Prima reacție a medicului târât pe stradă de polițiști. Mesajul pe care-l transmite agenților de la Rutieră

Prima reacție a medicului târât pe stradă de polițiști. Mesajul pe care-l transmite agenților de la Rutieră
Publicat: 15/08/2017, 07:07

„Nu e normal ce am făcut. Am jignit organele, e greșeala mea, mi-am cerut scuze public, sper să le primească și vedem ce facem în continuare. Regret că am ajuns așa. Nu mai vreau să comentez ce s-a întâmplat, am copil, am familie, am zis să îmi cer scuze. Nu m-au chemat până acum la poliție. Aștept procesul verbal. Nu pot eu să știu dacă e normal sau nu e normal (să fie târât pe stradă -n.r.), asta va stabili ancheta. Emoțional m-a afectat și de aceea mi-am cerut scuze. Aștept ancheta. Mie îmi pare rău că am ajuns aici”, a declarat, pentru MEDIAFAX, medicul Adrian Mihai Cristescu, șeful unei secții de Obstetrică Ginecologie a Spitalului Paianit Sârbu.

Medicul a fost amendat cu 500 de lei pentru refuzul de legitimare și adresarea de injurii oamenilor legii, iar IGPR a declanșat o anchetă la nivelul Poliției Capitalei în acest caz.

„Au fost aplicate două sancțiuni contravenționale, respectiv pentru refuzul de legitimare în conformitate cu prevederile art. 2 punctul 31 din legea 61/1991 și pentru adresarea de expresii jignitoare conform prevederilor articolului 2 , punctul 1 din același act normativ în cuantum de 500 de lei. Conducerea Poliției Capitalei nu a fost informată cu privire la această situație și menționăm că au fost declanșate verificări cu privire la modul în care au intervenit polițiștii și cu privire la modul de raportare a evenimentelor din teren”, a declarat, luni, chestorul de poliție Nicu Dragoș.

Reprezentanții Poliției Capitalei spun că medicul a coborât din mașina condusă de soția sa, încercând să o împiedice pe aceasta să efectueze testarea cu etilotestul și jignindu-i pe polițiști. Oamenii legii au încercat apoi să îl legitimeze pe medic, dar acesta a refuzat și, ulterior, au vrut să îl conducă către secția de poliție pentru identificare, însă Cristescu s-a opus și de această dată.

Conducerea Poliției Capitalei a transmis că nu a fost informată cu privire la scandal, fiind declanșate verificări cu privire la modul în care au intervenit polițiștii.

Potrivit unei noi înregistrări din noaptea scandalului, se poate observa cum soția medicului încearcă să-l calmeze pe acesta, cerându-i să se întoarcă în mașină și să o lase să sufle în etilotest, moment în care doctorul îi cere femeii să nu facă asta.

„De ce faci show-ul ăsta prostest aicea, măi? (…) Du-te, mă, în mașină că nu te-a oprit pe tine nimeni!”, îi spune soția medicului, moment în care acesta le cere polițiștilor să îi arate o legitimație și număr.

„Dumneavoastră identificați-vă! Hai, hai să te văd! Legitimație și număr! Auzi, puștiu’, câți ani ai? Eu am 49. Dă-te-n …… că sunt mai mare ca tine!” îi spune medicul polițistului.

Omul legii îl întreabă apoi pe Adrian Cristescu dacă „are curaj să se întâlnească mâine”, medicul replicând „mâine ești concediat!”.

„Sunteți două petarde, habar nu aveți cu cine vorbiți. Vai de capul tău”, mai spune medicul, potrivit înregistrării. La finalul filmulețului, se poate observa cum Adrian Cristescu încearcă să îi ia telefonul polițistului.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un...
Gestul făcut de Alexandru Ciucu față de Alina Sorescu, după ce și-a ascuns relația paralelă...
FOTO. Face o avere din imaginile cu ea: apariție controversată a jucătoarei de fotbal!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Replica ironică a unui general finlandez, după ce Rusia a amenințat că va trimite rachete...
Umilită din cauza listei de cumpărături! Ce a pățit Lili din Iași, după ce a...
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota...
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Doliu la Casa Regală Britanică. Prințesa Beatrice a trecut prin clipe grele după ce primul...
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
Cansu Dere, motivul pentru care a luat o pauză de la aparițiile pe micile ecrane
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Epidemie de singurătate printre părinți, dezvăluie un studiu din SUA