România, ASALTATĂ de migranți: peste o sută de irakieni și sirieni, prinși de polițiști în doar două zile

Publicat: 10/09/2017, 18:40

Potrivit reprezentanților Poliției Transporturi Feroviare Timișoara, este vorba de 15 migranți, dintre care nouă bărbați, trei femei și trei minori, care au venit cu trenul de la Arad și au coborât în Gara de Nord din Timișoara, unde este capăt de linie.

Grupul de migranți a fost preluat de polițiști, apoi cele 15 persoane au fost transportate la Centrul Regional de Proceduri și Cazare a Solicitanților de Azil din Timișoara.

Migranții au reușit să treacă ilegal granița în Ungaria, dar au fost returnați în România, ei fiind solicitanți de azil, după ce au fost depistați de autoritățile maghiare.

Duminică dimineața, un alt grup format din 38 de migranți, care circulau cu trenul București – Budapesta, a coborât în Gara de Nord din Timișoara, persoanele fiind conduse la sediul Poliției Transporturi Feroviare pentru verificări.

17 sirieni și irakieni prinși la Bihor

Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Diosig, județul Bihor, au depistat 17 cetățeni din Irak și Siria, solicitanți de azil în România, care au încercat să iasă ilegal din țară, cu ajutorul unei călăuze turce. Aceștia au vrut să ajungă într-un stat Schengen.

Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Diosig, județul Bihor, au oprit pentru control, în timpul nopții de sâmbătă spre duminică, pe raza localității Săcuieni, o autoutilitară marca Ford Transit și l-au legitimat pe șofer, un cetățean turc, în vârstă de 33 de ani.

În autoutilitara condusă de șoferul turc, polițiștii au descoperit, întinse pe podea, 17 persoane de origine afroasiatică.

În urma verificărilor, polițiștii de frontieră au stabilit că cei din autoutilitară sunt cetățeni sirieni și irakieni, 10 bărbați, două femei și 5 minori, adulții având vârste cuprinse între 20 și 46 de ani, iar minorii între 1 și 14 ani, toți fiind solicitanți de azil în România. Aceștia intenționau să treacă ilegal frontiera pentru a ajunge într-o țară din Spațiul Schengen.

19 irakieni, prinși după ce au trecut Dunărea cu barca

Polițiștii de frontieră din Dolj și Calafat au depistat 19 cetățeni irakieni care au trecut Dunărea cu barca, fiind preluați de 3 cetățeni bulgari care i-a ajutat să intre ilegal în România. Migranții ar fi plătit, în total, 19.000 de euro pentru a ajunge într-un stat Schengen.

Poliția de Frontieră a transmis, duminică, faptul că în urma unei misiuni de combatere a migrației ilegale, polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Politiei de Frontieră Dolj au observat două autoturisme care se deplasau de la malul Dunării.

Polițiștii de frontieră au încercat să oprească autoturismele în trafic, dar conducătorii auto au ignorat semnalele, continuându-și deplasarea cu viteză, astfel că acestea au fost urmărite aproximativ 12 kilometri până când unul dintre vehicule a fost blocat.

Șoferul a abandonat mașina și a fugit spre vegetația din zonă, fiind reținut imediat de către polițiștii de frontieră. La controlul autoturismului, înmatriculat în Bulgaria, au fost găsiți în interior și în portbagaj 12 cetățeni irakieni, între care 7 adulți și 5 copii.

În același timp, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului PF Calafat cu sprijinul lucrătorilor Poliției municipiului Calafat au depistat pe raza localității Calafat și al doilea autoturism, care avea numere de înmatriculare bulgărești.

Cei doi cetățeni bulgari și 7 cetățeni irakieni (5 bărbați, o femeie și un minor) au abandonat autoturismul când au văzut autoritățile și au încercat să fugă, însă au fost reținuți de către polițiști.

Oamenii legii au stabilit ca întregul grup de migranți, format din 19 cetățeni irakieni, a traversat fluviul Dunărea cu barca și a fost preluat de către cei trei cetățeni bulgari, cu intenția de a ajunge într-un stat din spațiul Schengen, plătind pentru această „călătorie” suma de 19.000 de euro.

Ambarcațiune cu câteva zeci de migranți, interceptată în zona 2 Mai

O ambarcațiune cu câteva zeci de migranți a fost interceptată, sâmbătă, în zona 2 Mai. Numărul exact al persoanelor aflate la bordul navei nu este cunoscut, acțiunea Gărzii de Coastă fiind în desfășurare, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Ambarcațiunea cu câteva zeci de migranți a fost interceptată sâmbătă, în zona 2 Mai.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Una dintre celebrele gemene siameze Abby și Brittany s-a căsătorit. De ce nu au făcut...
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul...
FOTO. Ea este cea mai sexy sportivă din culturismul românesc! Are un singur vis: „Asta...
Andreea Bălan a recunoscut tot despre certurile cu Victor Cornea: „Nu există împăcare”
Un bărbat din Ploiești a fost ucis de un individ nemulțumit de cum parcase mașina
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe...
Actriţele din filmele pentru adulţi fără pic de machiaj. Galerie foto FABULOASĂ!
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de...
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe...
''Să-i fie țărâna ușoară!'' Dana Roba, mesaj neașteptat despre Daniel Balaciu. Cum a amenințat-o soțul...
S-au despărţit cu scandal! Cele mai scurte căsnicii ale vedetelor din România
Inspectorii RAR au ieșit la control în trafic. Ce au descoperit? GALERIE FOTO
Actorul Steven Seagal le-a vizitat pe victimele atacului terorist de la Moscova
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Legea care se aplică OBLIGATORIU în orice bloc din România. Asociațiile de PROPRIETARI nu o...
Muncă până la moarte. Raportul real dintre speranța de viață și vârsta de pensionare
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă....
Mama Andreei, prăbușită de durere la înmormântarea fiicei sale, ucise fără milă de studentul la...
Cum a petrecut mama Geta ziua ei de naștere și ce cadouri a primit? „N-am...
Apropiații criminalului din Timișoara, detalii de-a dreptul șocante. Mirel Dragomir și-a agresat și fosta iubită....
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Un studiu arată ce se întâmplă chiar înainte de cele mai fericite momente din viață