Salvamarii români cer închiderea plajelor când e steag roșu: ” Este o nebunie să crezi că salvamarul este Dumnezeu! Pășește pe apă și vine înapoi…”

Salvamarii români cer închiderea plajelor când e steag roșu:  Este o nebunie să crezi că salvamarul este Dumnezeu! Pășește pe apă și vine înapoi...
Publicat: 11/08/2017, 19:09

Președinte al Asociației Naționale a Scafandrilor Profesioniști și Salvamarilor din România, Gabriel Bălan, care operează plajele din Mamaia și Constanța, a declarat, vineri, în cadrul unei întâlniri la Prefectura Constanța, că în acest sezon estival salvamarii din nordul litoralului au avut aproximativ 2.000 de intervenții pentru salvarea unor persoane din apele mării, mai mult de jumătate dintre acestea fiind făcute atunci când condițiile de îmbăiere nu era bune, iar scăldatul era interzis sau permis numai înotătorilor cu experiență.

„De la începutul sezonului avem 1976 de intervenții la mare, din care, rețineți, sunt 773 în zilele cu steag galben și peste 840 pe steag roșu! În Australia, în Germania, la steag roșu salvamarul pleacă acasă. Este o nebunie să crezi că salvamarul este Dumnezeu! Pășește pe apă și vine înapoi… Nici pe el nu se poate salva. Sunt state care au instituit amendă. Belgia, Germania, Italia, Spania, dau amendă până la sute de dolari sau de euro pentru cel care nu respectă regulile”, a spus Gabriel Bălan.

El crede că cea mai simplă soluție ce poate fi aplicată în cazul celor care intră în mare chiar și atunci când scăldatul este interzis, riscând astfel și viața salvamarilor, este, în lipsa unei legi care să prevadă amendarea teribiliștilor, să se închidă plajele periculoase când vremea este rea.

„Administratorii să închidă plaja. Este o plajă periculoasă, se închide și gata. (…) Prin echipamente, prin pregătire, poți să iei măsuri astfel încât să eviți. Unde este zonă periculoasă să închidă plaja, nu mai fac plajă organizată și nici nu îi dau salvamari acolo. Vrea să moară, să se ducă. Cineva pe Facebook a spus . Treaba ta ce faci domnule, dar trebuie să ne protejăm și pe noi”, a spus Bălan.

Potrivit acestuia, o altă problemă este prezența skijet-urilor prea aproape de țărm, printre oamenii care se scaldă, și a declarat că i-a cerut premierului să reglementeze acest aspect.

„Am făcut un memoriu la premierul României pentru a reglementa în regim de urgență situația celor care se joacă cu skijet-urile pe apă. Cum să dai unui copil de 16 ani, fără nimic, mai bea și o bere, să se joace cu 200 de cai putere, printre capetele oamenilor. (…) Acum Apele Române dau autorizații unde vrea agentul. În lege spune să nu fie în preajma celui care face plajă. În stânga și în dreapta skijet-ului nu trebuie să existe om care face plajă. La noi, unde au vrut, le-au dat autorizație. Am propus ori să-i scoată dincolo de Corbu, ori să facă skijet la 500 de metri de la țărm. Până la geamandură cei care merg la scăldat, după aia o zonă tampon pentru sporturi nautice fără elice și apoi, în larg, să facă. Skijet-ul nu e un sport. (…) De ce ăla care face surf, snorkeling (activitate sportivă de scufundare/înot la suprafața apei – n.r.), scufundări, caiac, nu are voie să aibă o zonă a lui. Eu sunt practicant de caiac și în fiecare zi mă feresc de cei cu skijet-ul”, a afirmat șeful salvamarilor din Mamaia și Năvodari, precizând că și cei care vin cu ambarcațiuni de agrement la țărm, pentru a lua oamenii la plimbare pe mare, le pun acestora viața în pericol.

De asemenea, el a făcut un apel și către reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea” și cei ai Gărzii de Coastă, prezenți la întâlnirea de la Prefectura Constanța, să încerce să nu se apropie de țărm, în timpul intervențiilor, dacă nu au echipate ambarcațiunile cu elice cu protecție (guard propeller – n.r.).

Vlăduț Ion, prim adjunct al inspectorului șef al ISU Dobrogea, a recunoscut că niciuna dintre ambarcațiunile pregătite pentru intervenție în zona de litoral nu are protecție la elice, dar salvatorii sunt învățați să oprească motorul atunci când se apropie de zonele de îmbăiere.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Nu e bine deloc”. Starea de sănătate a Regelui Charles s-ar fi înrăutățit. Palatul Buckingham...
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Replica ironică a unui general finlandez, după ce Rusia a amenințat că va trimite rachete...
Gestul făcut de Alexandru Ciucu față de Alina Sorescu, după ce și-a ascuns relația paralelă...
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă...
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul...
Ramona s-a aruncat de la etaj după ce a născut! Dezvăluiri! "Dumnezeu s-o ierte"
Care este cea mai mare sumă plătită pentru o daună RCA! Un tir românesc a...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Decizie obligatorie pentru toți șoferii români. Noua lege UE îți blochează contul bancar
Blestemul minelor de sare. Catastrofele din Ocna Mureș, un scenariu posibil pentru Slănic Prahova
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
Dansatoarea lui Dorian Popa, motivul despărțirii dintre artist și Babs?! Tânăra face lumină în acest...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Prea multă mâncare nesănătoasă provoacă probleme de durată în creier