Războiul intern din DNA tranșat la CSM. Procurorii care o contestă pe Kovesi, dați afară

UPDATE 17:23Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a avizat, marți, cererea procurorului-șef DNA, Laura Codruța Kovesi, de revocare a procurorilor DNA, Doru Țuluș și Mihaela Iorga.

Reprezentanții CSM au declarat, pentru agenția de presă MEDIAFAX, că membrii Secției pentru procurori din cadrul CSM au admis solicitarea înaintată de procurorul-șef al Direcției Naționale Anticorupție, Laura Codruța Kovesi, de revocare din funcție a procurorilor DNA Doru Țuluș și Mihaela Iorga. Conform sursei citate, aceștia nu au fost dați afară din magistratură, ei urmând să revină la unitățile de parchet de care au aparținut anterior.
Avizul dat de secția pentru procurorori este unul consultativ, însă face parte din procedurile legale de revocare. Mai departe, decizia CSM va fi transmisă procurorului-șef DNA, care va semna documentele de revocare.
„Este o decizie nu tocmai fericită pentru toată lumea, s-a dat această soluție și eu am convingerea că DNA va putea să-și clarifice în perioada următoare toate problemele interne. Nu aș dori să comentez această decizie”, a declarat procurorul general Augustin Lazăr, la finalul ședinței CSM.
Întrebat dacă atunci când a vorbit despre„frustrări” acumulate de anumiți procurori DNA care acum arată o tendință de radicalizare s-a referit la Țuluș și Morar, Lazăr a răspuns că dintre ei, unul a venit în audiență la Parchetul General, reprezentându-și și pe ceilalți, pentru a-și prezentat poziția refertitoare la maniera în care se făcea testarea cu testul poligraf.
„Fiecare se apără cum crede. Eu cred că ei sunt într-o stare emoțională și sper să-și revină în timp util, nu ar trebui să escaladeze această situație. Procurorii care lucreaază în struct specializate ale ministerului public au o anumită uzură mentală, un stres și un efort mental pe care nu-l au alții care lucrează în altă parte. Pentru proteceția lor ar trebui să se stabilească niște mandate: patru ani, apoi iar patru ani, pentru ca apoi să se poate reorienta”, a mai spus Lazăr.

UPDATE 12.20 Consiliul Superior al Magistraturii sesizează Inspecția Judiciară după ce Nicolae Marin, Mihaela Iorga și Doru Țuluș au susținut în ședința plenului memoriul trimis membrilor CSM. Discuțiile nu au fost publice. Cei trei procurori au mers la ședința plenului CSM unde au cerut să fie ascultați de membri pentru a își susține punctele de vedere. Cererea lor a generat discuții aprinse în ședință.

Gabriela Baltag, judecător, le-a cerut colegilor săi să îi asculte pe cei trei magistrați.

„Eu sunt curioasă, pentru că mi-e adresat, vreau să știu care este temeiul juridic al acestui memoriu. Trebuie să știm ce doresc în concret, cred că este jenant și pentru dumnealor să aștepte pe hol. Acest memoriu nu a fost o supriză, aș vrea să lămuresc ce vor colegii, nu e prima dată când primesc memorii, chiar și de la procurori”, a spus Baltag.

„Dintre colegii noștri, s-au înscris în audiență, să depună plângere împotriva actelor de cercetare penală. Vorbim despre detectorul de minciuni”, a spus Augustin Lazăr.

„Toate instituțiile statului au modalități de control reciproc. Este un lucru neechilibrat. Nu este un refuz, ușa mea este deschisă, dar să se adreseze ca orice cetățean la instituțiile competente”, a punctat judecătorul Bogdan Mateescu.

„Regretabil este că juriști suntem și facem cereri informe”, a fost replica președintelui ÎCCJ, Cristina Tarcea, la solicitarea celor trei procurori.

Ulterior, plenul a votat și a dispus ascultarea celor trei magistrați, însă în ședință secretă.

Ca urmare a discuțiilor, plenul a decis sesizarea Inspecției Judiciare.

Cei trei procurori au rămas la CSM, în așteptarea Secției pentru procurori, în care se va discuta cererea de revocare a doi dintre ei. Tot la CSM este și Laura Codruța Kovesi, inițiatorul solicității de revocare.

UPDATE 12.30 Augustin Lazăr: Colegi din DNA au venit în audiență pentru a depune plângeri împotriva folosirii detectorului de minciuni

Afirmația a fost făcută în contextul în care mai mulți procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au fost audiați, după ce în presă au apărut înregistrări audio cu procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi. Procurorilor care au participat la ședințele respective li s-a solicitat și testarea cu detectorul de minciuni.

„Dintre colegii noștri, s-au înscris în audiență, să depună plângere împotriva actelor de cercetare penală. Vorbim despre detectorul de minciuni”, a spus Lazăr, prezent la ședința de plen, în cadrul căreia urmează să fie audiați Doru Țuluș, Mihaela Iorga și Nicolae Marin.

Cei trei procurori anticorupție au sesizat Inspecția Judiciară, după ce li s-a cerut testarea cu testul poligraf.

