Ouăle contaminate cu insecticid au ajuns în România. Ce este Fipronil-ul și ce efecte medicale severe are dacă e ingerat de om

Ouăle contaminate cu insecticid au ajuns în România. Ce este Fipronil-ul și ce efecte medicale severe are dacă e ingerat de om
Publicat: 10/08/2017, 21:27
Actualizat: 05/06/2018, 14:08

„Lotul respectiv a fost reținut în depozitul unității unde fusese distribuit, nicio cantitate din acest produs nu a ajuns la comercializare. Cele 1.000 de kg vor fi neutralizate prin incinerare. Toate structurile teritoriale județene sunt în alertă pentru a acționa în cel mai scurt timp, în cazul în care se vor primi noi notificări privind ouăle contaminate cu Fipronil. Comisia Europeană a transmis tuturor Statelor Membre urmatoarea recomandare: >”, transmite ANSVSA.

ANSVSA desfășoară controale în fermele avicole din țară.

Până acum, Germania, Olanda, Belgia, Marea Britanie și Franța au raportat că mai multe loturi de ouă din import care au fostcontaminatecu insecticid. Totodată, retaileri din Suedia și Elveția au intentat deja procese în acest caz.

Sursa contaminării a fost detectată la un furnizor de produse de curățenie din Olanda. Aproximativ 180 de companii olandeze și-au suspendat temporar activitatea și o anchetă penală a fost inițiată în acest caz. Peste 300.000 de găini au fost ucise întrucât s-a descoperit că eraucontaminate.

Fipronil este o substanță folosită în mod frecvent în produsele veterinare pentru a combate puricii, căpușele sau păduchii, însă este interzisă utilizarea în cazul animalelor destinate pentru consum.

Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), această substanță este foarte toxică și ingerarea ei în cantități însemnate pe termen lung poate cauza probleme medicale severe, afectând ficatul, glanda tiroidă și rinichii.

Percheziții și rețineri în Olanda: Fipronil-ula fost adăugat ilegal într-un produs utilizat pentru tratarea păsărilor

Anchetatorii olandezi au reținut, joi, doi bărbați suspectați de implicare în utilizarea ilegală a pesticidelor la ferme de păsări, după ce milioane deouădin mai multe țări europene au fost retrase din magazine din cauza contaminării cu fipronil, relatează The Associated Press.

Reținerile au fost însoțite de o serie de percheziții coordonate în Olanda și Belgia, în condițiile în care procurorii consideră că există dovezi că sănătatea publică a fost amenințată de „livrarea sau aplicarea biocidului Fipronil în adăposturile pentru păsări din comerțul cuouă”.

În urma perchezițiilor, care au fost realizate în coordonare cu agenția Uniunii Europene, Europol, anchetatorii au confiscat documente, informații despre conturi bancare, precum și automobile și bunuri imobiliare.

Ancheta olandeză se concentrează asupra unei companii din Olanda care a folosit fipronil, asupra furnizorului belgian și asupra comerciantului olandez care a avut contract cu furnizorul. Zeci de ferme olandeze suspectate au fost temporar închise, până când găinile și locurile în care stau nu sunt avizate din punct de vedere sanitar.

Potrivit informațiilor preliminare, insecticidul ar fi pătruns în lanțul alimentar când a fost adăugat ilegal într-un produs utilizat pentru tratarea păsărilor de curte împotriva păduchilor, puricilor și căpușelor.

Fermele olandeze produc miliarde deouăîn fiecare an, majoritatea pentru piața de export. Se estimează că aproximativ 5 miliarde deouăsunt vândute în fiecare an numai în Germania, potrivit unui sindicat agricol din Olanda.

Tot joi, Agenția pentru Standarde Alimentare din Marea Britanie a anunțat că numărul deouăcontaminate cu fipronil este de aproape 700.000, nu de 21.000 cum fusese anunțat inițial. Este vorba despre 11 produse pentru care s-au folositouăcontaminate, dar conținutul de insecticid este redus și nu reprezintă un pericol pentru sănătate.

Ministrul Agriculturii din Germania:Este un act criminal, asta e foarte clar

Contaminarea a milioane de ouă cu un insecticid dăunător a fost cauzată de activități criminale, a declarat marți ministrul german al Agriculturii, Christian Schmidt, relatează site-ul agenției Reuters.

„Este un act criminal, asta e foarte clar”, a spus Christian Schmidt pentru postul german de televiziune ARD, dar nu a oferit detalii suplimentare.

Ministrul german al Agriculturii a precizat că niciun ou contaminat nu ar trebui să mai fie pe rafturile magazinelor din Germania la ora actuală.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Doi soți au renunțat la toată averea de 24 de milioane $ ca să se...
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din...
FOTO. Ea e bomba sexy pentru care a divorțat Paszkany! Imagini incendiare cu noua iubită...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
După ce a recrutat pușcăriași să lupte pe front, Rusia se confruntă cu un număr...
Câți bani au primit Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la MasterChef. Suma este...
Mihaela Bilic a deslușit misterul cartofilor congelaţi. De ce îi RECOMANDĂ pentru consum
"Unde mai joc și eu la aparate?!" Vieţile românilor care s-au trezit într-o nouă realitate,...
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Prietena Robertei și a lui Sebi, dezvăluiri tulburătoare la opt luni după accidentul de la...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Poate fi anulat permisul auto dacă nu ai condus mașina mai mult de 2 ani?
CE a propus stabilirea în acest an a datei de eliminare a controalelor la frontierele...
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Vor dispărea BANCNOTELE definitiv?! Moment de cotitură în lumea banilor
Rusia va ataca NATO. Anunțul care punea lumea pe jar
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de...
Imagini exclusive de la priveghiul lui Costel Corduneanu. Berbecuții se rumenesc la proțap, prietenii din...
Robi și Rebecca, discuție în camera roșie! S-ar vedea sau nu într-un cuplu cu Robi?...
Momentul în care o femeie merge cu unchiul mort la bancă să ia un împrumut:...
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli...
Programul spațial civil al Chinei este de fapt militar, avertizează NASA