România are primul centru din Europa de Est în care copiii sunt operați cu ajutorul unui robot

România are primul centru din Europa de Est în care copiii sunt operați cu ajutorul unui robot
Publicat: 09/01/2018, 12:10
Actualizat: 09/01/2018, 12:14

La Spitalul de Copii „Louis Țurcanu” din Timișoara a fost pus în funcțiune cel mai modern robot de chirurgie robotică din Europa de Est. Echipamentul medical, în valoare de aproape 2,5 milioane de euro, a fost cumpărat de o fundație din Elveția, iar apoi donat spitalului din Timișoara. Astfel, la Timișoara a fost deschis primul centru de chirurgie pediatrică din România și din Europa de Est.

În cadrul unui proiect câștigat de Universitatea de Medicină din Timișoara, în valoare de trei milioane de dolari, care a fost lansat oficial marți, robotul va fi întreținut și vor fi cumpărate consumabilele necesare timp de cinci ani.

Șeful Clinicii de Chirurgie Pediatrică din cadrul Spitalului de Copii „Louis Țurcanu” din Timișoara, medicul Eugen Boia, a declarat, marți, corespondentului MEDIAFAX, că în acest moment, două echipe formate din câte doi chirurgi fiecare sunt în proces de instruire, urmând ca primii copii să fie operați cu robotul la mijlocul lunii februarie.

„Suntem patru medici care ne instruim. Am asistat la operații realizate cu robotul de la Spitalul Județean Timișoara și în Israel. Pregătirea se încheie în luna februarie, iar apoi vom fi operativi. Primele operații cu robotul vor fi realizate în 12 și 13 februarie. Vom selecta cazurile care vor fi operate cu foarte mare atenție și ne propunem să operăm, în acest an, 50 de cazuri”, a explicat medicul Eugen Boia.

Potrivit șefului Clinicii de Chirurgie Pediatrică, Ministerul Sănătății a sistat, în urmă cu câțiva ani, programul prin care era finanțată chirurgia robotică în România. O singură intervenție chirurgicală cu ajutorul robotului de ultimă generație achiziționat pentru Spitalul de Copii din Timișoara se ridică la suma de 4.000 de euro, bani care sunt alocați, până în anul 2022, prin proiectul câștigat de Universitatea de Medicină.

„Ne propunem să aplicăm pe diverse programe europene, astfel încât să asigurăm în continuare suportul financiar pentru efectuarea operațiilor cu robotul. De asemenea, vrem să ne adresăm Ministerului Sănătății și să-i solicităm redeschiderea programului de chirurgie robotică, care a fost sistat acum câțiva ani. Acest program este o necesitate. De la Milano până la Tel Aviv nu mai există un astfel de robot de ultimă generație. Sperăm din toată inima ca Ministerul Sănătății să înțeleagă că nu putem să fim contemporani și să desconsiderăm o astfel de modalitate terapeutică. Cu ajutorul chirurgiei robotice, copiii sunt spitalizați mai puțin după operație, suferința este mai mică, iar pierderea sanguină mai redusă”, a spus medicul Eugen Boia.

Robotul va fi utilizat în special în chirurgia tumorală și în chirurgia care implică locuri foarte greu accesibile.

Chirurgii de la Spitalul de Copii „Louis Țurcanu” din Timișoara și-au propus să deschidă, în viitorul apropiat, un centru regional de pregătire în chirurgia robotică, în cadrul căruia vor fi pregătiți medici din România, dar și din străinătate.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cazul ciudat al miliardarului german care și-ar fi înscenat moartea ca să fie împreună cu...
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din...
FOTO. Grațiela e văduva lui Costel Corduneanu. Femeia e cu 20 de ani mai tânără...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
După ce a recrutat pușcăriași să lupte pe front, Rusia se confruntă cu un număr...
Câți bani au primit Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la MasterChef. Suma este...
A fost la un pas să moară din cauza unui produs de slăbit popular la...
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte;...
Ce sport practică fiica lui Corduneanu? Elisa îi calcă pe urme, deși are 12 ani
Au abandonat mortul pentru a-și salva viața. Un cortegiu funerar din Mureș a fost atacat...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post...
Poți radia mașina dacă n-o mai folosești, fără s-o casezi?
CE a propus stabilirea în acest an a datei de eliminare a controalelor la frontierele...
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Viorica de la Clejani este în doliu: Mereu mi-a fost frică, parcă a presimțit...
Va fi obligatoriu în toată România. Încălcarea legii se pedepsește cu amenzi uriașe
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou...
Vreme ANORMALĂ în weekend! Ce se întâmplă în TOATĂ România!
Virginia, dezvăluiri despre o posibilă relație cu Patrick! Se simte Robi deranjat de apropierea dintre...
Gestul disperat făcut de David Pușcaș pentru a avea bani de chirie: "Eram în momente...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
O nouă specie de dinozauri este printre cele mai mici descoperite vreodată