Numărul donatorilor de organe pentru transplant a scăzut. Cum își explică asta medicii

Numărul donatorilor de organe pentru transplant a scăzut. Cum își explică asta medicii
Publicat: 20/05/2017, 18:04
Actualizat: 02/10/2018, 15:54

Întrebat astazi în cadrul unei întâlniri cu presa, la Spitalul Clinic Județean de Urgență din Târgu-Mureș, dacă a crescut rata refuzului aparținătorilor privind donarea de organe pentru transplant, medicul Horațiu Suciu a răspuns afirmativ, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Rata refuzului eu consider că a crescut, nu am făcut încă un studiu, nu am toate datele, dar impresia mea e că a crescut și bineînțeles că este o condiționalitate multiplă. Motivul, mă pun în situația unui cetățean care se informează din mass-media, nu pot să văd decât că în jurul unui transplant s-a făcut o mare, să zicem, elegant, controversă.Evident, până se lămuresc lucrurile, există o reticență în a dona. Nu s-a schimbat nimic, a dona este un lucru nobil și nu trebuie să uităm că o parte din cei care donează inima, plămânii, rinichii, ficatul, continuă să trăiască în trupul altcuiva și eu cred că e nobil să salvezi o viață”, a spus medicul Horațiu Suciu.

Acesta a adăugat că în acest an s-au mai făcut „11-12 prelevări” de cord, dar în niciun caz inima nu a fost bună pentru transplant.

„Din fericire, deși e un domeniu de supraspecializare, motivarea medicilor este aceeași că peste tot, nici mai mare, nici mai mică. Este o motivare de ordin profesional. Din fericire avem medici, cel puțin la Târgu- Mureș, în domeniul meu, al chirurgiei cardio-vasculare, cardiologiei, terapiei intensive, care fac acest lucru și ne bucurăm. Sunt convins că toate segmentele societății trebuie să sprijine această activitate. E ușor să blamezi un lucru care e greu de făcut”, a mai spus șeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară din cadrul Institutului de Boli Cardiovasculare și Transplant Târgu Mureș.

O echipă de medici de la Institutul de Boli Cardiovasculare și Transplant Târgu Mureș a efectuat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, primul transplant de cord din acest an la un pacient de 49 de ani din București, care a primit inima de la un donator în moarte cerebrală din Harghita.

Tags:
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Nu e bine deloc”. Starea de sănătate a Regelui Charles s-ar fi înrăutățit. Palatul Buckingham...
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis!...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Doi angajați de la o bancă din București au văzut că un client avea o...
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui...
Regele Charles este într-o stare REA! S-au activat planurile de înmormântare!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din...
Cine este Ramona, tânăra de 28 de ani care ar fi căzut în gol de...
Care este starea de sănătate a Regelui Charles al III-lea. Familia Regală Britanică a făcut...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
„Este foarte bolnav”. Îngrijorările cu privire la Regele Charles sunt din ce în ce mai...
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la...
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Leo de la Roșiori a făcut mărturisiri emoționante despre momentele de marginalizare pe care le-a...
Ce au de împărțit la partaj Oana Radu și Cătălin Dobrescu: "El mă amenință că...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Un studiu arată că vitamina D ar putea crește rezistența la cancer