Peste 10.000 de pelerini la Mănăstirea Prislop, la 28 de ani de la moartea părintelui Arsenie Boca. GALERIE FOTO

Publicat: 28/11/2017, 18:33

Pelerini din toate colțurile țării au mers, marți, încă de la primele ore ale dimineții, la Mănăstirea Prislop din județul Hunedoara, unde este înmormântat părintele Arsenie Boca, „Sfântul neîncoronat al Ardealului”. Aceștia au ajuns la lăcașul de cult atât cu cu autocarele, cât și cu mașinile particulare.

„Și anul acesta, în data de 28 noiembrie, a fost ridicat parastasul întru pomenirea părintelui Arsenie, anul acesta la 28 de ani de la trecerea sa la Domnul. A fost oficiată Sfânta Liturghie de diminieață, arhierească, de un sobor de ierarhi, în frunte cu Înaltpreașfințitul Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, Înaltreasfințitul Irineu, Mitropolitul Olteniei, Presfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei și Preasfințitul Părinte Daniil, Episcopul Locțiitor al Episcopiei Daciei Felix. După oficierea sfintei liturghii, ierarhii s-au deplasat la mormântul părintelui Arsenie, unde au sfârșit slujba parastasului. Cu această ocazie, ca în fiecare an, a fost prezent un număr foarte mare de pelerini, mii de credincioși au fost. Cum se obișnuiește, se primește și o pomană de către pelerini. Vin oameni din toată țara”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Gabriel Miricescu, purtătorul de cuvânt al Episcopiei Devei și Hunedoarei.

Câteva sute de credincioși și-au petrecut noaptea de luni spre marți în rugăciune, în apropierea mormântului părintelui Arsenie Boca.

„E atâta liniște aici de parcă se lasă liniștea peste tine. Până și o păsărică aici îmi face impresia că e părintele Arsenie Boca. Așa mult îmi place. Să dea Bunul Dumnezeu să îl vedem și sfânt, dar probabil așteaptă o minune”, a spus o enoriașă.

Marți s-au împlinit 28 de ani de moartea părintelui Arsenie Boca, fost stareț al Mănăstirii Prislop. Pentru convingerile sale, preotul, născut în 1910, a fost arestat, torturat de fosta Securitate și apoi alungat de la mănăstire în timpul regimului comunist. Chiar dacă nu a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română, oamenii îl consideră pe Arsenie Boca „Sfântul neîncoronat al Ardealului”.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Nu e bine deloc”. Starea de sănătate a Regelui Charles s-ar fi înrăutățit. Palatul Buckingham...
Ireal ce a putut păți o tânără de 21 de ani, după ce a băut...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Doi angajați de la o bancă din București au văzut că un client avea o...
Cod roșu la Casa Regală a Marii Britanii! Starea Regelui Charles e din ce în...
Regele Charles este într-o stare REA! S-au activat planurile de înmormântare!
Îndrăgostit de România, un italian a decis să pună aici bazele unei afaceri de familie:...
Cine este Ramona, tânăra de 28 de ani care ar fi căzut în gol de...
Carmen Harra, previziuni pentru anul 2024. Cine va câștiga alegerile prezidențiale din România: ,,Poate să...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
„Este foarte bolnav”. Îngrijorările cu privire la Regele Charles sunt din ce în ce mai...
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
DISPARE Shein din Europa? Comisia Europeană a luat decizia
Guvernul schimbă Codul Fiscal. Reguli noi la plata impozitului pe anumite clădiri
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Leo de la Roșiori a făcut mărturisiri emoționante despre momentele de marginalizare pe care le-a...
Ce au de împărțit la partaj Oana Radu și Cătălin Dobrescu: "El mă amenință că...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Galileo Galilei, omul care a schimbat cursul istoriei. „Și totuși, se mișcă!”