Protest #CoruptiaUcide în Piața Victoriei din București

Publicat: 10/06/2018, 22:05
Actualizat: 25/03/2019, 21:35

Oamenii adunați în piață scandează „Noaptea, hoți! Ziua, mafioți”, „Jos Tăriceanu, Dragnea și Dorneanu!”, „Dragnea, nu uita, așteptăm și cartea ta!”.

„Am venit să-mi exprim dezamăgirea și indignarea față de cei care ne conduc, care vor să ne fure zi de zi. Fac legi doar pentru ei, pentru grupul lor, nu pentru toți românii. Nu se mai poate să acceptăm așa ceva, trebuie să ieșit cât mai mulți în stradă”, ne-a declarat Costin Ionescu, 41 de ani.

„Dacă ei (susținătorii PSD – n.r.) au venit ieri, trebuie să ne strângem și noi azi. Doar că noi venim cu sufletul, nu suntem aduși de către cineva. Ce au lăsat ieri în urma lor este foarte rușinos. Au încercăt să imite ce am făcut noi cu luminițele la Ordonanță, dar nu le-a ieșit. În urma lor au rămas munți de gunoaie”, s-a plâns Alina.

Protestatarii recunosc că se simt rușinați de mitingul organizat de PSD.

„Particip la aproape toate mitingurile din ultimii doi ani. Am vrut să vin și aseara, să vorbeasc cu oamenii care erau in Piață, după ce am văzut cât de jalnic se comportă. Și-au vândut demnitatea, iar după ce am văzut mizeria lăsată în urma lor, nu am mai dormit toată noaptea de nervi,” a spus Bogdan, 42 de ani.

Pe pagina de Facebook „Corupția Ucide”, organizatorii au anunțat motivele pentru care au ieșit, din nou, în stradă:

„De ce iesim duminica ?

Pentru ca Rosia Montana NU este de vanzare!

Pentru ca CCR, cel mai important forum, a ajuns sa fie subordonat politic, sa raspunda la ordine politice. Iar CCR-ul, garantul constitutiei, a ajuns sa incalce constitutia

Pentru ca vor sa nationalizeze si sa fure Pilonul II de pensii

Pentru ca 9 miliarde de lei o sa fie furate. Fondul este practic o conductă de bani prin care PSD ar putea sifona niște miliarde bune. Nu există control asupra gestionării banilor, în afară de cel de la Partid. Nu există o analiză făcută de Eurostat pe impactul bugetar. Practic este sacul cu bani al țării

Pentru ca atunci cand un partid politic organizeaza un miting cu Japca, unde obliga lumea sa participe la evenimentul lor, urmatorul pas este dictatura!

Pentru ca unicul lor interes este sa isi voteze pensii speciale, nu bunastarea cetatenilor

Pensiile speciale trebuie desfiintate!”

Inițial, organizatorii anunțaseră pe Facebook un protest în același timp cu mitingul PSD de sâmbătă seara. Dar pentru că legea nu permite două manifestări publice simultane, protestatarii de la #CorupțiaUcide au mutat evenimentul pentru duminică după-amiaza.

Chiar și așa, sâmbătă, cu puțin timp înainte de începerea mitingului PSD, un grup de 100 de protestari #rezist au încercat să treacă de cordoanele jandarmilor și să intre în Piața Victoriei, unde se aflau deja câteva zeci de mii de susținători social democrați.

Nicolae Oprea
Absolvent al Universității București, Nicolae Oprea și-a început cariera de jurnalist în anul 2004 și a semnat de-a lungul acestor ani în publicații mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un...
Gestul făcut de Alexandru Ciucu față de Alina Sorescu, după ce și-a ascuns relația paralelă...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Replica ironică a unui general finlandez, după ce Rusia a amenințat că va trimite rachete...
Umilită din cauza listei de cumpărături! Ce a pățit Lili din Iași, după ce a...
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota...
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Doliu la Casa Regală Britanică. Prințesa Beatrice a trecut prin clipe grele după ce primul...
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Este INTERZIS pentru proprietarii de apartamente. Anunț pentru cei care nu stau la adresa din...
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
Cansu Dere, motivul pentru care a luat o pauză de la aparițiile pe micile ecrane
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Peste 100 de prizonieri au evadat dintr-o închisoare afectată de inundații