Rechizitoriu DNA: Partenerul de afaceri al lui Sorin Oprescu, favorizat prin achiziția Barocamerei

Rechizitoriu DNA: Partenerul de afaceri al lui Sorin Oprescu, favorizat prin achiziția Barocamerei
Publicat: 17/10/2017, 15:40
Actualizat: 05/06/2018, 15:23

„Din documentele prezentate de către Spitalul Clinic de Urgență București, nu s-a identificat maniera cum au fost definite specificațiile tehnice ale echipamentelor medicale, respectiv modul de elaborare a caietului de sarcini, inculpatul Lascăr Ioan întocmind practic caietul de sarcini pentru a favoriza operatorul economic Gemedica SRL în procedura de licitație”, spune DNA în rechizitoriu.

Ioan Lascăr ar fi procedat așa, spun procurorii, pentru că „este unul dintre medicii care prestează servicii medicale în cadrul Centrului Medical Academica – la specialitatea chirurgie plastică”, unitate la care ar fi activat „la rugămintea lui Sorin Oprescu”, centrul fiind administrat de SC Medical Prestige SRL și de SC Anais Medical Center SRL, firmele fiind apropiate adminitratorului Gemedica SRL, Aurel Galea, și unor persoane din anturajul acestuia, printre care fostul edil Sorin Oprescu.

„Galea Aurel Cătălin și numitul Oprescu Mircea Sorin (n.r. fiul fostului primar) controlează împreună un grup de firme afiliate, fie prin intermediul membrilor de familie, fie prin intermediul unor societăți de tip offshore – pe care le reprezintă în relațiile cu terții”, explică procurorii.

Aurel Galea, asociat și administratori al firmelor Gemedica SRL și Three Farme SRL, „a înființat împreună cu frații Oprescu Sorin Mircea și Oprescu Dorin Gelu SC Medical Prestige SRL”, fiind „administratorul SC Anais Medical Center SRL și împreună administrează Centrul Medical Academica (Clinica Academica Pitar Moș și Clinica Academica Aviatorilor).”

„De-a lungul timpului, structura participațiilor la capitalul social al acestor societăți s-a schimbat (în sensul că asociații și-au cedat între ei părțile sociale, au introdus în societăți alți membri de familie, respectiv Galea Gizella – mama lui Galea Aurel Cătălin și Oprescu Mircea Sorin – fiul lui Oprescu Sorin Mircea) dar în mod constant aceste societăți au fost deținute, controlate și administrate prin membrii celor două familii”, explică DNA.

Procurorii susțin că SC Medical Prestige SRL a fost înființată în 2007 de Oprescu Sorin Mircea (cotă de participare 50%), Galea Aurel Cătălin (cotă de participare 25%) și Oprescu Gelu Dorin (cotă de participare 25%), după câteva luni fiind cooptat și fiul lui Sorin Oprescu, care ulterior devine administrator.

„La data de 25.03.2008, Galea Aurel Cătălin iese din societate, părțile sociale deținute de acesta sunt preluate de mama sa, Galea Gizella, iar la data de 05.02.2013 Oprescu Sorin Mircea (tatăl) iese din societate iar părțile sociale deținute de acesta sunt preluate de fratele său – Oprescu Dorin Gelu iar structura societății devine: Oprescu Dorin Gelu – 50% din capitalul social; Galea Gizella – 25% din capitalul social , Oprescu Mircea Sorin – 25% din capitalul social și de asemenea administrator al Medical Prestige SRL”, arată DNA, menționând că „structura societății și administrarea au rămas aceleași din anul 2013 până în prezent.”

În 2008, între SC Medical Prestige SRL, care administrează Centrul Medical Academica, reprezentată de Mircea Sorin Oprescu (n.r. fiul fostului edil), și CMI (Cabinet Medical Individual) Lascăr Ioan, s-a semnat un contract de colaborare pe perioadă nedeterminată, medicul Lascăr „urmând a fi plătit procentual în funcție de activitățile prestate, respectiv 80% din valoarea percepută de clinică pentru o consultație/control, 50% pentru mici intervenții chirurgie, respectiv 40% pentru intervenții CUTERA, 10% din tariful încasat de clinică pentru testele de laborator recomandate de prestator și 5% din tariful încasat de clinică pentru investigațiile imagistice recomandate.”

În perioada 2008-2015, Ioan Lascăr ar fi efectual la Centrul Academica 19 consultații, pentru care clinica ar fi încasat 5.550 lei.

„Din totalul sumelor încasate de la Medical Prestige SRL, Lascăr Ioan a declarat doar veniturile obținute în anul 2015 de la această societate, respectiv suma de 1680 lei conform facturii nr. 2015-01 din data de 30.09.2015″, se arată în rechizitoriu.

Mai mult, spun procurorii, Ioan Lascăr „nu a declarat colaborarea sa cu Medical Prestige SRL nici cu ocazia organizării procedurii de atribuire a acordului cadru pentru dotarea Unității de îngrijire a arșilor grav din cadrul Spitalului Clinic de Urgență București deși, la data semnării contractului, inculpatul Galea Aurel încă avea calitatea de asociat, iar ulterior părțile sociale deținute de acesta au fost preluate de mama sa, Galea Gizella”.

