Operațiunea „iPhone 7 de stat”. „Confirmați dacă este negru mat… Nu vrem lucios!” Lista instituțiilor care și-au luat cel mai scump smartphone

Publicat: 24/05/2017, 09:23

În țara cu penultimul salariu din Europa, dar în care găsești la fiecare colț de stradă o mașină de lux, unde mulți își fac rate la bancă pentru a-și lua „ultimul model” de orice, cel mai nou și mai scump model de iPhone poate părea o necesitate. Nu e clar dacă din nevoi tehnice și de performanță, sau mai degrabă pentru imagine și prestanță. Nu este de mirare deci că 35 de instituții de stat din România și-au achiziționat din bani publici sau din fonduri europene cel puțin un iPhone 7, unele ajungând chiar la peste 10 bucăți, acolo unde au fost mai mulți bani și mai mulți șefi sau angajați merituoși.

Știrea din aceste zile, că Primăria Caracal și-a cumpărat mai multe iPhone 7, pentru că sunt bune și țin mai mulți ani, a făcut furori pe rețelele de socializare. Primăria a plătit în total, în perioada martie-aprilie 2017, 30.502 lei, adică în jur de 6.800 de euro, pe 10 iPhone 7 și iPhone 7 Plus (de 32 GB și 128GB, culorile negru, JetBlack și Gold), conform anunțurilor publicate în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP). Primarul PSD Dumitru Liviu Radu nu mai poate fi contactat pe acest subiect, secretara domniei sale închizând telefonul în fața insistențelor Gândul: „Nu este momentan. Nu știu să vă spun când revine, săptămâna aceasta e posibil să nu revină la birou. Este la niște cursuri”.

Totuși, Caracal nu e singur. Caracal e într-o companie selectă, alături de alte peste 30 de instituții de stat care începând cu septembrie 2016, când iPhone 7 a fost lansat în România, și până în prezent, și-au luat astfel de telefoane pe care au plătit între 2.700 de lei și 4.800 de lei bucata, în funcție de dotarea telefonului și oferta prinsă la comercianți.

Pionierii iPhone-ului 7 de stat: Curtea de Conturi, Agerpres, Politehnica și Universitatea Națională de Arte

Ironia sorții iPhone-ului 7 în dotarea statului român este că prima instituție publică ce și-a achiziționat acest model în România a fost chiar Curtea de Conturi, adică cea care verifică temeinicia și legalitatea achizițiilor tuturor celorlalte instituții de stat. Și nu oricum. La doar trei zile de la lansarea oficială în România a iPhone 7, care a avut loc pe 23 septembrie 2016, Curtea de Conturi a lansat anunțul în SEAP, la ora 17:03, că își dorește două iPhone 7 cu memorie de 32GB, adică cel mai modest model. Fix 40 de minute mai târziu, Vodafone România venea cu o ofertă de nerefuzat: 2.500 de lei bucata.

Aproape o lună mai târziu, pe 21 octombrie 2016, a doua instituție de stat care și-a luat iPhone 7, modelul Plus, culoarea neagră, cu memorie de 128 GB, a fost agenția de știri Agerpres, care a plătit 3.770 de lei pe el, la firma iStyle. Telefonul este folosit de directorul Agerpres, Alexandru Giboi.

Al treilea posesor de iPhone 7 de stat s-a nimerit a fi Universitatea Politehnică din București, care pe 25 octombrie 2016 și-a achiziționat un iPhone 7 cu memorie de 32 GB, de pe Cel.ro, contra sumei de 2.874 lei, bani proveniți dintr-un contract de cercetare, după cum specifică anunuțul SEAP. De atunci, Politehnica a strâns în total 5 iPhone 7, ajungând să facă câte o achiziție de iPhone 7 în fiecare lună, din martie în mai. S-a preferat auriul și rozul auriu, precum și memoria mare, de 128 GB. În total, Politehnica a plătit 15.478 de lei pe iPhone 7 (peste 3.400 de euro), dar și-a luat și un iPhone 6 și un iPhone SE, modele mai vechi și care au costat sub 2.000 de lei bucata.