Procurorul-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a dezmințit, la sosirea la CSM, orice tensiune în cadrul instituției pe care o conduce, spunând că nu e vorba de „niciun conflict la DNA”.

„Am cerut revocarea a doi procurori, conform procedurii. Nu pot să detaliez motivele, în afară de cele date în cursul zilei de vineri, nu pot să fac comentarii. Este o procedură în curs, așa că pe acest subiect nu voi face alte comentarii. Nu pot să explic care sunt motivele. Ce am de spus voi spune în cadrul secției”, a declarat procurorul șef al DNA, a spus Kovesi, la sosirea la sediul CSM, unde va participa la ședința Secției de Procurori, în cadrul căreia își va susține cererea de revocare din funcție a magistraților Mihaela Iorga și Doru Țuluș.

Referitor la plângerea făcută de Mihaela Iorga, Doru Țuluș și Nicolae Marin la Inspecția Judiciară, din care reiese că în dosarul privind înregistrările unei ședințe a DNA li s-a cerut testul cu detectorul de minciuni, Kovesi a spus că nu poate comenta în condițiile în care o anchetă este în curs de desfășurare.

„Procurorul de caz este independent și își coordonează ancheta. niciuna dintre actviitățile care se desfășoară într-un dosar penal nu sunt decise de alte persoane”, a spus Kovesi.

Întrebată dacă a intervenit în anchetă, așa cum acuză cei trei magistrați, șefa DNA a răspuns : „Să vină CSM să verifice!”

Laura Codruța Kovesi nu a vrut să spună cine a făcut înregistrările, precizând că este o anchetă în curs. În legătură cu activitatea DNA, șefa DNA susține că nu este afectată, desfășurându-se normal.

„Nu este vorba de nicio tensiune. Activitatea se desfășoară normal, sunt peste 160 de procurori în DNA și vorbim de propunerea de revocare a doi procurori din DNA”, a punctat șefa DNA.

În ceea ce privește înregistrările din ședința DNA, în care le cerea explicații procurorilor, Kovesi a spus că și-a exercitat atribuțiile, precizând că aceste aspecte vor fi stabilite de inspectori.

„V-aș sfătui să citiți Regulamentul de Funcționare și Organizare a DNA. Din moment ce exercit această funcție, îmi exercit aceste atribuții făcând ședințe de lucru, ședințe cu procurorii-șefi. Este o activitate normală care va fi verificată de Inspecția Judiciară”, a mai spus Kovesi.

„Motivele revocării le-am detaliat într-un referat scris pentru fiecare procuror, pe care l-am înaintat CSM, pe care nu pot să vi-l comunic pentru că sunt anumite dosare în curs. De când am aflat că un angajat al DNA nu și-a îndeplinit obligațiile, că a încălcat legea am dispus măsurile care se impun”, a adăugat Kovesi.

Procurorul-șef al DNA a spus că nu va pleca din funcție.

„Nu îmi dau nicio demisie, nu am motive”, a subliniat Kovesi.

La rândul lor, Doru Țuluș și Mihaela Iorga au declarat, când au ajuns la sediul CSM, că au venit să ia la cunoștință cererea de revocare și să își depună punctul de vedere la Secția pentru Procurori.

Procurorul general al României, Augustin Lazăr, a negat cu vehemență, în această dimineață, existența unui „scandal” în interiorul DNA, acuzând, în schimb, existența unui „bruiaj mediatic care ar vrea să găsească vulnerabilități ale unei instituții de elită a Ministerului Public”. „Scandal există în jurul DNA”, a subliniat Lazăr.

„Ministerul Public este o instituție puternică, echilibrată care își face datoria în conformitate cu legea. Sugestia dumneavoastră că există scandal, scandal există în jurul DNA. Există un bruiaj mediatic care ar vrea să găsească vulnerabilități ale unei instituții de elită a Ministerului Public (…) Eu vă asigur că DNA e o instituție de elită a Ministerului Public în care UE a investit bani mulți, are un corp de elită și DNA își va clarifica foate problemele pe care le are”, a declarat Augustin Lazăr, la sosirea la sediul CSM.

Lazăr a insistat asupra faptului că scandalul invocat există „în jurul DNA” și că „anumite canale media” nu acționează dezinteresat în crearea acestei impresii în spațiul public.

„Evident că avantajează pe cei care vor oprirea luptei anticorupție”, a mai spus Lazăr.

Întrebat despre relevanța probei cu detectorul de minciuni, Lazăr a răspuns: „Detectorul de minciuni poate să ajute pe cel care face verificări să determine dintr-un cerc mai larg de suspecți, încotro ar trebui să meargă investigația (…) Nu reprezintă o regină a probațiunii”.

Șefa CSM, Mariana Ghena, a evitat să se pronunțe dacă există sau nu un scandal în interiorul DNA.

„Nu pot să îl calific ca atare. Nici că este, nici că nu este”, a spus Ghena, la sosirea la sediul CSM.

În ceea ce privește verificările demarate la solicitarea MInistrului Justiției, președintele CSM consideră că acestea sunt oportune.

„Demersul este unul corect, legal, oportun, periodic. Nu știu considerentul pentru care a ales acest moment”, a spus Mariana Ghena.