„Relația apropiată dintre persoanele menționate rezultă și din împrejurarea că, în anul 2010 și în anul 2014, persoana juridică Laramed Co Delaware – SUA (unul din principalii furnizori ai inculpatei Gemedica SRL), administrată tot de inculpatul Galea Aurel Cătălin, a achitat suma totală de 34.244,94 euro către College Du Leman – Geneva, Elveția – și către University of Westminster – London, Marea Britanie -, reprezentând taxe de școlarizare pentru numita Oprescu Raluca, fiica numitului Oprescu Dorin Gelu și nepoata numitului Oprescu Sorin Mircea. În concluzie, atât inculpatul Lascăr Ioan, cât și inculpata Gontariu Marina-Magdalena au întocmit caietul de sarcini și respectiv documentația de atribuire pentru a favoriza S.C. GEMEDICA S.R.L. în procedura de licitație, care a fost organizată și derulată în mod fictiv”, se precizează în documente.

Fostul manager al Spitalului Clinic de Urgență București (Floreasca), Radu Alexandru Macovei, fostul șef al Clinicii de Chirurgie Plastică și Microchirurgie Reconstructivă, Ioan Lascăr, și fostul șef al biroului achiziții al aceluiași spital, Marina-Magdalena Gontariu vor fi judecați pentru abuz în serviciu. Administratorul firmei Gemedica SRL, Aurel Cătălin Galea, și societea Gemedica, sunt cercetați pentru complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu.

Conform anchetatorilor, în 2013, Macovei, în calitate de manager al Spitalului Clinic de Urgență București, Gontariu, în calitate de șef Birou achiziții publice și de președinte al comisiei de evaluare a ofertelor în cadrul spitalului și Lascăr, în calitate de șef Clinică chirurgie plastică și microchirurgie reconstructivă și de membru în comisia de evaluare a ofertelor în cadrul spitalului, în urma unei licitații fictive, au încheiat cu societatea Gemedica SRL, un acord-cadru.

Pe baza acestui acord cadru, s-au achiziționat la prețuri supraevaluate 54 de echipamente medicale necesare dotării „Unității de îngrijire a arșilor gravi”, spitalul fiind prejudiciat cu 8.213.831 lei. 3.422.400 lei reprezintă contravaloarea barocamerei (care nu a funcționat vreodată).

Producătorul barocamerei a vândut echipamentul către firma GrandPharma cu 507.149,5 lei. De la această societate, Gemedica SRL a achiziționat-o cu 1.640.557,6 lei, fiind vândută Spitalului Floreasca cu 2.760.000 lei + TVA în cuantum de 662.400 lei, prețul total fiind de 3.422.400 lei.

„Nu este cu totul întâmplător că barocamera a fost achiziționată de la GRANDPHARMA S.R.L., reprezentanții acestei societăți, respectiv martorii POP TIBERIU și POP ANTONIA, aflându-se în relații apropiate cu inculpatul MACOVEI RADU ALEXANDRU (managerul Spitaluli Clinic de Urgență București la data faptei), acesta din urmă fiind nașul de cununie al celor doi”, precizează DNA.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Furie și indignare după ce fotografia cu teroriștii Hamas defilând cu trupul gol și mutilat...
Mirel Dragomir, declaraţii halucinante: 'Nu îmi pare rău că sunt aici'
FOTO. Ea este cea mai sexy sportivă din culturismul românesc! Are un singur vis: „Asta...
Andreea Bălan a recunoscut tot despre certurile cu Victor Cornea: „Nu există împăcare”
VIDEO Un consilier PNL a uitat să închidă camera în timpul unei ședințe pe Zoom...
Mirel din Timişoara, renegat de familie după crima oribilă! Gestul făcut de fiecare membru în...
Actriţele din filmele pentru adulţi fără pic de machiaj. Galerie foto FABULOASĂ!
15 județe, sub avertizare cod galben de vreme severă până diseară. Meteorologii anunță vânt puternic...
Ies la iveală noi detalii despre Mirel. Tânărul este cunoscut pentru agresivitate: "Era foarte obsesiv,...
Oana Radu, acuzații dure la adresa fostului soț: ,,Mi-a spus că ne bate pe amândouă”....
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Metodă „DRONA” folosită pe autostradă. Care sunt șoferi vizați? - VIDEO
Actorul Steven Seagal le-a vizitat pe victimele atacului terorist de la Moscova
Bestia COSMICĂ din INIMA galaxiei noastre S-A TREZIT
Devine obligatoriu în România. Anunț la Guvern chiar azi, 29 martie: Voi scrie în lege...
Un mare post din România moare. Se închide, sute de angajați rămân pe drumuri
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă....
Primele declarații ale familiei lui Mirel Dragomir, după tragedia de la Timișoara! Tatăl tânărului: "Nu...
Patrick, sentimente ascunse pentru Giuly!? Patrick și Robert au purtat o discuție pe tema acestui...
"Nu-mi pare rău că sunt la închisoare". Mirel Dragomir nu are remușcări după fapta comisă....
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să...
Scandinavia s-ar fi „născut” din Groenlanda, indică un nou studiu geologic