După încă vreo două săptămâni, pe 2 noiembrie 2016, al patrulea posesor de iPhone 7 de stat devine Universitatea Națională de Arte, care a plătit 3.666 de lei la Emag, pentru un 7 Plus Silver, cu memorie de 128 GB.

iPhone 7 de stat, etapa de mofturi și fițe. Serviciul Județean de Pază Olt: „Vă rugăm să confirmați dacă este negru mat… nu vrem lucios”

La Slatina, Serviciul Județean de Pază Olt, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Olt, este cel mai nou membru al grupului de elită al instituțiilor de stat cu iPhone 7. Pe 15 mai, două anunțuri de achiziție de iPhone 7 și iPhone 7 Plus, cu memorie de 128 GB, au fost lansate de această instituție în SEAP și apar ca fiind onorate de Emag, contra sumelor de 3.151 lei, respectiv 3.697 lei. Pe principiul „dai un ban, dar stai în față”, paznicii obiectivelor și clădirilor care țin de CJ Olt au fost însă foarte pretențioși. „Vă rugăm să confirmați dacă este negru mat… nu vrem lucios”, au scris ei în primul anunț, iar în al doilea au insistat: „Vă rog să confirmați dacă este black normal .. să nu fie negru lucios, vă mulțumesc”.

Directorul SJP Olt, Emil Popa, este luat total pe nepregătite de vestea că instituția s-a tocmai s-a înnoit cu două telefoane iPhone 7 pe care a plătit vreo 1.500 de euro: „Nu știu să vă spun, că nu m-am ocupat. Eu vin după nuntă, m-am căsătorit și nu știu să vă spun, o să vorbesc cu directorul adjunct, cu șeful de serviciu…”, spune el pentru Gândul.

Câteva ore mai târziu, directorul Emil Popa tot nu i-a dat de cap, dar e sigur de un lucru: „Ce apare pe SEAP acolo, chiar de am fi vrut să luăm, nu am bani prevăzuți pentru așa ceva, era imposibil să le achiziționez. Eu nu am bani prevăzuți pentru așa ceva, eu nu aș putea să fac o achiziție când eu nu am banii aprobați de CJ Olt pentru așa ceva”.

Întrebat cine a făcut totuși achizițiile în SEAP, Emil Popa lasă să se întrevadă șmotrul care tocmai a avut loc cu subordonații săi pofticioși de iPhone 7: „Acum știți cum e, se pasează, că am făcut o simulare, șefu” am intrat, ne-am uitat, că nu știu ce… Știți cum e… Au intrat acolo să vadă, îmi zic ei mie acuma, oricum ei sunt și noi… Am și hârtiile în față. Într-adevăr, au vrut să intre pe acolo, dar vă spun… Eu nu am cum să iau așa ceva, pentru că nu am niciun leuț„.

Directorul SJP Olt insistă că anunțurile nu mai există în SEAP și că achiziția nu a avut loc de fapt, deși sistemul electronic îl contrazice: „Eu vă spun că nu. Și oricum nu am cum să fac aceste achiziții, să îmi fac probleme de nebun”.

iPhone 7 la sate și orașe. „Trebuia să iau un model prost și de acum 3-4 ani? Este inclusiv o formulă de a compensa echipa”. Cine a prins MEGAOFERTA

Comuna gorjeană Peștișani, din apropiere de Târgu Jiu, este celebră pentru două lucruri: acolo, în satul Hobița, s-a născut Constantin Brâncuși, iar 141 de ani mai târziu, pe data de 3 mai, primarul a plătit aproape 4.000 de euro către Telekom România, pentru un iPhone 7 negru și unul Rose Gold (roz auriu), cu memorie de 256 GB (cea mai mare disponibilă), la prețul de 1.067 de euro bucata (aproximativ 4.800 de lei), precum și pentru trei Samsung Galaxy S8 culoare „orchid grey”, la prețul de 859 euro bucata (aproximativ 3.867 lei), conform anunțului din SEAP.

