Numărul maxim de deținuți care ar putea fi GRAȚIAȚI. Topul celor mai aglomerate penitenciare

Numărul maxim de deținuți care ar putea fi GRAȚIAȚI. Topul celor mai aglomerate penitenciare
Publicat: 19/01/2017, 21:10
Actualizat: 19/01/2017, 22:10

Potrivit datelor furnizate de Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) 1.625 de persoane au condamnări de până la 5 ani de închisoare, 856 dintre deținuți au vârsta de peste 60 de ani, iar 1.213 au copii în întreținere cu vârsta de până la cinci ani. Dintre persoanele încarcerate 26 au boli incurabile, iar 14 femei condamnate sunt însărcinate.Administrația Națională a Penitenciarelor nu precizează dacă persoanele memționate îndeplinesc cumulativ mai multe condiții pentru grațiere. În aceste condiții, statistica oferită de ANP poate fi considerată una maximală, numărul celor grațiați putând fi în realitate mai mic. De altfel, numărul avansat de ministrul justiției a fost de aproape 2.500.

Proiectul ordonanței de urgență privind grațierea unor pedepse vizează condamnările cu pedepse de maximum 5 ani de închisoare, excepție făcând însă mai multe infracțiuni grave, printre care luarea și darea de mită, traficul de influență, dar și cele vizând siguranța persoanei sau a statului. Grațierea se aplică și pedepselor cu suspendare, conform proiectului. Grațierea propusă vizează însă condamnările pentru abuz în serviciu sau folosirea funcției de conducere pentru a obține foloase necuvenite, pentru care sunt condamnați mai mulți politicieni. Proiectul mai prevede că persoanele condamnate care au împlinit 60 de ani, care sunt gravide sau care au copii de sub 5 ani în întreținere beneficiază de grațierea a jumătate din pedeapsă, indiferent de infracțiunea comisă, cu condiția să nu fie recidiviști. Grațierea este condiționată de plata prejudiciului stabilit de instanța de judecată, în termen de maximum un an, dar nu și în cazul excepțiilor privind vârsta, gravidele sau condamnații cu copii mici în întreținere.

Topul celor mai aglomerate penitenciare

În prezent gradul de ocupare a închisorilor este de 145,16%, în medie, existând penitenciare în care acesta sare de 200%.Cele mai aglomerate închisor sunt: Penitenciarul Satu-Mare unde sunt 513 deținuți pe 235 locuri (218,30%), urmat de Penitenciarul Târgu Mureș cu 438 deținuți pe 207 locuri (211,59%). La Penitenciarul Ploiești sunt 430 deținuți pe 209 locuri (205,74%)

„În ceea ce privește un eventual act normativ care privește instituția grațierii, apreciem că acesta poate contribui atât la diminuarea fenomenului de supraaglomerare din sistemul penitenciar, cât și la îmbunătățirea condițiilor de detenție și reducerea cheltuielilor bugetare cu întreținerea deținu’ilor”, susține Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) printr-un comunicat de presă.

ANP precizează că situația finală privindu-i pe beneficiarii grațierii poate fi realizată numai după analiza efectivă a dosarelor condamnaților de comisiile de specialitate și după aprobarea ordonanței..

Instituția susține că în perioada 2011-2016 au fost înregistrate la nivelul ANP 510 condamnări pronunțate de CEDO prin care statul român a fost obligat la plata a 3.132. 429 euro și 10.000 franci elvețieni.

„Problemele cu care se confruntă sistemul penitenciar sunt cauzate, în principal, de supraaglomerare, deficit de personal, infrastructură învechită, uzură și exploatare îndelungată a spațiilor existente. În vederea îmbunătățirii condițiilor de detenție, în perioada 2012-2016, în sistemul penitenciar, au fost create/modernizate 5513 locuri de cazare, prin lucrări de reaparții curente și investiții”, transmite ANP.

ANP spune că în 2016 Guvernul a aprobat calendarul de măsuri privind Memorandumul cu tema „Intenția CEDO de aplicare a procedurii hotărârii pilot în cauzele privind condițiile de detentie” , sens în care a elaborat un plan pentru perioada 2016-2023 care prevede crearea a 10895 locuri de cazare și modernizarea altor 1651 locuri. În luna noiembrie 2016, a fost avizat de către Ministerul Finanțelor Publice Sudiul de prefezabilitate pentru obiectivul „P 47 Berceni – penitenciar 1000 locuri”.

„În cadrul Programelor Operaționale de atragere a fondurilor europene structurale și de investiții 2014-2020, nu sunt alocate fonduri pentru modernizarea sau constrcția penitenciarelor”, explică ANP.

Instituția precizează că în cadrul Mecanismului Financiar Norvegian 2009-2014 au fost alocate fonduri de 893.488 euro, fiind amenajată o comunitate terapeutică de 60 de locuri la Penitenciaru Gherla. Suma de 2.655.500 euro a fost cheltuiră pentur modernizarea unei secții de 200 locuri la Penitenciarul Bacău, pentru renovarea unor secții și amenajarea unor centre de autogospodărire la Centrele de Detenție Craiova și Tichilești, și pentru reparația a două secții de la Centrul Educațional Târgu Ocna.

Începând cu 2012, sistemul penitenciar a accesat și implementat 22 de proiecte din fonduri extene neramburasbile pentru reintegrarea socială a deținuților. ANP informează că are un deficit de personal de 2.900 oameni.

În ceea ce privește bugetul pentru închisori, cel din anul 2017 va fi mai mic, sumele pentru anul acesta fiind stabilite pe baza cheltuielilor din 2016,când ANP-ul a restituit la buget aproape 30 de milioane de euro, bani necheltuiți.

„Bugetul pentru anul ăsta al ANP a fost stabilit pe baza sumei pe care au cheltuit -o anul trecut , adică pe baza execuției bugetare reale. S-a pornit de la aceasta și s-au înlăturat sumele care au fost restituite la buget de către ANP și sumele restituite la buget s-au datorat imposibilității efectuării unor investiții sau altor cheltuieli care trebuiau efectuate în cursul anului trecut. Este o sumă de 30 de milioane de euro”, a declarat Constantin Sima, secretar de stat în Ministerul Justiției, pentru agenția MEDIAFAX.

Bugetul Administrației Penitenciarelor pe anul 2016 a fost de peste 1.269.000.000 de lei. Din această sumă, peste 1, 19 miliarde de lei au fost ca subvenție de la stat iar restul din venituri proprii.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie bolnavă de cancer a decis să se mute împreună cu familia în „zona...
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
FOTO. Cea mai sexy femeie din lume s-a filmat în timp ce se îmbrăca! Fanii...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Unde este Fito? Povestea celui mai notoriu infractor din Ecuador, care a fugit din închisoarea...
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un...
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic...
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns...
"Am călătorit în timp". Un profesor ieșit din comă spune că a fost în anul...
Detalii halucinante au ieșit la iveală în cazul presupusului criminal din Orhei. Bărbatul este bănuit...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
Poate fi anulat ITP-ul dacă mașina scoate prea mult fum?
Biden a promulgat pachetul de ajutor pentru Ucraina
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Obligație FĂRĂ EXCEPȚII pentru proprietarii de locuințe din ROMÂNIA. Toată lumea trebuie să plătească
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Gabriela Cristea, dezamăgită de lipsa de curaj pentru a-i refuza pe alții! Prezentatoarea TV și-a...
Lovitura dură pentru TikTok! Comisia Europene suspendă noul program al platformei: ”Există riscuri pentru sănătatea...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai...
Chitara cu care John Lennon a înregistrat piesa „Help!”, găsită după 50 de ani