Șoferul acestei mașini a încercat să pornească aerul condiționat. Pompierii n-au mai avut ce salva

Publicat: 22/05/2017, 18:20

Incendiul s-a produs la kilometrul 108 al autostrăzii A1, pe sensul de mers dinspre Capitală spre Pitești.

Șoferul ar fi încercat să pornească aerul condiționat, iar la scurt timp a simțit miros de fum. A apucat să oprească și să coboare, iar autoturismul s-a aprins ca o torță.

La fața locului au fost solicitați pompierii.

„Colegii mei de la Detașamentul de Pompieri Bradu au intervenit cu o autospecială cu apă și spumă pentru stingerea unui incendiu auto. Au ars elementele combustibile ale autoturismului în proporție de 90 la sută. Șoferul, care era singur în mașină, a coborât la timp, nefiind rănit. Incendiul a fost provocat de un scurtcircuit”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al ISU Argeș, Mădălina Epure.

Potrivit anchetatorilor, mașina fabricată în anul 2005 nu avea asigurare Casco.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
După ce a câștigat 1 milion $ la loterie, o femeie s-a gândit să mai...
Fiartă pe 700.000 de euro! Ce a putut să facă Bianca Drăgușanu, de mână cu...
FOTO. Antonia, ce apariție! Nimeni nu se gândea că o va vedea așa
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
S-a aflat motivul pentru care a murit Gabriela, micuța de 4 ani cu chip de...
Actrița celebră, la un pas de PARALIZIE! A descoperit că are o TUMORĂ pe măduvă
Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua...
Există români care nu și-au primit pensiile înainte de Paște: „Mi-am făcut niște calcule. Mă...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
La cât timp se face verificarea uleiului? Un detaliu foarte important
China a lansat o sondă pentru a colecta eşantioane de pe faţa ascunsă a Lunii
Descoperire ULUITOARE la polii Pământului! Se întâmplă chiar acum
Mașinile care nu mai trec ITP-ul. Vor pica inspecția tehnică periodică
Pasca cu ciocolată, fără zahăr sau gluten. Rețetă perfectă și pentru vegani
I-a cerut soțului o fotografie cu bebelușul celui mai bun prieten al său, dar a...
Se spală rufe azi, în Joia Mare? Ce spun preoții
Mioara Velicu rememorează copilăria autentică de la sat: „Am crescut într-o familie cu 8 copii....
Ce a declarat Florin Piersic de pe patul de spital: "Asta e cel mai important"
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Copiii lui Maradona vor ca trupul marelui fotbalist să fie într-un mausoleu