Reîncep controalele în cluburi. Decizia anunțată de ministrul de Interne

Reîncep controalele în cluburi. Decizia anunțată de ministrul de Interne
Publicat: 21/01/2017, 18:37

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Daniel Dan, a dispus ca începând chiar din această seară să se intensifice controalele și verificările în toate imobilele care găzduiesc activități cu public numeros.

De asemenea, vicepremierul si ministrul Dezvoltarii, Sevil Shhaideh a solicitat Inspectoratului de Stat in Constructii demararea unui control tematic care sa verifice aplicarea legii in domeniu, pentru acest tip de constructii. Pentru acest lucru, se vor forma echipe mixte constituite din reprezentanti structurilor MAI si ai ISC. Inspectoratul de stat in constructii”, a declarat Monica Dajbog, purtător de cuvânt al MAI.

Potrivit sursei citate, specialiștii Inspectoratului de Stat în Construcții au facut o evaluare a structurii de rezistență a clădirii, constatând colapsul acesteia, recomandarea ISC fiind de dezafectare totală.

Ministerul anunță că primele echipe de pompieri au ajuns la aproximativ 15 minute de la primirea apelului. Instituția precizează că la numprul pus la dispoziție pentru ca rudele celor care au fost în club să poată obține informații corecte, 021.206.40.50, s-au primit peste o sută de apeluri.

„15 dintre acestea au fost primite de la ambasade, 65 de la persoane care cereau informații despre prieteni sau rude care au fost în club și nu puteau fi contactate, 7 dintre cei care au sunat solicitau informații despre persoane aflate pe lista celor aflați la spital sau în drum spre unitățile medicale, 3 dintre apelați s-au oferit să furnizeze informații despre incendiu, iar 32 de persoane care au sunat au cerut informații care nu aveau legătură cu cauza.90% dintre apelurile care semnalau persoane ce nu pot fi contactate au fost verificate și s-a comunicat răspuns solicitanților”, explică ministerul.

Departamentul pentru Situații de Urgență recomandă persoanelor care au fost în club să se prezinte la Unitățile de primiri Urgențe la apariția oricăror simptome care ar putea avea legătură cu incendiul.

Președintele și premierul au fost informați cu privire la măsurile dispuse și la acțiunile desfășurate.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Temu şi Shein sunt verificate în România de ANPC. Ce trebuie să facă clienții înainte...
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie...
FOTO. Ioana Țiriac a făcut ravagii într-un costum de baie spectaculos!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Ultimele ore de viață ale Corinnei, femeia găsită moartă în dulapul din dormitor. Poliția l-a...
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a...
Dieta lui Lili Sandu la 44 de ani | Alimentul la care a renunțat definitiv....
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
Veste extraordinară despre pensiile românilor! Marcel Ciolacu a făcut anunțul
Ce au descoperit anchetatorii în mașina presupusului criminal din Orhei. Polițiștii au luat în calcul...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
La ce viteză sar airbag-urile mașinii în caz de impact?
Vicepreşedintele Comisiei de Apărare: Rusia a urlat din toţi şoşocii în Parlamentul României
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Decizie pentru cei care nu locuiesc la adresa din buletin. E OBLIGATORIU în 15 zile
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Cum era Corneliu Vadim Tudor în rolul de părinte? Cum se impunea fostul politician în...
”Petrecere Hawaii de 38 de ani” Ce surprinză i-a pregătit Dinu Maxer Magdalenei Chihaia de...
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și...
Patru sulițe aborigene, returnate Australiei după 250 de ani