Primăria Capitalei cere șoseaua de Centură în administrare

Primăria Capitalei cere șoseaua de Centură în administrare
Publicat: 09/05/2017, 18:02

„Vin cu o solicitare cordială, colegială, către Guvernul României, de a înțelege necesitatea că Centura Capitalei trebuie să fie administrată de Primăria Capitalei, așa cum se întâmplă în cazul tuturor drumurilor importante din jurul marilor capitale europene. În acest sens, am transmis o solicitare oficială către Guvern, pentru a analiza cu celeritate acest transfer și am cunoștință că se analizează acest lucru”, a declarat Gabriela Firea la Forumul „Fonduri Europene. 2017 – un nou început”.

„Un răspuns preliminar și neoficial din partea Guvernului a fost că, în urma acestui transfer, s-ar putea pierde fondurile europene, însă Primarul General a precizat că aceste fonduri sunt alocate pentru obiectul de investiții, nu pentru instituție”, transmite Primăria Capitalei printr-un comunicat de presă.

În replică, Gabriela Firea susține că Primăria Capitalei poate atrage fondurile europene necesare.

„Primăria Capitalei are, în premieră, un departament care se ocupă de atragerea de fonduri europene și de monitorizarea acestora. Suntem pregătiți pentru procesul de transferare a Centurii Capitalei de la Ministerul Transporturilor la Primăria Generală, de la Guvern către Municipalitate, astfel încât solicit sprijinul doamnei Comisar european Corina Crețu și al doamnei ministru al Fondurilor Europene, Rovana Plumb, pentru finalizarea acestui demers. Dacă nu primim în administrare Centura Capitalei, inclusiv Planul de Mobilitate Urbană Durabilă va avea de suferit și va trebui regândit, ceea ce nu este de dorit, deoarece specialiști în mobilitate, în atragerea de fonduri europene și reprezențanti ai unor instituții de prestigiu au muncit ani de zile la acest document strategic, important pentru dezvoltarea regiunii București- Ilfov”, a spus Firea.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un...
Gestul făcut de Alexandru Ciucu față de Alina Sorescu, după ce și-a ascuns relația paralelă...
FOTO. Face o avere din imaginile cu ea: apariție controversată a jucătoarei de fotbal!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Replica ironică a unui general finlandez, după ce Rusia a amenințat că va trimite rachete...
Umilită din cauza listei de cumpărături! Ce a pățit Lili din Iași, după ce a...
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota...
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Inter Milano a sărbătorit titlul “Made in Romania”. Imaginile cu fotbaliștii care dansează pe piesa...
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Ungaria a luat fața României. Ungurii ne-au umilit din nou
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
Cansu Dere, motivul pentru care a luat o pauză de la aparițiile pe micile ecrane
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Oamenii de știință din domeniul energiei dezleagă misterul strălucirii aurului