Fost ziarist în presa locală din județul Gorj, primarul PSD Cosmin Pigui înțelege cum a devenit un subiect de presă: „Am devenit vedetă. Eu vin din privat, din presă chiar. Nu am folosit decât cel mai bun calculator pentru angajații mei de la ziar, scule bune ca să faci treabă bună și care să și țină. Privitor la legalitate, nici nu se poate discuta, transparență este la maxim. Diferența între mine și alții este că eu sunt transparent și o fac pe SEAP, alții o fac cu referat de necesitate și atât, fără sistemul electronic de achiziții publice”.

Pigui explică pentru Gândul că este prima achiziție de acest fel de când a venit la primăria din Peștișani, în 2016, și că a luat această măsură pentru că mai multe telefoane de serviciu i s-au spart sau au probleme tehnice, dar și pentru că vrea să își motiveze subordonații care merită și să le taie celorlalți care nu-și fac treaba scuza că nu au cu ce. Unul dintre cei care va folosi un iPhone 7 este chiar el însuși. Primarul spune însă că telefoanele nici nu au fost încă livrate de Telekom la Peștișani, deși au trecut aproape două săptămâni.

Trebuia să iau un model prost și de acum 3-4 ani, care peste 5 ani ce făcea? Am luat un model care este la zi, peste 4 ani nu o să mai fie la zi. Hai să ne uităm la prețuri, nu sunt luate cu nu știu ce firmă, cum fac alții, e luat oficial, legal. M-au sunat unii să le iau și lor astfel de telefoane, că nu le găsesc la aceste prețuri. Că eu dacă am luat 5, am negociat cu ei. Eu sunt cu cugetul împăcat. În secunda în care s-a scris de mine, alții au furat sute de milioane de euro„, se apără primarul fost jurnalist, deși prețurile plătite de el, conform anunțului de pe SEAP, sunt aceleași ca și în magazinele de retail și sunt cele mai mari plătite de o instituție publică pentru un iPhone 7, conform anunțurilor din SEAP.

„Am mai multe proiecte europene și naționale în derulare și am o echipă de proiect. Este inclusiv o formulă de a compensa echipa de proiect, în condițiile în care legile în România nu îți permit să recompensezi salariații dintr-o instituție publică, să faci o diferențiere între cei care sunt serioși și muncesc„, mai explică Pigui pentru Gândul.

Primarul mai spune că iPhone-urile sunt doar începutul în modernizarea Peștișaniului: „Zilele astea voi dota primăria cu calculatoare, cu laptopuri, pentru că suntem rupți de realitate, suntem rămași în urmă. Azi am început să pun camere în comună, pentru că Poliția tot vine și cere imagini de pe drumurile județene, pentru anchetele lor. Strategia mea ca primar e modernizarea administrației publice. Pe acele telefoane pot să văd și camerele, pot să îmi fac și corespondența în orice secundă. Inclusiv la consilierii locali le voi lua tablete, ca să nu mai fac atâtea seturi de hârtii, să stric tonere și oameni pentru o ședință de consiliu local”.

Cu asemenea dotări tehnice de ultimă generație, primarul Cosmin Pigui crede că nu vor mai exista scuze din partea subordonaților care nu-și fac treaba, iar Peștișaniul va merge uns: „Vreau ca angajații primăriei să nu mai poată veni în fața mea, să-mi spună că nu au putut să facă ceva, pentru că nu au avut imprimantă, că nu le merge calculatorul, internetul, nu știu ce. Vreau să nu mai aibă argumente să-mi spună că nu-și pot face treaba. Și în rest îi pun să facă bani, să aducă mult mai mulți bani decât costă aceste telefoane„.

