Modul „ingenios” de eludare a statului prin care Theodor Berna folosea Tehnologica Radion pentru a obține bani din evaziune

Modul ingenios de eludare a statului prin care Theodor Berna folosea Tehnologica Radion pentru a obține bani din evaziune
Publicat: 22/08/2014, 20:07
Actualizat: 01/02/2019, 15:43

Theodor Berna, care controlează companiile de construcții Tehnologica Radion și Teloxim Con, a fost arestat preventiv în 19 august, de Tribunalul Prahova, într-un dosar în care este cercetat alături de mai mulți oameni de afaceri, pentru evaziune fiscală și spălare de bani cu un prejudiciu de peste o sută de milioane de euro.

Instanța arată, în motivarea deciziei de arestare, obținută de MEDIAFAX, că Theodor Berna a folosit fraudulos propria societate comercială pentru a-și însuși bani obținuți din simulări de tranzacții imobiliare sau din evazionarea bugetului statului, avea un mod ingenios și complex de săvârșire a infracțiunilor și a atras în lanțul comercial fictiv mai multe firme și persoane.

„Privarea de libertate a inculpatului este necesară din cauza pericolului pe care îl reprezintă inculpatul prin faptele sale reflectate în modul ingenios și complex de săvârșire a infracțiunilor, a persoanelor fizice și juridice atrase în lanțul comercial fictiv, maniera ingenioasă de eludare a statului și a intereselor sale legitime, valoarea mare a cuantumului sumelor de bani evazionate în dauna bugetului statului precum și al sumelor ce fac obiectul infracțiunii de spălare de bani, caracterul repetitiv al acțiunilor/actelor materiale comise”, a scris judecătorul de drepturi și libertăți care a dispus arestarea lui Berna.

Judecătorul mai arată că gradul de pericol social al faptelor comise de Theodor Berna rezultă și din modul în care acesta, pentru a obține sume mari de bani, s-a folosit de norme de drept civil pentru a da o aparență de legalitate unor acte și fapte cu caracter infracțional. Sumele de bani erau obținute inițial prin eludarea legii, respectiv prin încheierea succesivă a unor antecontracte și contracte de vânzare-cumpărare a unor terenuri la prețuri supraevaluate, precum și din cesionarea fictivă a unor drepturi de creanță.

Instanța menționează că toate aceste fapte demonstrează că Theodor Berna și ceilalți inculpați „au acționat cu intenția de a frauda patrimoniul propriilor societăți comerciale, pentru a-și satisface interesele personale, cunoscând că faptele lor vor contribui la plata unor sume nejustificate și având reprezentarea întinderii prejudiciului”.

Judecătorul face referire în motivare și la o hotărâre a Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT), prin care se arată că evaziunea fiscală aduce atingere securității naționale prin influențarea negativă a sumelor colectate la bugetul consolidat al statului.

„Pericolul concret pe care îl prezintă lăsarea în libertate a inculpa rezidă din faptul că în contextul actual faptele săvârșite de către acesta, cuantumul prejudiciului, modalitățile de săvârșire a acestora prezintă pericol concret în condițiile în care România s-a angajat în fața organismelor internaționale să desfășoare o luptă reală împotriva evaziunii fiscale si spălării banilor. În acest sens Consiliul Suprem de Apărare a Țării a statuat prin Hotărârea nr. 69/28.06.2010 că evaziunea fiscală este de natură a aduce atingere securității naționale prin influențarea negativă a sumelor colectate la bugetul consolidat al statului”, arată magistratul în documentul citat.

Theodor Berna și Florian Bujoreanu, administrator la SC Proiect Alfa Capital SRL București, au fost reținuți în 18 august, iar alți cinci administratori ai unor societăți comerciale au fost puși sub control judiciar, în dosarul în care se fac cercetări pentru evaziune fiscală și spălare de bani, prin care s-a produs un prejudiciu estimat la o sută de milioane de euro.

Procurorii au cerut în 19 august arestarea preventivă doar a lui Berna, solicitarea fiind admisă de Tribunalul Prahova.

