Prețul petrolului a explodat. A atins cel mai ridicat nivel din ultimii doi ani

Prețul petrolului a explodat. A atins cel mai ridicat nivel din ultimii doi ani
Publicat: 06/11/2017, 12:04

Contractele pentru țițeiul Brent, care reprezintă valoarea de referință pentru prețul petrolului, au ajuns, luni, la 62,90 de dolari pe baril, cel mai ridicat nivel din luna iulie 2015, cu 40% mai mult față de nivelul din iunie 2017.

Țițeiul West Texas Intermediate din Statele Unite a trecut de 56 de dolari pe baril, cel mai ridicat nivel din iulie 2015.

Bursa din Arabia Saudită a fost în scădere, duminică dimineață, apoi și-a revenit în cursul zilei, după ce prințul moștenitor Mohammad bin Salman a stabilit înființarea unui comitet anticorupție, care a decis arestarea unor prinți saudiți și oameni de afaceri.

Arabia Saudită este cel mai mare exportator de țiței din lume.

Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) și alte state care nu sunt membre au fost de acord să reducă producția zilnică cu 1,8 milioane de barili, începând din ianuarie 2017, pentru a reduce din supraproducție și a majora prețurile. Acordul durează până în luna martie 2018, dar există posibilitatea de extindere a acestuia.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Doi soți au renunțat la toată averea de 24 de milioane $ ca să se...
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din...
FOTO. Ea e bomba sexy pentru care a divorțat Paszkany! Imagini incendiare cu noua iubită...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
După ce a recrutat pușcăriași să lupte pe front, Rusia se confruntă cu un număr...
Câți bani au primit Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la MasterChef. Suma este...
Mihaela Bilic a deslușit misterul cartofilor congelaţi. De ce îi RECOMANDĂ pentru consum
"Unde mai joc și eu la aparate?!" Vieţile românilor care s-au trezit într-o nouă realitate,...
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Prietena Robertei și a lui Sebi, dezvăluiri tulburătoare la opt luni după accidentul de la...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Poate fi anulat permisul auto dacă nu ai condus mașina mai mult de 2 ani?
CE a propus stabilirea în acest an a datei de eliminare a controalelor la frontierele...
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Vor dispărea BANCNOTELE definitiv?! Moment de cotitură în lumea banilor
Rusia va ataca NATO. Anunțul care punea lumea pe jar
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de...
Imagini exclusive de la priveghiul lui Costel Corduneanu. Berbecuții se rumenesc la proțap, prietenii din...
Robi și Rebecca, discuție în camera roșie! S-ar vedea sau nu într-un cuplu cu Robi?...
Momentul în care o femeie merge cu unchiul mort la bancă să ia un împrumut:...
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli...
Un traseu popular din Barcelona, șters de pe Google și Apple Maps din cauza turiștilor...