19 martie 201715:34422

Numărul record de paşapoarte solicitate de români în 2016. Cea mai mare creştere din ultimii 6 ani

În anul 2016, la nivelul serviciilor publice comunitare pentru eliberarea şi evidenţa paşapoartelor simple au fost primite 1.186.199 cereri, în creştere cu 24% faţă de anul 2015 şi cu 42% faţă de anul 2010, anunţă Ministerul Afacerilor Interne (MAI).

Tendinţa de creştere a numărului de solicitări se menţine şi în acest an, în lunile ianuarie şi februarie, fiind primite 221.359 cereri de eliberare a paşapoartelor simple electronice, faţă de 181.300 în aceeaşi perioadă a anului 2016, scrie Business Magazin.

"Pentru a putea răspunde volumului mare de solicitări înregistrate mai ales în sezonul estival al anului, la nivelul Direcţiei Generale de Paşapoarte şi al serviciilor publice comunitare pentru eliberarea şi evidenţa paşapoartelor simple au fost dispuse o serie de măsuri organizatorice, precum prelungirea timpului de lucru cu publicul şi introducerea unui program-pilot de programare online în municipiul Bucureşti (în două locaţii) şi în judeţele Bacău, Cluj, Iaşi, Timiş şi Vaslui.

Menţionăm că prin intrarea în vigoare a Legii nr. 1/2017 privind eliminarea unor taxe şi tarife, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, începând cu data de 1 februarie, a fost eliminată plata taxei de 22 de lei pentru eliberarea paşapoartelor simple electronice şi simple temporare, precum şi tariful suplimentar de 100 lei pentru eliberarea paşaportului simplu temporar", transmite MAI.

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.