Comuna gorjeană nu este însă singura care se dotează cu telefoane mobile de lux. La sute de kilometri distanță, în județul Maramureș, comuna Remetea Chioarului, de lângă Baia Mare, este fană Android pe telefon, însă nu poate renunța nici la Apple: s-a înnoit pe 13 aprilie cu un Samsung Galaxy S7 Edge Black, un Samsung Galaxy S8 Plus Black, un Samsung Galaxy J5 DS Black, dar și un laptop Apple Macbook Air 13. Nota de plată a fost de 10.500 de lei (peste 2.300 de euro), plătiți către Repka Electronics din Baia Mare. Pe 15 mai, primăria maramureșeană și-a luat și trei huse, ca să nu le stea telefoanele de lux în praf, precum și o baterie de Samsung. Cost total, încă 993 de lei.

Până să prindă pasul cu tehnologia nou achiziționată, la primăria Remetea Chioarului dacă suni pe fix, intră faxul, iar primarul PMP Călin Ovidiu Petrică nu a putut fi contactat de Gândul, nici măcar pe Facebook, pentru a explica dihotomia Android-iOS din comuna pe care o conduce.

O altă comună care și-a luat un iPhone 7 Plus, auriu, cu memorie de 32 GB (cea mai mică disponibilă) este Celaru, din județul Dolj, care a plătit 3.193 de lei pe 12 aprilie, la Flanco. Primarul PNL Lucian Lion nu a putut fi contactat de Gândul.

La Copșa Mică, la primărie, un iPhone 7 Silver de 32 GB a ajuns pe 9 decembrie 2016, de la Emag, contra sumei de 2.775 lei (probabil o ofertă cu reducere, prețul depășind de obicei 3.000 de lei).

Megaoferta s-a strigat însă la Brașov, pe 9 martie 2017, când Serviciul Public Local de Termoficare și-a achiziționat cel mai ieftin iPhone 7 din dotarea statului, cel puțin dintre cele cumpărate prin achiziție publică, pe SEAP: un iPhone 7 Plus 32 GB, culoarea Rose Gold, la doar 979 lei – „ofertă business” de la Orange, unde prețul întreg era de 3.186 de lei.

Cercetătorii și aeroporturile merg pe iPhone 7. Directorul Institutului de la Măgurele: „Probabil că dacă e cel mai scump, e cel mai avansat”. Ministerul Educației – pachet de 8.700 de euro

Cele mai multe aparate iPhone 7 au fost cumpărate de Compania Națională de Aeroporturi București, aflată în subordinea Ministerului Transporturilor și care gestionează aeroporturile Otopeni și Băneasa. Aici, din 6 ianuarie până pe 2 mai 2017, s-au cumpărat 11 bucăți de iPhone 7 sau 7 Plus, cu memorii de 32GB și 128GB, cel mai scump costând 3.875 de lei. S-au cumpărat însă și un iPhone 6S și unul 6S Plus, modele mai vechi, care au costat 2.353 de lei, respectiv 2.833 de lei. În total, Compania Națională de Aeroporturi București a plătit pe telefoanele iPhone, atât cele model 7, cât și model 6, 41.055 lei, adică peste 9.100 de euro.

„Nu am idee de ce s-a ajuns la acest telefon, probabil din rațiuni de stabilitate a softului. Eu am iPhone, nu 7, într-adevăr, dar nu sunt fan al acestui model. Numai că este cel mai stabil model și nu te lasă, nu îți crapă când ai nevoie. Presupun că din motive de calitate a aparaturii. Nu știu la cine au ajuns, personal nu am aprobat vreo achiziție de iPhone 7, dar s-au achiziționat conform reglementărilor interne, nu există restricții. E un model foarte comun iPhone și de aceea pentru compatibilitate probabil că s-a mers tot pe iPhone. Și dacă 7 e ultimul model apărut, e logic să se cumpere modelul actual, nu unul vechi”, a explicat pentru Gândul Valentin Iordache, directorul Direcției Relații Externe din companie, care gestionează comunicarea și face parte din Consiliul de Administrație al Companiei de stat.

