Sebastian Ghiță nu a putut fi audiat de magistrații Tribunalului Prahova

Sebastian Ghiță nu a putut fi audiat de magistrații Tribunalului Prahova
Publicat: 22/06/2017, 12:40
Actualizat: 02/10/2018, 16:35

Tribunalul Prahova a dat, joi, un nou termen în care se judecă cererea de arestare preventivă făcută de procurorii DNA Ploiești pe numele lui Sebastian Ghiță, în dosarul în care fostul deputat este acuzat de sprijinirea unui grup infracțional organizat.

Purtătorul de cuvânt al Tribunalului Prahova, Alina Anton, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că termenul în care se judecă cererea DNA de arestare preventivă a lui Sebastian Ghiță a fost amânat și că audierea prin videoconferință nu a fost posibilă întrucât conexiunea prin Internet s-a întrerupt. Pe de altă parte, interpreta desemnată să asigure traducerile nu s-a prezentat.

„S-a acordat un nou termenul de judecată pentru 6 iulie. Audierea nu a fost posibilă din două motive: conexiunea s-a realizat inițial, apoi s-a întrerupt și nu a mai putut fi refăcută. În al doilea rând, interpreta desemnată să asigure traducerea în raporturile cu autoritățile sârbe nu s-a prezentat la termenul de zi”, a declarat Anton.

Cererea de arestare preventivă a fost făcută în dosarul denumit „Hidro”, în care Iulian Herțanu, cumnatul premierului Victor Ponta, este cercetat, alături de alții, pentru că ar fi deturnat banii primiți pe un contract de extindere a canalizării orașului Comarnic-Prahova, în valoare de 10 milioane de euro.

Anchetatorii susțin că Sebastian Ghiță, alături de alții, a sprijinit grupul infracțional din care făcea parte Iulian Herțanu în accesarea și primirea fondurilor europene.

Pe numele fostului deputat au fost emise până acum mandate de arestare preventivă în lipsă în trei dosare ale DNA.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Nu e bine deloc”. Starea de sănătate a Regelui Charles s-ar fi înrăutățit. Palatul Buckingham...
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Doi angajați de la o bancă din București au văzut că un client avea o...
Ireal ce a putut păți o tânără de 21 de ani, după ce a băut...
Regele Charles este într-o stare REA! S-au activat planurile de înmormântare!
Îndrăgostit de România, un italian a decis să pună aici bazele unei afaceri de familie:...
Cine este Ramona, tânăra de 28 de ani care ar fi căzut în gol de...
Copil de șase ani din Gorj, vândut în Germania pentru 8.000 de lei. Ce se...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
„Este foarte bolnav”. Îngrijorările cu privire la Regele Charles sunt din ce în ce mai...
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
S-a dat ORDIN în Ungaria! Ungurii ne dau lecții
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Leo de la Roșiori a făcut mărturisiri emoționante despre momentele de marginalizare pe care le-a...
Ce au de împărțit la partaj Oana Radu și Cătălin Dobrescu: "El mă amenință că...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Galileo Galilei, omul care a schimbat cursul istoriei. „Și totuși, se mișcă!”