Primăria Capitalei înființează „Poliția Animalelor”. Folosirea animalelor în circuri, interzisă

Primăria Capitalei înființează „Poliția Animalelor. Folosirea animalelor în circuri, interzisă
Publicat: 27/04/2017, 16:57

„Poliția Locală București (PLMB) are în atribuții să constate contravenții și să aplice sancțiuni pentru nerespectarea legislației privind animalele. Prin urmare, se va înființa până la sfârșitul anului o divizie specializată în domeniul animalelor în cadrul PLMB sub numele Poliția Animalelor. Specializarea în această zonă este un element esențial, astfel încât un instructaj specific va fi necesar pentru întreg personalul”, se arată în Strategia pentru protecția și bunăstarea animalelor în Municipiul București.

Această strategie a fost adoptată de Consiliului General al Municipiului București (CGMB), în ședința de joi, cu majoritatea voturilor.

Acest document prevede, de asemenea, reamenajarea adăposturilor de câini și transformarea acestora în centre de adopții, unde animalele ar urma să primească îngrijire veterinară corespunzătoare, iar cei interesați să adopte un câine să beneficieze de un spațiu verde unde să se poată juca, în prealabil, cu acesta. În plus, ar urma să fie dezvoltate platforme online de promovare a adopției unde cei interesați pot primi informații detaliate despre animalul pe ar vrea să îl ia acasă.

Strategia e menită, de asemenea, să stabilească mecanismele prin care specialiștii să poată identifica animalele potrivite pentru activități de utilitate publică precum socializarea cu copiii din centrele plasament, cu persoanele vârstnice, dresarea pentru poliția canină sau transformarea acestora în câini utilitari.

Conform proiectului, în Parcul Natural Văcărești ar putea fi înființată și o fermă a animalelor, care să fie un centru de cercetare a comportamentului animalelor unde să poată fi organizate seminarii școlare în aer liber.

Această strategie prevede și înființarea Serviciului Municipal de Urgență și Resuscitare Veterinară (SMURV), care să dispună de cinci clinici mobile și să poată asigura intervenții pentru salvarea animalelor din București și Ilfov. În plus, se va analiza posibilitatea înființării unui cimitir al animalelor și al unui crematoriu.

Un alt proiect aflat pe ordinea de zi a ședinței CGMB de joi este cel de interzicere a folosirii animalelor în spectacole de circ care se desfășoară pe teritoriul Capitalei, amenda pentru cei care încalcă aceste dispoziții fiind cuprinsă între 2.000 și 5.000 de lei, iar cei care încalcă aceste dispoziții vor fi obligați să părăsească Bucureștiul în cel mult 24 de ore.Caii, câinii, porumbeii, papagalii și animalele folosite în delfinarii sau acvarii vor putea fi folosite în spectacole.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Nu e bine deloc”. Starea de sănătate a Regelui Charles s-ar fi înrăutățit. Palatul Buckingham...
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis!...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Doi angajați de la o bancă din București au văzut că un client avea o...
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui...
Regele Charles este într-o stare REA! S-au activat planurile de înmormântare!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din...
Cine este Ramona, tânăra de 28 de ani care ar fi căzut în gol de...
EXCLUSIV: 50 de lei o porție de hamsie la malul mării! Ce prețuri au restaurantele...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
„Este foarte bolnav”. Îngrijorările cu privire la Regele Charles sunt din ce în ce mai...
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la...
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Leo de la Roșiori a făcut mărturisiri emoționante despre momentele de marginalizare pe care le-a...
Ce au de împărțit la partaj Oana Radu și Cătălin Dobrescu: "El mă amenință că...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Resturile unei rachete abandonate în spațiul cosmic de 15 ani au trecut pe lângă un...