Programul funeraliilor Regelui Mihai, modificat. Cum se va desfășura procesiunea din București. Ultimul drum spre Curtea de Argeș, cu Trenul Regal

Programul funeraliilor Regelui Mihai, modificat. Cum se va desfășura procesiunea din București. Ultimul drum spre Curtea de Argeș, cu Trenul Regal
Publicat: 09/12/2017, 12:21

„În ziua de sâmbătă, 16 decembrie 2017, după scurta ceremonie religioasă și militară din Piața Palatului Regal, sicriul cu corpul neînsuflețit al Regelui Mihai va fi urcat pe un afet de tun și va parcurge traseul până la Catedrala Patriarhală. Procesiunea se va face pe jos, iar afetul de tun va fi tras, în semn de omagiu, de un vehicul militar operațional. De asemenea, după slujba de înmormântare de la Catedrala Patriarhală, sicriul cu corpul neînsuflețit al Regelui Mihai va fi urcat într-o mașină mortuară, iar cortegiul funebru se va deplasa spre Gara Regală Băneasa. Sicriul cu corpul neînsuflețit al Majestății Sale Defuncte va fi transportat, apoi, de la București la Curtea de Argeș cu Trenul Regal”, transmite Casa Regală a României.

Potrivit datelor funizate de Casa Regală, miercuri, 13 decembrie, la ora 11.00, sicriul cu trupul neînsuflețit al Regelui Mihai va ajunge la Aeroportul Otopeni, de unde va fi transportat cu mașina la Castelul Peleș. Evenimentul se va desfășura în prezența Șefului Familiei Regale, Margareta, Custodele Coroanei române, și a membrilor Familiei Regale, a reprezentanților instituțiilor Statului, ai Bisericii Ortodoxe și ai Casei Majestății Sale. Presa va avea acces la ceremonie. Publicul nu va avea acces la eveniment.

La ora 14.00, sicriul va fi așezat în Holul de Onoare al Castelului Peleș. Custodele Coroanei și Familia Regală vor fi prezenți la Sinaia.

„Programul vizitei oficialităților pentru a transmite condoleanțe la Castelul Peleș este următorul:

– Ora 14-15: Instituția Președintelui României, Președinția Republicii Moldova, Membrii Guvernului României și ai Guvernului Republicii Moldova, Membrii Parlamentului României și ai Parlamentului Republicii Moldova.
– Ora 15-16: Reprezentanții Instituțiilor Statului, centrale și locale.
– Ora 16-17: Reprezentanții Corpului Diplomatic, ai Uniunii Europene, NATO și ai Organizațiilor Internaționale.
– Ora 17-18: Reprezentanții Academiei Române și Academiei de Stat a Republicii Moldova, ai Bisericii Ortodoxe, ai Bisericii Catolice și ai celorlalte instituții ale Credinței”, informează Casa Regală.

Publicul nu va avea acces pe durata șederii sicriului la Domeniul Regal Sinaia.

Ulterior, la ora 18.00, corpul neînsuflețit al Regelui Mihai va fi transportat de la Castelul Peleș la Sala Tronului din Palatul Regal (Calea Victoriei, nr. 49-53), unde va ajunge la ora 20.30. Ceremonia va avea caracter privat. Publicul și presa nu vor avea acces în Sala Tronului pe durata ceremoniei.

„Toți cei care vor dori să depună flori și să se închine la catafalcul Majestății Sale Defuncte vor putea veni la Sala Tronului de la Palatul Regal: miercuri, 13 decembrie 2017, între ora 21.00 și ora 24.00; joi, 14 decembrie 2017, între ora 08.00 și ora 22.00; vineri, 15 decembrie 2017, între ora 08.00 și ora 22.00”, potrivit programului.

Cei prezenți la Palatul Regal pentru a aduce un ultim omagiu Regelui Mihai I sunt rugați să fie îmbrăcați în ținută corescunzătoare (culori închise), să nu poarte sacoșe, genți ori bagaje voluminoase de niciun fel, să nu vină însoțiți de copii sub 7 ani, nici cu cărucioare de copii, să nu folosească aparate de fotografiat, telefoane mobile ori alte instrumente electronice, fotografierea și filmarea fiind interzise, să aibă la ei un document de identitate, să nu aducă volume, scrisori, ilustrate, timbre, documente sau fotografii.

Nimeni nu va putea depune florile personal, la catafalc. Florile vor fi așezate în grădina din fața Palatului Regal sau pe trotuarul din fața grilajului Palatului. În incinta Palatului Regal, fumatul și vorbitul la telefonul mobil sunt strict interzise, potrivit Casei Regale.

Sâmbătă, 16 decembrie, la ora 10.30, un scurt serviciu religios va fi oficiat în Sala Tronului de la Palatul Regal. Presa nu va avea acces în Sala Tronului pe durata ceremoniei.