Cum a început conflictul intern din DNA

„La data de 29 iunie 2017, procurorul șef al DNA a transmis Secției de procurori a CSM cererea de avizare a revocării din funcția de procuror al DNA a doamnei Moraru Iorga Mihaiela, pentru faptul că nu a înregistrat un denunț în conformitate cu dispozițiile legale și nu l-a prezentat spre repartizare procurorului șef al Secției din care făcea parte. Neprezentarea denunțului a avut drept consecință imposibilitatea aplicării unor dispoziții procesual penale în raport cu persoane cercetate. La aceeași dată, a fost transmisă Secției de procurori a CSM și cererea de avizare a revocării din funcția de procuror al DNA a domnului Doru Florin Țuluș pentru existența unei suspiciuni rezonabile că imparțialitatea sa este afectată, având în vedere că a soluționat dosare penale în care era implicată o persoană cu care avea raporturi civile”, și-a explicat DNA cererea.

Totul a început odată cu apariția în presă a înregistrărilor cu procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi. Ca urmare a apariției în spațiul public a discuțiilor a fost deschis un dosar penal pentru folosirea de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, ședințele cu procurorii nefiind publice. În această cauză, au fost audiați toți magistrații care au participat la ședințele respective, solicitându-se și realizarea testului poligraf, au declarat surse judiciare pentru MEDIAFAX.

Ca urmare a acestei solicitări, Doru Țuluș, Mihaela Iorga și Nicolae Marin au sesizat Inspecția Judiciară.

Doru Țuluș a fost șef al Secției a II a din DNA în perioada în care parchetul era condus de Daniel Morar. Ulterior, după ce conducerea instituției a fost preluată de Laura Codruța Kovesi, acesta a fost înlocuit de Claudiu Dumitrescu. Surse din sistem susțin că Doru Țuluș este considerat a fi un apropiat al lui Daniel Morar, fost șef DNA, în prezent judecător CCR.

Surse din sistem au explicat că după sesizarea făcută de Țuluș la Inspecția Judiciară, ar fi avut loc discuții aprinse cu procurorul șef al DNA, în care a fost informat că se va cere revocarea.

Mihaela Iorga este printre procurorii care au semnat petiția prin care se solicita ca șef al DNA să fie un procuror din cadrul acestei structuri, petiție inițiată înainte ca Laura Codruța Kovesi să fie numită șef al DNA. De asemenea, Mihaela Iorga a susținut și public acestă cauză, la momentul respectiv, în 2013, fiind prezentă într-un studio de televiziune, alături de un alt procuror, Marius Vartic.

Ulterior, după ce Laura Codruța Kovesi a fost numită procuror șef al DNA, Mihaela Iorga a devenit unul din procurorii care s-au bucurat de susținerea noului șef, au precizat pentru MEDIAFAX surse din sistem. Mihaela Iorga a instrumentat dosarul Microsoft, dar și una dintre cauzele care o vizează pe Elena Udrea.

La jumătatea lunii iunie, au fost difuzate mai multe înregistrări audio în care ar fi apărut Laura Codruța Kovesi în timp ce le-ar fi cerut procurorilor să lucreze, dând însă directive și către persone cu funcții, prin exprimări precum : „Știți ce-mi doresc: să ‘decapați’ instituțional în dosarul ăla cu casele și să ajungem la domnul premier care a semnat contractele alea” , ” Dar altceva mă îngrijorează, că la ăștia cu dosarele vechi, fiecare știți ce aveți. Mă îngrijorează de ce nu-i înhățăm!”. În replică, DNA susține că înregistrările în care ar apărea Kovesi nu sunt autentice și „conțin o serie de fragmente realizate prin juxtapunere”.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Niște români s-au instalat confortabil în casa unei spaniole plecate la copii, în Canada, și...
Împăcarea anului la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce jurământ i-au făcut Adrian și Petronel Corduneanu...
FOTO. Grațiela e văduva lui Costel Corduneanu. Femeia e cu 20 de ani mai tânără...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut:...
A văzut că ia brusc în greutate și a mers la medic. Ce avea femeia...
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma...
"Mă simt ciudat să spun cu voce tare: Am cancer la creier". Reacția tulburătoare a...
Au apărut primele imagini cu fiica lui Paris Hilton! „Nu m-am putut abține”. Ce anunț...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post...
Poți radia mașina dacă n-o mai folosești, fără s-o casezi?
UE are nevoie de gaz natural lichefiat rusesc pentru a evita un şoc energetic -...
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Regulă pentru toți proprietarii de terenuri din România. Legea spune foarte clar
Modificări mari în Codul Rutier. Ce se întâmplă cu permisul
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou...
Vreme ANORMALĂ în weekend! Ce se întâmplă în TOATĂ România!
Virginia, dezvăluiri despre o posibilă relație cu Patrick! Se simte Robi deranjat de apropierea dintre...
Reacția furibundă a lui Alexandru Ciucu după ce s-a scris ca ar avea o amantă...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Hugh Grant a renunțat la procesul împotriva tabloidului The Sun