Scrisoarea Colegiului Medicilor pentru deputați. Decizia de care depind „o necesitate și un drept al copiilor”: Trebuie să fie adoptată cât mai repede și într-o formă clară

Scrisoarea Colegiului Medicilor pentru deputați. Decizia de care depind „o necesitate și un drept al copiilor: Trebuie să fie adoptată cât mai repede și într-o formă clară
Publicat: 11/12/2017, 12:29
Actualizat: 11/12/2017, 23:48

„Vaccinarea a contribuit decisiv la scăderea mortalității și morbidității prin boli infecțioase, a dus la creșterea substanțială a speranței de viață. În fiecare an circa 3 milioane de vieți sunt salvate prin vaccinare. În România înregistrăm o scadere îngrijorătoare a acoperirii vaccinale, scădere care nu a putut fi atenuată chiar și în condițiile în care ne aflăm în plină epidemie de rujeolă, boala prevenibilă prin vaccinare. Peste 10.000 de persoane, în mare majoritate copii, s-au îmbolnăvit, iar 36 au decedat. Dintre cazurile înregistrate, 99% nu erau vaccinate sau erau vaccinate incomplet”, explică reprezentanții Colegiul Medicilor din România, printr-o scrisoare transmisă Camerei Deputaților.

CMR consideră că reglementarea actului de vaccinare reprezintă o formă de responsabilizare a tuturor persoanelor implicate, fiind vorba despre interesul copilului. Medicii invocă articole din ” Convenția cu privire la drepturile copilului”, adoptată de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite la 29 noiembrie 1989 și ratificată în România prin Legea 18/1990.

„Legea 18/1990 specifică: Art.2 Pct.2: Statele părti vor lua toate măsurile de protejare a copilului împotriva oricărei forme de discriminare sau de sancționare pe considerente ținând de situația juridică, activitățile, opiniile declarate sau convingerile părinților, ale reprezentanților săi legali sau ale membrilor familiei sale. Art.3. Pct.1: În toate acțiunile care privesc copiii, întreprinse de instituțiile de asistență socială publice sau private, de instanțele judecătorești, autoritățile administrative sau de organele legislative, interesele copilului vor prevala”.

Colegiul Medicilor din România a transmis mai multe sugestii la alcătuirea legii vaccinării, iar dezbaterea din Camera Deputaților, spun ei, ar putea aduce modificări cu efecte negative asupra sănătății copilului.

„CMR și organizațiile profesionale solicită Camerei Deputaților să adopte cât mai curând legea într-o formă apropiată de cea trimisă de Senatul României, care nu încalcă în niciun fel dreptul medicilor la opinie, oferă garanții solide părinților, reprezentanților legali și pacienților că vor primi informații validate științific, corecte și complete și este în acord cu legislația în vigoare. De asemenea, se face apel pentru respectareaprincipiului interesului superior al copilului și dreptului acestuia de a primi cele mai bune ingrijiri medicale, inclusiv prin vaccinare”, se mai arată în scrisoarea transmisă de Colegiul Medicilor din România.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Doi soți au renunțat la toată averea de 24 de milioane $ ca să se...
Câți bani au primit Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la MasterChef. Suma este...
FOTO. Ea e bomba sexy pentru care a divorțat Paszkany! Imagini incendiare cu noua iubită...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
După ce a recrutat pușcăriași să lupte pe front, Rusia se confruntă cu un număr...
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații...
Mihaela Bilic a deslușit misterul cartofilor congelaţi. De ce îi RECOMANDĂ pentru consum
"Unde mai joc și eu la aparate?!" Vieţile românilor care s-au trezit într-o nouă realitate,...
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Cât a ajuns să coste un kilogram de roșii românești în piețele din București! Ce...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Poate fi anulat permisul auto dacă nu ai condus mașina mai mult de 2 ani?
CE a propus stabilirea în acest an a datei de eliminare a controalelor la frontierele...
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Vor dispărea BANCNOTELE definitiv?! Moment de cotitură în lumea banilor
Rusia va ataca NATO. Anunțul care punea lumea pe jar
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de...
Imagini exclusive de la priveghiul lui Costel Corduneanu. Berbecuții se rumenesc la proțap, prietenii din...
Robi și Rebecca, discuție în camera roșie! S-ar vedea sau nu într-un cuplu cu Robi?...
Momentul în care o femeie merge cu unchiul mort la bancă să ia un împrumut:...
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli...
28 de angajați Google, concediați după ce au protestat față de un acord încheiat cu...