„La ora 10.55, sicriul cu corpul neînsuflețit al Regelui Mihai va fi așezat pe un catafalc în Piața Palatului Regal. Acolo va avea loc o scurtă ceremonie religioasă și militară. Accesul publicului în Piața Palatului este liber, în zonele special amenajate pentru participanți. Accesul presei este liber. La ora 11.15, sicriul va fi urcat pe un afet de tun. Se va forma un cortegiu funerar, la care vor lua parte Familia Regală, militari români, reprezentanți ai Bisericii Ortodoxe Române. Procesiunea se va face pe jos, iar afetul de tun va fi tras, în semn de omagiu, de un vehicul militar operațional. De la ora 11.25 la ora 12.15, Cortegiul funerar va merge pe jos, pe traseul Piața Palatului Regal – Calea Victoriei – Splaiul Independenței – Piața Unirii – Intrarea pe Dealul Mitropoliei. De la ora 12.30 la ora 14.00, la Catedrala Patriarhală va avea loc slujba de înmormântare. Publicul și presa nu vor avea acces în catedrală”, transmite Casa Regală.

La ora 14.00, cortegiul se va deplasa la Gara Regală Băneasa, pe ruta Piața Unirii, Piața Universității, Piața Romană, Arcul de Triumf, Șos. Kiseleff, Șos. București-Ploiești. Sicriul cu trupul neînsuflețit al Majestății Sale va fi transportat cu Trenul Regal, de la București la Curtea de Argeș. Vor călători în Trenul Regal Custodele Coroanei și membrii Familiei Regale a României. Prezența presei și a publicului va fi permisă la Gara Regală Băneasa.

„Sâmbătă, 16 decembrie 2017, Trenul Regal va ajunge la Gara din Curtea de Argeș, la o oră ce va fi anunțată curând. Cortegiul funerar se va deplasa de la gară la Noua Catedrală Arhiepiscopală și Regală de la Curtea de Argeș. Prezența presei și a publicului va fi permisă la Gara din Curtea de Argeș. Sâmbătă, 16 decembrie 2017, la o oră ce va fi anunțată curând, va avea loc slujba de îngropare a Regelui Mihai I în Noua Catedrală de la Curtea de Argeș. Ceremonia va fi privată, în prezența Custodelui Coroanei, a Familiei Regale a României și a membrilor Familiilor Regale străine prezenți la eveniment. Publicul va avea acces doar în fața porții de intrare în parcul Arhiepiscopiei de Argeș. Presa va avea acces în fața Noii Catedrale de la Curtea de Argeș”, potrivit programului.

Prezența presei nu va fi permisă în incinta Noii Catedrale, nici înainte, nici pe parcursul ceremoniei de îngropare. Noua Catedrală nu va putea fi vizitată în primele 7 zile după înmormântare.

Familia Regală anunță mare doliu pentru 40 zile și doliu timp de trei luni (de la deces). Marele doliu și doliul se referă la prezența publică a membrilor Familiei Regale.

Cărți de condoleanțe sunt deschise la Castelul Peleș, la Palatul Regal (Calea Victoriei) și la Palatul Elisabeta. Ele sunt la dispoziția publicului timp de 40 de zile de la data decesului.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce înseamnă ca Ucraina să piardă războiul cu Rusia. Trei scenarii
BREAKING NEWS | A murit celebrul transgender Naomi
FOTO. Grațiela e văduva lui Costel Corduneanu. Femeia e cu 20 de ani mai tânără...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Împăcarea anului la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce jurământ i-au făcut Adrian și Petronel Corduneanu...
Cum se menține în formă Romanița Iovan la 59 de ani. SECRETELE ei: ce consumă...
Alerte meteo de vreme severă imediată emise de ANM. Cod galben în mai multe zone...
Adio, doamnă! Vestea morții ei a picat ca un trăsnet
Au apărut primele imagini cu fiica lui Paris Hilton! „Nu m-am putut abține”. Ce anunț...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Poți radia mașina dacă n-o mai folosești, fără s-o casezi?
UE are nevoie de gaz natural lichefiat rusesc pentru a evita un şoc energetic -...
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Decizie pentru toți cei care au TELEFOANE MOBILE. Ordinul de la UE a devenit deja...
Oana Roman, gest emoționant de ziua Mioarei Roman. „Te iubesc, mamă”
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou...
"Mă simt ciudat să spun cu voce tare: Am cancer la creier". Reacția tulburătoare a...
Virginia, dezvăluiri despre o posibilă relație cu Patrick! Se simte Robi deranjat de apropierea dintre...
Motivul pentru care doi tineri au ales să se căsătorească în avion
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Vitamina care ar putea încetini îmbătrânirea