Profesorii vor să îi arate lui Tăriceanu cum e viața la catedră

Profesorii vor să îi arate lui Tăriceanu cum e viața la catedră
Publicat: 09/06/2017, 09:33
Actualizat: 10/06/2018, 03:45

„Dacă nu știe ce face un profesor, suntem dispuși să îi arătăm. Îl invităm pe domnul președinte al Senatului să stea măcar o zi alături de un profesor pentru a vedea de ce este nevoie de acel spor neuropsihic. De asemenea, domnul Tăriceanu confundă în mod intenționat, ca și alți politicieni, norma didactică de predare efectivă (care este de 18 ore pe săptămână) cu norma de muncă (care este de 40 de ore pe săptămână, la fel ca la toți angajații). În condițiile în care domnul Tăriceanu este invidios pe munca unui cadru didactic, îl invităm să renunțe la funcția politică și să se reîntoarcă la catedră, însă în învățământul preuniversitar”, a declarat Marius Nistor, președintele Federației Spiru Haret.

Precizările vin după ce președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, miercuri, la Craiova, că Legea salarizării unitare a trecut printr-un proces „super democratic, super transparent, super deschis”, dar că el consideră că unele majorări nu sunt justificate.

„Vorbim de o anvelopă salarială și, ați văzut, au fost discuții, negocieri, ca până la urmă și celelalte avantaje să se transforme tot în bani. Mă refer la tichetele de masă, la voucherele de vacanță, care nu erau incluse în ceea ce s-a discutat inițial. Au venit alte sporuri să se adauge, pe care ministrul Muncii, ieri (marți – n.r.), le-a menționat. Am văzut, de exemplu, la educație, spor de solicitare neuropsihică. Iertați-mă, am lucrat și eu în învățământ, programul nu e de opt ore pe zi în învățământul preuniversitar. Dacă pui la cap toate vacanțele, ai patru luni de vacanță pe an. Patru luni de vacanță. Eu nu găsesc că sunt justificate unele din aceste majorări”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu.

Liderul ALDE și-a exprimat speranța ca după aprobarea legii în Parlament să aibă loc și o creștere substanțială a calității serviciilor publice.

Legea salarizării a primit miercuri vot final în Parlament.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Niște români s-au instalat confortabil în casa unei spaniole plecate la copii, în Canada, și...
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
FOTO. Grațiela e văduva lui Costel Corduneanu. Femeia e cu 20 de ani mai tânără...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din...
A văzut că ia brusc în greutate și a mers la medic. Ce avea femeia...
Au apărut primele căpşuni româneşti în pieţe. Cu cât se vinde un kilogram 
"Mă simt ciudat să spun cu voce tare: Am cancer la creier". Reacția tulburătoare a...
Cum s-a îmbogățit peste noapte un cuplu de britanici! Cei doi au găsit un vas...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post...
Poți radia mașina dacă n-o mai folosești, fără s-o casezi?
CE a propus stabilirea în acest an a datei de eliminare a controalelor la frontierele...
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Putin cutremură omenirea. Ordin ISTORIC dat la Moscova: Totul s-a rezolvat
Semnele care prevestesc sfârșitul. Când moartea se apropie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou...
Vreme ANORMALĂ în weekend! Ce se întâmplă în TOATĂ România!
Virginia, dezvăluiri despre o posibilă relație cu Patrick! Se simte Robi deranjat de apropierea dintre...
Mesajul postat de Oana Roman de ziua de naștere a Mioarei Roman, care ar fi...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Sateliții lui Elon Musk ar putea distruge câmpul magnetic al Pământului