Iordache spune că personal preferă Blackberry, care i se pare mai bun decât iPhone-ul, însă că deține un iPhone 6 „care e deja foarte uzat”: „Prefer să aștept până nu o să mai poată și atunci probabil o să îl schimb și eu. Probabil că dacă analizez, eu eram cel mai îndreptățit să am cel mai performant model de telefon, dar nu sunt invidios pe nimeni„, râde directorul de comunicare al Aeroporturilor București.

La Institutul Național de Cercetare Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară „Horia Hulubei”, cunoscut pe scurt drept Măgurele, s-au achiziționat 5 bucăți de iPhone 7, din 21 noiembrie 2016 până în luna mai 2017, cel mai scump costând 3.360 de lei, iar cel mai ieftin 2.691 de lei – probabil o ofertă redusă de la Altex. În total, Institutul de la Măgurele a plătit pe cele 5 iPhone 7 achiziționate suma de 15.468 de lei, adică aproximativ 3.400 de euro.

„S-au luat pentru personalul Institutului și pentru cei care țin legătura cu celelalte grupuri din lume, care colaborează la proiectul ELI, cel cu laserul. Nu știu de ce s-a ales acest model, e departamentul de IT care face aceste lucruri. Sigur că trebuie luate niște instrumente care să nu se uzeze moral atât de repede, oricum se uzează moral repede. Probabil că ăsta a fost argumentul. Eu nu mă pricep, dar probabil că dacă e cel mai scump, e cel mai avansat. Deci uzarea morală se va întâmpla cel mai târziu dintre toate”, a explicat pentru Gândul Nicolae Zamfir, directorul Institutului.

Al doilea cel mai scump iPhone 7 din instituțiile de stat din România se află în buzunarul lui Ion Sorin Zgură, directorul Institutului de Științe Spațiale, filială a Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Laserilor, Plasmei și Radiației, de la Măgurele. Instituția a plătit pe un iPhone 7 Plus negru, cu memorie de 128 GB, 4.575 lei, de la firma Eneida Trading.

„Este telefonul meu de serviciu și a fost achiziționat printr-un proiect internațional, în niciun caz din fonduri naționale, de la buget. A fost cheltuială eligibilă. E telefonul meu. Îl folosesc în special pentru partea de foto, video, noi avem și un departament media și ajut colegii cu materiale”, a explicat directorul Ion Sorin Zgură, pentru Gândul, de ce a avut nevoie de un iPhone 7 de o mie de euro.

Ministerul Educației a cumpărat pe 24 februarie 2017 un pachet de la Orange, pe care a plătit 8.700 de euro, bani europeni proveniți din proiectul SIPOCA 17. De acești bani, a primit patru iPhone 7 de 32 GB, la 570 euro bucata, precum și șase abonamente de telefonie mobilă la 32 euro plus TVA pe lună, plus șase abonamente de internet cu modem la 13 euro plus TVA pe lună.

De asemenea, la UEFISCDI, unitatea din subordinea Ministerului Educației care finanțează proiectele de cercetare și inovația, și în fruntea căreia s-a întors fostul ministru al Educației Adrian Curaj, s-au cumpărat trei iPhone 7, două aurii și unul negru, contra sumei totale de 9.871 lei. Primul iPhone 7 de la UEFISCDI a fost achiziționat de firma Siveco, în cadrul unui proiect finanțat aici – „Dezvoltarea unui sistem în domeniul patologiei digitale 3D cu spectroscopie”.

iPhone 7 în educație și cercetare la stat s-au mai achiziționat la Universitatea Constantin Brâncuși din Târgu Jiu (un iPhone 7 Plus 256GB Red Special Edition de 4.508 lei), la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Laserilor, Plasmei și Radiației (iPhone 7 256 GB Black de 3.550 lei), la Universitatea Babeș Bolyai (iPhone 7 negru de 128GB la 3.125 lei) și la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Mașini și Instalații destinate Agriculturii și Industriei Alimentare (iPhone 7 Plus negru, de 256GB, la 4.172 lei, de la Romsys Serv).

iPhone 7 la SRI, Armată, Guvern, BNR și Curtea Constituțională, accesorii timide la alte servicii secrete. DNA și-a luat husă de piele de 360 de lei

Instituțiile de forță și lege ale României au apreciat și ele oportunitatea achiziționării unor iPhone 7, câtă vreme legalitatea nu ridica probleme.

