea pe piață la aproape toate unitățile sanitare de dimensiuni mari din România, a unor produse biocide ineficiente sub aspect bactericid, fungicid, sporicid, micobactericid, înlesnind cu intenție nerespectarea de către membrii personalului medical de specialitate a măsurilor privitoare la prevenirea și combaterea bolilor nosocomiale (boli infectocontagioase)”.

Flori Dinu mai este acuzată că, între 4 februarie 2014 – 9 martie 2016, a falsificat 49 de înscrisuri sub semnătură privată, respectiv fișe de prezentare ale produselor Hexi Pharma, fișe cu date de securitate și declarații de substanță activă, folosite de societatea inculpată la Comisia Națională pentru Produse Biocide, „prin atestarea cu semnătura sa a unor împrejurări necorespunzătoare adevărului, în vederea obținerii avizului de plasare pe piață a produselor, documente conținând mențiuni necorespunzătoare adevărului, sub aspectul concentrației de substanțe active și al eficienței biocide”.

În ceea ce-l privește pe Mihai Leva, șef de producție în cadrul firmei, procurorii susțin că „în intervalul 14 iulie 2012 – 16 mai 2016, inculpatul LEVA MIHAIL, în calitate de șef de producție în cadrul firmei inculpate S.C. HEXI PHARMA CO S.R.L., a ajutat la plasarea pe piața din România, la unitățile sanitare de dimensiuni mari din țară, a unor produse biocide ineficiente sub aspect bactericid, fungicid, sporicid, micobactericid, ajutând astfel înlesnirea cu intenție a nerespectării de către membrii personalului medical de specialitate, a măsurilor privitoare la prevenirea și combaterea bolilor nosocomiale (boli infectocontagioase)”.

Acesta este acuzat de asemenea că a falsificat 33 de înscrisuri sub semnătură privată prin atestarea cu semnătura sa a unor împrejurări necorespunzătoare adevărului, respectiv fișe de prezentare ale produselor Hexi Pharma și fișe cu date de securitate, din care cele 16 fișe cu date de securitate le-a și întocmit, documente folosite de societatea inculpată la Comisia Națională pentru Produse Biocide, în vederea obținerii avizului de plasare pe piață a produselor.

„În rechizitoriul întocmit procurorii au reținut că produsele S.C. HEXI PHARMA CO S.R.L. au fost, în perioada analizată, necorespunzătoare atât sub aspectul indicației din etichetă (și implicit din avizul Comisiei Naționale pentru Produse Biocide, de plasare pe piață a produsului) referitoare la concentrația de substanță activă, cât și sub aspectul eficienței biocide în conformitate cu standardele în materie. Totodată, probatoriul administrat în cauză a relevat că această combinație de factori a fost nefastă pentru sistemul sanitar din România, în condițiile în care menționarea în oferta comercială a S.C. HEXI PHARMA CO S.R.L a unor concentrații ridicate de substanță activă, adeseori superioare produselor similare ale concurenței, a făcut posibilă preferarea de către factorii de decizie din spitale a achiziționării acestor produse în detrimentul altora. În acest mod, utilizarea în spitale, pe o perioadă îndelungată, a unor produse cu acțiune bactericidă, fungicidă, micobactericidă, virucidă, sporicidă și tuberculocidă îndoielnică a creat premisa proliferării acestor microorganisme. Pe cale de consecință, au fost asigurate condițiile dezvoltării rezistenței antimicrobiene, în contextul consumului exagerat și eronat de antibiotice din România”, potrivit sursei citate.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție menționează că dosarul „nu deschide calea participării, în calitate de persoane vătămate sau părți civile, a unor persoane care au contractat infecții asociate asistenței medicale, și care au reușit să obțină confirmarea faptului că în unitatea sanitară în care au primit îngrijiri s-ar fi folosit produse S.C. HEXI PHARMA CO S.R.L”.

„În mod concret, din probele administrate a rezultat că, în perioada 1 iunie 2010 – 16 mai 2016, inculpata S.C. HEXI PHARMA CO S.R.L. a produs și comercializat către numeroase unități sanitare 41 de produse biocide din grupa principală 1, dintre care 39 de produse, comercializate către 340 de unități sanitare, au fost neconforme sub aspectul concentrației de substanțe active și al eficienței biocide. Spre exemplu, în urma testării efectuate s-a dovedit faptul că produsul CLORHEXIN A conține substanțele active declarate la autorizare, însă concentrațiile acestora sunt inferioare celor declarate, respectiv clorhexidină, în loc de 0,5% era în proporție de 0,47%, etanol, în loc de 42% concentrația era de 31,60% și propan-2-ol, în loc de 28% este 16,10%. Din perspectiva eficienței biocide, CLORHEXIN A a fost eficient la testările bactericide și fungicide, însă produsul a fost ineficient pe partea de eficiență micobactericidă și tuberculocidă”, mai arată procurorii.

Un alt exemplu îl constituie substanța Hexio Cid, produs promovat pentru utilizare la dezinfecția și curățarea suprafețelor și echipamentelor medicale și microaeroflorei, eficient și pe Rotavirus, H1N1, Clostridium difficile, care în realitate nu conține substanțele active declarate la autorizare, nefiind identificate la testarea efectuată (clorura de didecildimetilamoniu a fost identificată în concentrație de 7,95% față de 15%, valoare declarată). Sub aspectul eficienței bactericide și fungicide, produsul HEXIO-CID supus testărilor s-a dovedit a fi ineficient fungicid, spun procurorii.

Totodată, procurorii au dispus clasarea cauzei față de Dan Condrea, acționar la S.C. Hexi Pharma CO S.R.L. la data comiterii infracțiunilor, întrucât a intervenit decesul acestuia.

Dosarul a fost trimis spre soluționare Tribunalului București.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un...
Gestul făcut de Alexandru Ciucu față de Alina Sorescu, după ce și-a ascuns relația paralelă...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Replica ironică a unui general finlandez, după ce Rusia a amenințat că va trimite rachete...
Umilită din cauza listei de cumpărături! Ce a pățit Lili din Iași, după ce a...
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota...
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Doliu la Casa Regală Britanică. Prințesa Beatrice a trecut prin clipe grele după ce primul...
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
Cansu Dere, motivul pentru care a luat o pauză de la aparițiile pe micile ecrane
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Trei turiști s-au pozat goi pe una dintre cele mai importante atracții din Namibia