Propunerea Ucrainei după legea care limitează predarea în limbile minorităților. Pop: „În acest moment există o negociere”

Propunerea Ucrainei după legea care limitează predarea în limbile minorităților. Pop: În acest moment există o negociere
Publicat: 28/09/2017, 19:58
Actualizat: 26/03/2019, 02:19

„Partea ucraineană a propus să se studieze 80 la sută în limba română la clasele 1-4, un procent de 65-75 la sută la clasele 5-6, 50-70 la sută la clasele 7-9 și la clasele 10-12 un procent de 20-30 la sută. Partea română a propus procente mai mari și în acest moment există o negociere între cele două părți”, a declarat, joi, ministrul Educației Naționale.

Liviu Pop a precizat că, în cadrul întrevederii cu ministrul Educației și Științei din Ucraina, Lilia Grinevich, a cerut explicații cu privire la modul în care autoritățile ucrainene văd implementarea legii fără a afecta implicit învățământul în limba maternă – română, arătându-și dezamăgirea că dialogul și consultările cu reprezentanții minorității române din Ucraina nu s-au concretizat în prevederi care să asigure un învățământ de calitate în limba maternă.

„Românii din Ucraina au adresat numeroase petiții autorităților de la Kiev și au solicitat, de asemenea, autorităților române soluții care să prevină procesul de pierdere identitară. Asociații ale românilor din Ucraina au transmis memorii și scrisori deschise instituțiilor românești (Președinție, Guvern, Parlament) și internaționale (Înaltul Comisar OSCE pentru Minorități Naționale), solicitând ajutorul în problema îngrădirii dreptului minorității românești de a studia în limba maternă”, a mai spus Pop.

Potrivit datelor autorităților române, în regiunea Cernăuți își desfășoară activitatea 63 de școli cu predare în limba română, dintre care trei licee și 19 școli cu predare mixtă, respectiv clase de limba română și clase de limba ucraineană. În regiunea Transcarpatia, își desfășoară activitatea 12 școli și un liceu cu predare în limba română și o școală cu predare mixtă. În regiunea Odessa, nicio școală nu figurează ca având predare în limba română, în schimb există unități de învățământ cu predare în așa-numita „limbă moldovenească”, a mai precizat Pop.

Președintele Ucrainei a promulgat Legea educației, adoptată de Parlament (Rada Supremă) pe 5 septembrie. Adoptarea acestei legi va permite reformarea sistemului educațional din Ucraina, îmbunătățind calitatea și competitivitatea generației tinere, anunță Președinția Ucrainei într-un comunicat postat pe site-ul instituției.

„Aceasta este una dintre cele mai importante reforme”, a transmis Petro Poroșenko, observând că legea consolidează rolul limbii ucrainene în procesul educațional.

„În același timp, Petro Poroșenko a evidențiat importanța respectării cu strictețe a drepturilor minorităților din Ucraina”, precizează Președinția de la Kiev.

„Ucraina a demonstrat și continuă să demonstreze că are o abordare privind drepturile minorităților conformă cu obligațiile internaționale, compatibilă cu standardele europene, un exemplu pentru țările vecine”, a subliniat Petro Poroșenko.

Președintele Ucrainei a cerut Ministerului de Externe și Ministerului Educației să inițieze consultări cu partenerii europeni, inclusiv cu reprezentanții Consiliului Europei, pe tema educației.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Doi soți au renunțat la toată averea de 24 de milioane $ ca să se...
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din...
FOTO. Ea e bomba sexy pentru care a divorțat Paszkany! Imagini incendiare cu noua iubită...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
După ce a recrutat pușcăriași să lupte pe front, Rusia se confruntă cu un număr...
Câți bani au primit Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la MasterChef. Suma este...
Mihaela Bilic a deslușit misterul cartofilor congelaţi. De ce îi RECOMANDĂ pentru consum
"Unde mai joc și eu la aparate?!" Vieţile românilor care s-au trezit într-o nouă realitate,...
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Prietena Robertei și a lui Sebi, dezvăluiri tulburătoare la opt luni după accidentul de la...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Poate fi anulat permisul auto dacă nu ai condus mașina mai mult de 2 ani?
CE a propus stabilirea în acest an a datei de eliminare a controalelor la frontierele...
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Vor dispărea BANCNOTELE definitiv?! Moment de cotitură în lumea banilor
Rusia va ataca NATO. Anunțul care punea lumea pe jar
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de...
Imagini exclusive de la priveghiul lui Costel Corduneanu. Berbecuții se rumenesc la proțap, prietenii din...
Robi și Rebecca, discuție în camera roșie! S-ar vedea sau nu într-un cuplu cu Robi?...
Momentul în care o femeie merge cu unchiul mort la bancă să ia un împrumut:...
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli...
Un traseu popular din Barcelona, șters de pe Google și Apple Maps din cauza turiștilor...