Unitatea SRI 0920 din București (pe strada Franceză) și-a luat de la Altex, pe 7 decembrie 2016 un iPhone 7 și un 7 plus cu 128 GB memorie, plătind 7.497 lei în total. Ulterior, și-a mai achiziționat diverse accesorii pentru iPhone 7 – folie securizată, șase încărcătoare auto și huse de silicon negre pentru iPhone 7 și 7 plus, plătind încă 665 de lei în total.

Armata a fost mai generoasă. Statul Major General (UM 01575) a achiziționat pe 7 noiembrie 2016 șase telefoane iPhone 7, 128 GB negru, la prețul de 3.090 lei bucata, de la A.M.S. Expert Consult Total, plătind 18.540 de lei, adică peste 4.100 de euro. Ulterior, s-au mai luat două huse de iPhone 7 de câte 300 de lei și 6 folii de câte 50 de lei.

Secretariatul General al Guvernului și-a luat pachet de la Orange, pe 29 noiembrie 2016, plătind 2.059 de euro pentru patru iPhone 7 de 32GB „diverse culori”, la 515 euro bucata.

Banca Națională a României a cheltuit banii doar pe două iPhone 7 de 128 GB, de la Emag, la prețul de 3.100 de lei bucata, însă și-a luat și modele mai vechi – un 5S sau un 6S, cheltuind în total pe telefoane Apple, din septembrie 2016 până în prezent 2.300 de euro (10.360 lei).

Monetăria Statului nici nu s-a uitat la noul iPhone, preferând să își ia modelul anterior, pe principiul „mai ieftin, dar mai mult”. Astfel, pe 13 telefoane iPhone 6S, Monetăria a plătit în 2017 31.550 de lei, adică aproximativ 7.000 de euro.

Judecătorii Curții Constituționale și-au achiziționat și ei două iPhone 7, varianta cea mai modestă, de 32GB, Black, profitând probabil de o ofertă din preajma Crăciunului, de la Emag – 2.745 lei bucata, pe 23 decembrie 2016.

Procurorii DNA nu și-au achiziționat iPhone 7, ci doar accesorii pentru modele mai vechi de la Apple – două încărcătoare, două cabluri usb de 5 sau de 6, două cabluri USB de 4 și trei cabluri USB pentru iPhone 6. Luxul pe care și l-au permis procurorii anticorupție de la lansarea vârfului de gamă de la Apple până în prezent – o husă de piele pentru un iPhone 7 care a costat 360 de lei. Firma de la care au fost achiziționate toate accesoriile Apple a fost AMG Comservice.

Serviciile secrete au mers tot pe accesorii, nedând banii pe iPhone 7 sau pe alt model de telefon de la Apple, cel puțin în perioada de la lansarea 7-lui până în prezent. SIE și-a luat 10 cabluri „lightning” (pentru încărcare rapidă) pentru iPhone 6 de la Cel.ro, la 45 lei bucata. STS și-a luat încărcător de iPhone și cablu de rețea cu 130 de lei, de la o firmă care nu are nici măcar site funcțional – Database Pro. SPP a achiziționat un încărcător cu cablu de iPhone, la 32 lei de pe Cel.ro.

