Principalul suspect în cazul crimei din Vama Veche a fost reținut

Principalul suspect în cazul crimei din Vama Veche a fost reținut
Publicat: 06/05/2018, 10:02
Actualizat: 05/06/2018, 18:49

Potrivit reprezentanților Poliției Județene Constanța, principalul suspect în cazul omorului, de sâmbătă, din Vama Veche, este unul dintre cei patru tineri audiați, un constănțean în vârstă de 17 ani, care a fost găsit într-un tren, în Costinești, alături de alți trei prieteni, un băiat și două fete.

„Din investigațiile și cercetările efectuate de polițiștii din cadrul Serviciului Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului criminalist, a reieșit faptul că persoana bănuită de săvârșirea infracțiunii de omor este un tânăr, de 17 ani, față de care Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța a emis ordonanță de reținere pe o perioadă de 24 de ore”, au anunțat, duminică, sursele citate.

Potrivit anchetei, acesta l-a lovit pe bărbatul găsit mort pe o plajă din Vama Veche cu un corp dur, ceea ce i-a cauzat decesul.

Tânărul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arest Preventiv al IPJ Constanța, urmând ca în cursul zilei de duminică să fie prezentat Tribunalului Constanța cu propunere de arestare preventivă.

foto: ct100.ro

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Temu şi Shein sunt verificate în România de ANPC. Ce trebuie să facă clienții înainte...
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a...
FOTO. Ioana Țiriac a făcut ravagii într-un costum de baie spectaculos!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Ultimele ore de viață ale Corinnei, femeia găsită moartă în dulapul din dormitor. Poliția l-a...
Primele & singurele imagini cu Mititelu Jr., după ce s-a intoxicat cu medicamente! E bine,...
Dieta lui Lili Sandu la 44 de ani | Alimentul la care a renunțat definitiv....
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
Veste extraordinară despre pensiile românilor! Marcel Ciolacu a făcut anunțul
Ce au descoperit anchetatorii în mașina presupusului criminal din Orhei. Polițiștii au luat în calcul...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
La ce viteză sar airbag-urile mașinii în caz de impact?
Vicepreşedintele Comisiei de Apărare: Rusia a urlat din toţi şoşocii în Parlamentul României
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Decizie pentru cei care nu locuiesc la adresa din buletin. E OBLIGATORIU în 15 zile
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Cum era Corneliu Vadim Tudor în rolul de părinte? Cum se impunea fostul politician în...
”Petrecere Hawaii de 38 de ani” Ce surprinză i-a pregătit Dinu Maxer Magdalenei Chihaia de...
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și...
Lupta unei femei din Peru pentru o „moarte demnă” s-a sfârșit cu o decizie istorică