Pedepse ridicole pentru trucarea unei licitații de peste 1,5 miliarde de lei la Metrorex

Pedepse ridicole pentru trucarea unei licitații de peste 1,5 miliarde de lei  la Metrorex
Publicat: 18/11/2017, 21:53
Actualizat: 19/11/2017, 10:58

Fostul șef din cadrul Metrorex și omul de afaceri au primit câte un an și șase luni de închisoare cu suspendare.

„Suspendă sub supraveghere executarea pedepsei inculpatului Picu Valeriu pe o durată de doi ani, ce constituie termen de supraveghere pentru condamnat, (…) impune inculpatului obligația de a frecventa unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate. (…) Condamnă pe inculpatul Băncescu Ovidiu la o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la folosire în orice mod direct sau indirect de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații. Suspendă sub supraveghere executarea pedepsei pe o durată de doi ani, ce constituie termen de supraveghere pentru inculpat, impune inculpatului obligația de a frecventa unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate”, se arată în decizia magistraților Curții de Apel București.

De asemenea, și Ovidiu Băncescu va putea părăsi România fără acordul instanței, însă va presta muncă în folosul comunității timp de 60 de zile.

Cei doi au fost judecați pentru fape de corpție în cazul unei licitații organizată de Metrorex.

Valeriu Picu a fost acuzat de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații.

Ovidiu Băncescu, angajat al unei societăți comerciale participante la licitație, a fost judecat pentru instigare la folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații.

Potrivit rechizitoriului, în 26 iunie 2014, Metrorex a lansat procedura de achiziție publică, pentru atribuirea acordului- cadru „Achiziția de trenuri noi de metrou pentru Magistrala 5 Drumul Taberei- Pantelimon”, având ca obiect cumpărarea de cel mult 51 trenuri noi de metrou (a câte șase vagoane).

Procurorii anticorupție arată și că valoarea estimata a contractului s-a stabilit la suma de 1.556.259.680 de lei, sursa de finanțare urmând a se asigura din credit extern garantat de stat (B.E.I.) și de la bugetul de stat. Acordul- cadru urma a se perfecta cu un singur operator economic, pentru o durată de 84 luni.

„Procedura de achiziție este cea a licitației deschise, valoarea estimată fiind de 1.556.259.680 de lei, iar criteriul de evaluare a ofertelor este reprezentat de „oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic””, susțin anchetatorii.

În acest context, în perioada octombrie 2014- martie, Ovidiu Băncescu, reprezentant al uneia dintre societățile participante la licitație, l-ar fi determinat pe Valeriu Picu , membru al comisiei de licitație, să furnizeze, în mod continuu, informații cu caracter confidențial vizând desfășurarea licitației, reprezentanților uneia dintre societățile participante la licitație.

Conform rechizitoriului, informațiile se refereau inclusiv la ofertele și condițiile celorlalți contracandidați, „având ca rezultat vicierea gravă a procedurii de licitație”.

„Informațiile confidențiale erau oferite atât în scopul adjudecării licitației de către firma respectivă, cât și pentru ca inculpatul Picu Valeriu să continue să încaseze foloase (contravaloarea traducerilor solicitate de reprezentantul firmei, inculpatul Băncescu Ovidiu și efectuate prin intermediul unei PFA aparținând unei rude a angajatului Metrorex)”, se mai menționează în rechizitoriu.

În documentul citat se menționează și că firma respectivă a fost desemnată câștigătoare, însă contractul de atribuire nu a fost încheiat din cauză că, în prezent, procedura este suspendată.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Nu e bine deloc”. Starea de sănătate a Regelui Charles s-ar fi înrăutățit. Palatul Buckingham...
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis!...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Doi angajați de la o bancă din București au văzut că un client avea o...
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui...
Regele Charles este într-o stare REA! S-au activat planurile de înmormântare!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din...
Cine este Ramona, tânăra de 28 de ani care ar fi căzut în gol de...
EXCLUSIV: 50 de lei o porție de hamsie la malul mării! Ce prețuri au restaurantele...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
„Este foarte bolnav”. Îngrijorările cu privire la Regele Charles sunt din ce în ce mai...
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la...
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Leo de la Roșiori a făcut mărturisiri emoționante despre momentele de marginalizare pe care le-a...
Ce au de împărțit la partaj Oana Radu și Cătălin Dobrescu: "El mă amenință că...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Resturile unei rachete abandonate în spațiul cosmic de 15 ani au trecut pe lângă un...