Situație absolut dramatică a învățământului în România. Comisia Europeană a prezentat cifrele care arată dezastrul

Situație absolut dramatică a învățământului în România. Comisia Europeană a prezentat cifrele care arată dezastrul
Publicat: 06/12/2017, 08:23

Potrivit raportului întocmit de Comisia Europeană, rata de părăsire timpurie a școlii a crescut în România, în 2016, la 18,5% , față de 17,3% cât era în anul 2013 și aproape s-a dublat față de media europeană unde procentajul este de 10%.

„Monitorul educației și formării 2017″ mai arată că ponderea absolvenților de studii superioare este de doar 25,6%, în condițiile în care în Uniunea Europeană, rata de promovare a unei instituții de invățănânt universitar este de peste 39%.

De asemenea, aproximativ 39% dintre tinerii de 15 ani au un nivel scăzut de cunoștințe în citit, 40%, la matematică și 37%, la științe. Nici în Uniunea Europeană situația nu este mai îmbucurătoare, dar este mai bună decât în România, astfel că, în medie, 20% dintre acești tineri au astfel de probleme.

„Din păcate, România nu stă prea grozav, pentru moment, în ceea ce privește indicatorii europeni. (…) Unul din cinci tineri europeni, cu vârsta de 15 ani, nu deține un nivel minim de competențe, vorbim despre citit, matematică și științe. În România, vedem un analfabetism funcțional de aproape 40% și este cert că aceste rezultate nu corespund unei economii moderne. (…) Părăsitea timpurie școlară are un impact major asupra pieței forței de muncă, creează excluziune socială și sărăcie”, a declarat reprezentantul Direcției Generale de Educație, Tineret, Sport și Cultură din Comisia Europeană, Alexandra Tămășan.

O altă problemă cu care se confruntă sistemul educațional din România este bugetul alocat învățământului, care, în 2017, a fost de 3,1% din PIB, cu mult sub media europeană, care este de 4,9%, ținta guvernanților fiind să aloce 6% din PIB pentru acest domeniu, dar, în anul viitor, ar putea fi o creștere de 20%.

„Anul viitor, educația, sănătatea și infrastructura transporturilor sunt bazele bugetului. Bugetul educației este cu siguranță cel mai mare din ultimii 10 ani. Evident că nu este suficient, este mai mare cu 20%, dar dacă vom continua cu o astfel de creștere, în trei ani de zile, putem dubla bugetul educației. Evident, acești indicatori ne arată că avem mult de muncă”, a explicat, în acest context, ministrul Educației, Liviu Pop.

Prezentă la lansarea „Monitorului educației și formării 2017″, Ligia Deca, consiler de stat pe educație în Administrația Prezidențială, a precizat că profesorii și formarea lor joacă un rol foarte impotant în evoluția sistemului de educație și că dascălii calificați ar trebui să fie incurajați să „migreze către școlile mediile defavorizate”.

„Ne mândrim cu olimpicii pe care îi avem, însă în egală măsură ar trebui să ne mândrim cu performanțele medii ale elevilor din România și ar trebui să răsplătim profesorii care reușesc să facă acest lucru posibil, adică să ridice, să aducă valoare adăugată pentru toți copiii din clasă, nu numai pentru aceia din prima bancă, care știm cu toții că au parte și de sprijin din familie și de, probabil, niște premise favorabile (…)”, a adăugat Deca.

Aceasta a mai explicat că trebuie să existe o finanțare publică în mod constant în educația românească, nu doar să ne bazăm pe fondurile europene.

„Este excepțional că reușim să folosim fondurile europene pentru a ne atinge obiectivele în ceea ce privește educația, însă pentru chestiunile fundamentale de tipul ajutării copiilor din medii sărace să rămână în școală sau formarea continuă și de ce nu și inițială a profesorilor ar trebui să nu ne bazăm exclusiv pe fonduri europene și să existe o investiție publică constantă, predictibilă, care să ne asigure acea sustenabilitate”, a menționat consilerul de stat pe educație în Administrația Prezidențială.

Lansarea Ediției 2017 a „Monitorului Educației și Formării” a avut loc, marți, la sediul Comisiei Europene.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Una dintre celebrele gemene siameze Abby și Brittany s-a căsătorit. De ce nu au făcut...
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul...
FOTO. Ea este cea mai sexy sportivă din culturismul românesc! Are un singur vis: „Asta...
Andreea Bălan a recunoscut tot despre certurile cu Victor Cornea: „Nu există împăcare”
Un bărbat din Ploiești a fost ucis de un individ nemulțumit de cum parcase mașina
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe...
Actriţele din filmele pentru adulţi fără pic de machiaj. Galerie foto FABULOASĂ!
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se...
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe...
''Să-i fie țărâna ușoară!'' Dana Roba, mesaj neașteptat despre Daniel Balaciu. Cum a amenințat-o soțul...
S-au despărţit cu scandal! Cele mai scurte căsnicii ale vedetelor din România
Inspectorii RAR au ieșit la control în trafic. Ce au descoperit? GALERIE FOTO
Actorul Steven Seagal le-a vizitat pe victimele atacului terorist de la Moscova
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Anunțul momentului pentru cei cu PENSII SUB 2.000 DE LEI. Este obligatoriu până pe 31...
Viața la bloc. Se schimbă regulile pentru chiriași
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă....
Mama Andreei, prăbușită de durere la înmormântarea fiicei sale, ucise fără milă de studentul la...
Cum a petrecut mama Geta ziua ei de naștere și ce cadouri a primit? „N-am...
Apropiații criminalului din Timișoara, detalii de-a dreptul șocante. Mirel Dragomir și-a agresat și fosta iubită....
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Câți bani alocă Pentagonul pentru avionul care va înlocui F-22 Raptor?