Alți fani de „ultimul model”: Apele Române, APIA, consilii județene

Consiliul Județean Buzău a plătit pe 30 martie 2017, pe un kit de reparație pentru iPhone 7 Plus cât pe un telefon nou, dar nu de la Apple – 2.387 de lei pe baterie și placă de bază telefon. Pe 20 decembrie 2016, CJ Buzău își lua un iPhone 7 negru, cu memorie de 32GB, contra sumei de 3.162 lei, de la firma Netwave.

Consiliul Județean Arad și-a luat iPhone 7 de 32 GB, argintiu, de la Orange, cu 2.849 lei. Primăria Cluj Napoca are din 15 decembrie 2016 un iPhone 7 negru de 128 GB, dar și carcasă din piele, pe care a dat 3.340 de lei, de la Altex. Consiliul Județean Alba și-a luat două iPhone 7 128 GB Jet Black și două huse de silicon de la Emag, pe 19 ianuarie 2017, plătind în total 6.250 lei, plus 286 de lei pe huse.

Nici furnizorul de apă potabilă din Ploiești nu a putut rezista fără iPhone 7. Compania Exploatare Sistem Zonal Ploiești, care ține de Apele Române, și-a luat pe 17 martie 2017 un iPhone 7 negru, cu memorie maximă de 256 GB, contra 3.487 de lei, de la Altex.

Și-au mai achiziționat iPhone 7 instituții precum Administrația Bazinală de Apă Mureș (un iPhone 7 negru de 32 GB de 2.482 lei), Administrația Națională Apele Române (iPhone 7 negru de 32GB la 2.750 lei), Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord Est (trei iPhone 7, 32GB, negru, Rose Gold și Silver, plătind la Emag un total de 8.741 lei, unul dintre telefoane fiind destinat ca premiu în concursul Europe Direct), Agenția de Plăți și Intervenții în Agricultură (5 bucăți iPhone 7 cu memorie de 128 GB și vârful de 256 GB, pe care a plătit în total 16.049 lei, adică în jur de 3.500 de euro), Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia (7 bucăți de iPhone 7 32GB, negre, din fonduri europene POR 2014-2020, pe care a plătit la Emag 18.823 lei, adică în jur de 4.200 euro), Asociația Grup de Acțiune Locală Dobrogea de Nord Tulcea (tot pe bani europeni din proiectul „Strategia de Dezvoltare Locală Grup de Acțiune Dobrogea de Nord Tulcea”, finanțat prin PNDR 2014-2020, își achiziționează 5 bucăți de iPhone 7 32 GB, dar și un fax care au costat în total 14.202 lei, adică 3.160 euro, la Cel.ro).

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Doi soți au renunțat la toată averea de 24 de milioane $ ca să se...
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din...
FOTO. Ea e bomba sexy pentru care a divorțat Paszkany! Imagini incendiare cu noua iubită...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
După ce a recrutat pușcăriași să lupte pe front, Rusia se confruntă cu un număr...
Câți bani au primit Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la MasterChef. Suma este...
Mihaela Bilic a deslușit misterul cartofilor congelaţi. De ce îi RECOMANDĂ pentru consum
"Unde mai joc și eu la aparate?!" Vieţile românilor care s-au trezit într-o nouă realitate,...
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Prietena Robertei și a lui Sebi, dezvăluiri tulburătoare la opt luni după accidentul de la...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Poate fi anulat permisul auto dacă nu ai condus mașina mai mult de 2 ani?
CE a propus stabilirea în acest an a datei de eliminare a controalelor la frontierele...
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Vor dispărea BANCNOTELE definitiv?! Moment de cotitură în lumea banilor
Rusia va ataca NATO. Anunțul care punea lumea pe jar
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de...
Imagini exclusive de la priveghiul lui Costel Corduneanu. Berbecuții se rumenesc la proțap, prietenii din...
Robi și Rebecca, discuție în camera roșie! S-ar vedea sau nu într-un cuplu cu Robi?...
Momentul în care o femeie merge cu unchiul mort la bancă să ia un împrumut:...
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli...
Un traseu popular din Barcelona, șters de pe Google și Apple Maps din cauza turiștilor...