România, condamnată de CEDO pentru că statul nu a apărat un copil de agresiunea tatălui

România, condamnată de CEDO pentru că statul nu a apărat un copil de agresiunea tatălui
Publicat: 04/10/2017, 11:30
Actualizat: 04/10/2017, 15:58

Cazul minorului a ajuns la Curtea Europeană a Drepturilor Omului în anul 2013, după ce mama copilului a petrecut opt ani în instanțele din țară pentru a demonstra agresiunile tatălui. După patru ani, CEDO a decis că autoritățile nu luat măsuri pentru protecția copilului.

Minorul s-a născut în 2001, iar părinții lui au divorțat trei ani mai târziu. Direcția de Asistență Socială din București a fost sesizată de mama înainte de divorț în ceea ce privește agresiunile soțului asupra copilului. Acesta a fost consiliat psihologic, însă relele tratamente au continuat, mama sesizând poliția în mai multe rânduri, susține APADOR-CH.

Potrivit sursei citate, abia la a cincea plângere depusă de mamă, dosarul a ajuns la procurori, unde ancheta a durat doi ani (2005-2007), timp în care au fost audiați martori și s-a făcut o expertiză, care a demonstrat că minorul a suferit traume din cauza comportamentului agresiv al tatălui.

În 2008, prima instanță l-a achitat pe bărbatul acuzat de agresiune, iar în apel, în 2009, „instanța l-a audiat și pe minorul D.M.D, care a declarat că tatăl său l-a lovit, l-a încuiat într-o debara întunecoasă, că a aruncat apă pe el în timp ce dormea, că adesea era agresiv și cu mama lui, cu bunica sau mătușa maternă și că nu vrea să își întâlnească tatăl pentru că îi e frică de el”, potrivit APADOR-CH, organizație care a reprezentat cazul la CEDO.

Pedeapsa finală a fost de un an cu suspendare și interzicerea drepturilor părintești pe doi ani.

„Nu poate exista compromis în condamnarea violenței împotriva copiilor, fie că este acceptată ca „tradiție”, fie că este deghizată ca „disciplină””, a stabilit CEDO, potrivit APADOR-CH.

„Curtea a constatat că ancheta a fost prea lungă și ineficientă, și că durata procedurilor judiciare a fost și ea excesivă. Guvernul român a motivat că durata mare a procedurilor și a procesului s-au datorat grijii de a nu comite vreo eroare judiciară”, mai arată ONG-ul.

Minorul va primi despăgubiri morale de 10.000 euro.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Nu e bine deloc”. Starea de sănătate a Regelui Charles s-ar fi înrăutățit. Palatul Buckingham...
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Replica ironică a unui general finlandez, după ce Rusia a amenințat că va trimite rachete...
Gestul făcut de Alexandru Ciucu față de Alina Sorescu, după ce și-a ascuns relația paralelă...
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă...
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul...
Ramona s-a aruncat de la etaj după ce a născut! Dezvăluiri! "Dumnezeu s-o ierte"
Care este cea mai mare sumă plătită pentru o daună RCA! Un tir românesc a...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Decizie obligatorie pentru toți șoferii români. Noua lege UE îți blochează contul bancar
Blestemul minelor de sare. Catastrofele din Ocna Mureș, un scenariu posibil pentru Slănic Prahova
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
Dansatoarea lui Dorian Popa, motivul despărțirii dintre artist și Babs?! Tânăra face lumină în acest...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Prea multă mâncare nesănătoasă provoacă probleme de durată în creier