Pilotul avionului prăbușit în Constanța a fost operat. În ce stare se află

Pilotul avionului prăbușit în Constanța a fost operat. În ce stare se află
Publicat: 13/06/2017, 18:22

Pilotul avionului MiG 21 LanceR prăbușit în Constanța a fost operat, marți, timp de peste patru ore. Medicii i-au montat opt șururburi de titan în coloană, păstrându-i coloana integră.

„A fost o intervenție foarte dificilă, a durat peste patru ore. S-au montat opt șuruburi de titan. A fost fixată o zonă mai mare a coloanei decât ne-am așteptat inițial. S-a reușit reducerea hematomului despre care vorbeam ieri. S-a redus în totalitate. A fost extras de la locul respectiv. S-au redus fragmentele osoase astfel încât în urma intervenției chirurgicale măduva nu a fost afectată. Nu există riscul de efracție a măduvei, una dintre complicațiile la care ne așteptam, complicație redutabilă”, a declarat comandantul Spitalului Universitar de Urgență Militar Central, Florentina Ioniță Radu.

Șeful secției de neurochirurgie din Spitalul Militar, Marian Mitrică, a spus că operația a fost una reușită și că speră ca pilotul să-și revină complet în decurs de două-trei luni.

„Operația a decurs extraordinar de bine. Nu am avut niciun fel de problemă. Avem o echipă foarte bine pregătită pentru așa ceva, aparatura de ultimă generație pentru realizarea intervenției respective. Obligatoriu am avut control asupra motilității pacientului. Testele au fost pozitive, au fost prezente întotdeauna. (..) Sperăm ca în două luni și jumătate cel mult trei luni să fie integru. Și din punct de vedere neurologic să fie normal ca noi toți de aici”, a spus medicul Marian Mitrică, șeful secției de neurochirurgie.

Reprezentanții Spitalului Militar au declarat pentru agenția de presă MEDIAFAX că, după operație, pilotul avionului prăbușit în Constanța s-a trezit și și-a recăpătat motricitatea.

Locotenent-comandorul Adrian Stancu, pilotul avionului MiG 21 LanceR care s-a prăbușit luni a fost transportat luni la Spitalul Militar unde i s-au făcut investigații complete și a fost operat. Un MIG 21 Lancer s-a prăbușit între Nazarcea și Culmea, din județeul Constanța. Pilotul s-a catapultat înainte de prăbușirea aeronavei. MIG-ul aparține Forțelor Aeriene Române și efectua o misiune de antrenament, aparținând Forțelor Aeriene Române.

Tags:
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Temu şi Shein sunt verificate în România de ANPC. Ce trebuie să facă clienții înainte...
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie...
FOTO. Ioana Țiriac a făcut ravagii într-un costum de baie spectaculos!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Ultimele ore de viață ale Corinnei, femeia găsită moartă în dulapul din dormitor. Poliția l-a...
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a...
Dieta lui Lili Sandu la 44 de ani | Alimentul la care a renunțat definitiv....
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
Veste extraordinară despre pensiile românilor! Marcel Ciolacu a făcut anunțul
Ce au descoperit anchetatorii în mașina presupusului criminal din Orhei. Polițiștii au luat în calcul...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
La ce viteză sar airbag-urile mașinii în caz de impact?
Vicepreşedintele Comisiei de Apărare: Rusia a urlat din toţi şoşocii în Parlamentul României
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Anunț pentru PROPRIETARII de case și terenuri. Guvernul PREGĂTEȘTE schimbări majore
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Cum era Corneliu Vadim Tudor în rolul de părinte? Cum se impunea fostul politician în...
”Petrecere Hawaii de 38 de ani” Ce surprinză i-a pregătit Dinu Maxer Magdalenei Chihaia de...
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și...
Telescopul Spaţial Hubble împlineşte 34 de ani de funcţionare