RAPORTUL SECRET privind arhiva SIPA. LISTA NEREGULILOR: documente xeroxate, informații despre posibile infracțiuni ale magistraților, în mâna Monicăi Macovei

RAPORTUL SECRET privind arhiva SIPA. LISTA NEREGULILOR: documente xeroxate, informații despre posibile infracțiuni ale magistraților, în mâna Monicăi Macovei
Publicat: 25/05/2017, 10:29
Actualizat: 25/05/2017, 11:29

Comisia înființată, în 2007, pe vremea ministrului Justiției, Tudor Chiuariu, și care a întocmit un raport un an mai târziu, contrasemnat de ministrul Cătălin Predoiu a identificat nereguli cu privire la evidența, păstrarea, multiplicarea și distrugerea informațiilor clasificate din arhiva fostului serviciu secret al Justiției, se arată în documentul publicat de EVZ(facsimil aici).

Lista neregulilor:

– aceleași documente apar în dosare diferite, în foarte multe cazuri exemplarele 1 și 2 se repetă sau apar în dosare ori volume în copie xerox.

– notele au anexate o serie de adrese, sentințe sau decizii, exemplare ale cotidienelor centrale sau locale, care sunt evidențiate cu marker-ul, o serie de documente nu prezintă titlu, iar numărul de înregistrare este scris cu creionul.

– se remarcă ștersături cu pastă corectoare, renumerotarea notelor informative, copierea pe suport de hârtie imprimată pe verso.

-unele rapoarte prezintă mențiunea „s-a făcut xerox, altele sunt xerocopii, precum și mențiunea „nota e pe dischetanr.”. Notele prezintă particularitățile ciornei, sunt corectate și subliniate.

– au fost evidențiate erori materiale cu privire la opisarea unităților arhivistice

-unitățile arhivistice de la nivelul Serviciului de Analiză, Sinteză și Secretariat sunt create prin opisare dezordonată, fără a se putea stabili nici cea mai mică legătură între documentele dintr-o unitate arhivistică.

„Din ordinul factorilor decizionali anteriori, a fost dispusă operațiunea de rescriere pe hard-disk-urile aflate în incinta Direcției Generale de Protecție și Anticorupție. Comisia nu a identificat Ordinul Ministrului Justiției prin care s-a dispus această operațiune și nici dacă au fost respectate prevederile legale pentru realizarea acestor demersuri. (…)În zona proximă de depozitare a arhivei, comisia a identificat un multifuncțional xerox, activat prin cheie de acces, folosit anterior pentru executarea de copii xerox după documentele aflate în arhivă”, se mai arată în raportul contrasemnat de Predoiu.

La nivelul Servciului de Informații clasificate din MJ, a fost identificată o arhivă redusă de documete apartinând fostei DGPA și fostei SIPA care însă fie nu sunt înregistrate, fie sunt înregistrate defectuos în registrele speciale ale acestui serviciu. Potrivit raportului, această arhivă a fost inventariată de o comisie formată din Paul Dumitriu, Nicolae Neagoe, Flavius Crăznic și Aldea Nicolae, desemnați prin ordin de fostul ministru al Justiție Monica Macovei (106/C/03.02.2005). Documentele nu au fost însă înregistrate în registre speciale.

„Comisia de inventariere menționată a identificat documente clasificate, constând în note ale foste DGPA(materiale informative cu privire la posibile activități infracționale săvârșite de magistrați), acestea fiind înregistrate fără a avea rezoluția Ministrului Justiției sau a unui secretar de stat, cu privire la modalitatea prin care aceste documente au fost trimise spre verificare organelor competente, conform legislației penale în vigoare în materia sesizării unor activități infracționale”, se arată în raport.

Parte din aceste documente ar fi ajuns la Monica Macovei, însă nu se știe dacă au fost restituite sau nu.

„Membrii Coomisiei demnate prin OMJ nr106/C/03.02.2005 au ridicat documente din arhiva operativă aflată în cadrul Serviciului de Informații Clasificate din MJ pe care le-a presat ministrului Justiției Monica Macovei. Comisia actuală (autoarea prezentului raport) nu a putut identifica și nu cunoaște dacă documentele clasificate (SSID, SS, S) ridicate de membrii comisiei prevăzute la pct. d au fost restituite de acești membri sau de către minsitrul Justiției, Monica Macovei, și nici dacă alte măsuri de valorificare au fost depuse de fostul ministru al Justiției Monica Macovei”, se arată în raport.

Predoiu: raportul comisiei de anchetă a fost trimis CSAT

Pe 15 mai, Cătălin Predoiu, fost ministru al Justiției, a declarat că în timpul mandatului său nu s-a intrat în arhiva SIPA, precizând că raportul comisiei de anchetă cu privire la această arhivă a fost trimis către CSAT.

"Raportul (comisiei de anchetă privind arhiva SIPA – n.r.) a fost trimis la CSAT. În timpul mandatului meu nu s-a intrat în arhiva SIPA, arhiva a rămas sigilată pe toată durata mandatului meu", a declarat fostul ministru al Justiției, Cătălin Predoiu.

Cătălin Predoiu a afirmat că a cerut comisie un raport pentru că înainte de mandatul său se intrase în arhiva SIPA.

Fostul ministru al Justiției a precizat că nu poate comenta conținutul raportului pentru că acesta nu este public.

"În mandatul meu arhiva a fost sigilată, ușa arhivei a fost sigilată și nu s-a intrat în arhiva SIPA. Ministerul Justiției nu are nicio atribuție legată de gestionarea de arhive de servicii de informații, are cu totul alte atribuții. Raportul acela era o dare de seamă, nu era o recomandare legată de ceea ce trebuie făcut cu arhiva SIPA. (…) Cât am fost eu în mandat nu îmi aduc aminte să se fi discutat în CSAT despre acel raport", a conchis Cătălin Predoiu.

Tags:
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Doi soți au renunțat la toată averea de 24 de milioane $ ca să se...
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din...
FOTO. Ea e bomba sexy pentru care a divorțat Paszkany! Imagini incendiare cu noua iubită...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
După ce a recrutat pușcăriași să lupte pe front, Rusia se confruntă cu un număr...
Câți bani au primit Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la MasterChef. Suma este...
Mihaela Bilic a deslușit misterul cartofilor congelaţi. De ce îi RECOMANDĂ pentru consum
"Unde mai joc și eu la aparate?!" Vieţile românilor care s-au trezit într-o nouă realitate,...
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Prietena Robertei și a lui Sebi, dezvăluiri tulburătoare la opt luni după accidentul de la...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Poate fi anulat permisul auto dacă nu ai condus mașina mai mult de 2 ani?
CE a propus stabilirea în acest an a datei de eliminare a controalelor la frontierele...
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Vor dispărea BANCNOTELE definitiv?! Moment de cotitură în lumea banilor
Rusia va ataca NATO. Anunțul care punea lumea pe jar
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de...
Imagini exclusive de la priveghiul lui Costel Corduneanu. Berbecuții se rumenesc la proțap, prietenii din...
Robi și Rebecca, discuție în camera roșie! S-ar vedea sau nu într-un cuplu cu Robi?...
Momentul în care o femeie merge cu unchiul mort la bancă să ia un împrumut:...
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli...
Un traseu popular din Barcelona, șters de pe Google și Apple Maps din cauza turiștilor...