PSD ia în calcul sesiuni extraordinare pentru modificarea Codurilor penale

PSD ia în calcul sesiuni extraordinare pentru modificarea Codurilor penale
Publicat: 20/12/2017, 18:35

Sursele citate au arătat că PSD se grăbește cu elaborarea proiectul privind transpunerea Directivei referitoare la prezumția de nevinovăție dat fiind faptul că în luna aprilie expiră termenul de transpunere, în caz contrar exitând posibilitatea intrării în procedură de infrigement.

Pe de altă parte, au arătat sursele citate, transpunerea cât mai rapidă ar viza și luarea unor precauții privind eventualele sesizări la CCR sau o eventuală retrimitere în Parlament a propunerii legislative care va rezulta de către președintele Iohannis.

Comisia specială pentru legile Justiției a început, miercuri, să dezbată propunerile de modificare a Codului de procedură Penală referitoare la transpunerea în legislația românească a Directivei europene privind prezumția de nevinovăție.

În acest moment, Comisia elaborează practic propunerea legislativă care va fi depusă la Senat. Procedura prevede ca senatorii să depună amendamente, apoi Comisia va elabora un Raport pe care îl ca trimite Camerei, care este for decizional.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie bolnavă de cancer a decis să se mute împreună cu familia în „zona...
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
FOTO. Cea mai sexy femeie din lume s-a filmat în timp ce se îmbrăca! Fanii...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
VIDEO Scene halucinante în Ilfov: Un adolescent a fost sechestrat într-o parcare, apoi a fost...
Filiera prin care baronul 'Mocro Maffia' livra tone de cocaină în România! 'Scarface' a pierdut...
Adevărul despre DECESUL lui Naomi. Ce i-a adus sfârșitul. Dezvăluiri de ultimă oră
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns...
"Am călătorit în timp". Un profesor ieșit din comă spune că a fost în anul...
Programul marilor Magazine de Paște 2024: Zilele în care supermarketurile din România vor avea închis
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii. Îți poate afecta mașina? ❗
Biden a promulgat pachetul de ajutor pentru Ucraina
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Devine interzis prin lege în mod definitiv. Noul ordin UE trebuie aplicat imediat în România
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Gabriela Cristea, dezamăgită de lipsa de curaj pentru a-i refuza pe alții! Prezentatoarea TV și-a...
Care este cel mai mare regret al Marianei Ionescu Căpitănescu: ”Dacă aș da timpul înapoi,...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai...
Astronomii au detectat un semnal ciudat de la o galaxie din apropiere