Protest la Institutul „Marius Nasta”. Angajații unității medicale s-au trezit cu salarii cu până la 1.400 lei mai mici: „Suntem expuși riscului de îmbolnăvire și ei ne taie sporurile”

Publicat: 10/04/2018, 12:57

Câteva zeci de cadre medicale și personal administrativ din cadrul Institutului de Pneumofiziologie „Marius Nasta” din București protestează față de reducerile salariale.

„Ne confruntăm cu toate bolile pământului, TBC, HIV, cu puroi, iar ei ne-au tăiat toate sporurile. Luna asta am luat 1.500 de lei. Sa trăiască ei cu banii ăștia. Lucrăm în codiții mizerabile, ne tușesc pacienții în față și noi nu suntem protejați”, a explicat Elena Boacă, infirmieră.

„O sa iau salariu taiat la jumătate, pentru că acesta era sporul de tuberculoză, care ni s-a taiat. Nu știu cine a luat decizia asta, cert este că nu mai putem muncii în aceste condiții. Suntem expuși riscului de îmbolnăvire și ei ne taie sporurile”, a spus Alina Mihuț, asistent medical al Institutului Marius Nasta.

Mulți brancardieri și infirmiere s-au plâns că li s-a tăiat din salariu, în condițiile în care, munca lor este și una fizică.

„Să vină ei să lucreze în puroaiele în care stăm noi pe secția de ATI și pe toate secțiile pentru că peste tot e așa. Să vină aici să tragă de bolnavi. Noi îi ridicăm cu cârca pentru că nu avem cu ce să lucrăm. Știe cineva? Ei ne-au spus să nu mai spunem la nimeni. Eu am fost operată că mi s-a rupt clavicula pentru că am ridicat bolnavii. Nouă, infirmierelor și brancardierilor nu ne-au mărit salariul, dar ne-au tăiat 45% din salariu”, a precizat una dintre infirmierele spitalului.

Tot marți, aproximativ 100 de angajați ai Spitalului de Pneumoftiziologie din Iași au protestat, în fața unității medicale, după ce au constatat că le-au fost diminuate în mod considerabil veniturile, în urma schimbării Legii salarizării.

„Am ieșit să protestăm din nou și o vom face și în zilele următoare, până când ni se vor soluționa problemele. Nu este normal să te trezești fără 1.370 de lei din venituri. Guvernanții au spus că au majorat salariile, dar au «uitat» să spună că au diminuat veniturile, prin tăierea sporurilor de care beneficiam până acum. Nu este o situație normală. Joi sau vineri vom picheta Prefectura Iași, iar dacă nu vom găsi înțelegere, vom intra în curând în grevă generală”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, liderul sindical din cadrul unității medicale ieșene, Victorela Vieriu.

Potrivit acesteia, liderii Sindicatului Sanitas au programat o discuție cu șeful Consiliului Județean (CJ) Iași, Maricel Popa, instituție în subordinea căreia se află spitalul.

Pe de altă parte, șeful CJ Iași spune că va încerca să găsească o soluție în zilele următoare.

„La Pneumo este o situație aparte, e adevărat, pentru că unii angajați de acolo aveau sporuri ce depășeau 100% din salariu. Ne vom întâlni la finalul săptămânii, probabil vineri, pentru a găsi o soluție împreună. Legea a fost modificată de Guvern, iar Ministerul Sănătății este ordonatorul principal de credite. Totodată, sunt și angajați cărora le-au crescut salariile, dar care nu ies să spună acest lucru”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Maricel Popa.

Acesta a adăugat că, dacă ar fi să crească bugetul Spitalului de Pneumoftiziologie, ar trebui să ia bani din bugetul altei unități medicale din Iași, ceea ce ar genera probleme similare.

Angajații Spitalului de Pneumoftiziologie din Iași au protestat și vineri.

Nicolae Oprea
Absolvent al Universității București, Nicolae Oprea și-a început cariera de jurnalist în anul 2004 și a semnat de-a lungul acestor ani în publicații mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Nu e bine deloc”. Starea de sănătate a Regelui Charles s-ar fi înrăutățit. Palatul Buckingham...
Ana Porgras, descalificată de la Survivor All Stars. Imaginile încă nu au fost difuzate de...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Replica ironică a unui general finlandez, după ce Rusia a amenințat că va trimite rachete...
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în...
Cum arată Adi Minune după OPERAȚIA de micșorare a stomacului. E transformat total
Craterul din Slănic Prahova s-a mărit cu 20 cm. Oamenii trăiesc cu groază, nu ştiu...
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Ultimele informații despre starea de sănătate a Regelui Charles. Palatul Buckingham se așteaptă la ce...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
„Este foarte bolnav”. Îngrijorările cu privire la Regele Charles sunt din ce în ce mai...
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Decizie definitivă pentru cei cu CARDURI de ENERGIE. Legea promulgată azi, 26 aprilie, de Iohannis
Burna Boy, pe scena Untold 2024. Artistul a câștigat și un premiu Grammy
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Leo de la Roșiori a făcut mărturisiri emoționante despre momentele de marginalizare pe care le-a...
Ce au de împărțit la partaj Oana Radu și Cătălin Dobrescu: "El mă amenință că...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
(P) Cum Poți Utiliza Camera de Inspecție în Viața de Zi cu Zi?