Administratorii de firme vizați în acest dosar sunt suspectați că au înregistrat în contabilitate operațiuni comerciale nereale, urmate de transferuri de bani, pentru a ascunde proveniența ilicită a acestora, sume care ulterior au fost retrase în numerar din conturile unor firme „fantomă”.

Potrivit procurorilor Parchetului Curții de Apel Ploiești, prejudiciul produs prin evaziune fiscală a fost estimat la 104.940.660 de lei (23 de milioane de euro), iar cel produs prin spălare de bani, de 353.089.030 lei (78,5 milioane de euro).

Numele firmei de construcții Tehnologica Radion apare în rechizitoriul întocmit de procurori în dosarul de evaziune fiscală și spălare de bani cu un prejudiciu estimat la 35 de milioane de euro în care au fost trimiși în judecată fostul angajat al Secretariatului General al Guvernului Marcel Păvăleanu și mai mulți oameni de afaceri.

Theodor Berna, care controlează companiile de construcții Tehnologica Radion și Teloxim Con, este unul dintre cei mai discreți oameni de afaceri din industria construc­țiilor.

Principala firmă a acestuia, Tehnologica Radion, a câștigat de-a lungul timpului o serie de contracte cu statul: potrivit datelor ZF, Tehnologica Radion a câștigat numai în 2009 și 2010 contracte de achiziții publice de 386 de milioane de euro. Printre principalele contracte câștigate de-a lungul timpului de Tehnologica Radion se numără cele de reabilitare și întreținere de străzi sau drumuri în partea de sud a țării, în județe precum Ilfov, Giurgiu sau Dolj. De asemenea, Tehnologica Radion are un contract de 53 de milioane de euro penrtu reabilitarea și extinderea la patru benzi a unui sector de 11,2 kilometri din centura Capitalei, între DN 2 (Voluntari) și A2 (autostrada București-Constanța).

Tehnologica Radion se numără printre cei mai mari 10 constructori din România, înregistrând anul trecut o cifră de afaceri de 81 de milioane de euro și un profit net de un milion de euro, arată datele de la Ministerul Finanețelor, prezentate de Ziarul Financiar. Dacă profitul net s-a menținut la același nivel cu anul 2012, în schimb rulajul a scăzut cu 36%. Firma lui Berna a avut anul trecut un număr mediu de 2.000 de angajați.

Pe de altă parte, cealaltă firmă a lui Berna, Teloxim, a consemnat în 2013 afaceri de 7,8 milioane de euro și un profit net de 0,7 milioane de euro cu 46 de angajați.

Președintele Traian Băsescu declara în 2011, în contextul unor contestații depuse pentru construcția de autostrăzi din fonduri europene, că cel puțin pe unul dintre contestatari îl știe „de meserie descurcăreț” și că autoritățile ar trebui „să îi dea peste mânuțe”. Gândul.info scria la acel moment că președintele ar fi făcut referire la firma Tehnologica Radion, care depusese contestații atât pentru Timișoara-Lugoj, lot 2, cât și pentru Sibiu-Orăștie, lot 1.

Berna este al doilea „rege al asfaltului” reținut în ultimii ani, după ce Nelu Iordache, care controlează firma de construcții Romstrade, a fost arestat pentru deturnarea unor fonduri europene.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Temu şi Shein sunt verificate în România de ANPC. Ce trebuie să facă clienții înainte...
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie...
FOTO. Ioana Țiriac a făcut ravagii într-un costum de baie spectaculos!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Ultimele ore de viață ale Corinnei, femeia găsită moartă în dulapul din dormitor. Poliția l-a...
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a...
Dieta lui Lili Sandu la 44 de ani | Alimentul la care a renunțat definitiv....
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
Veste extraordinară despre pensiile românilor! Marcel Ciolacu a făcut anunțul
Ce au descoperit anchetatorii în mașina presupusului criminal din Orhei. Polițiștii au luat în calcul...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
La ce viteză sar airbag-urile mașinii în caz de impact?
Vicepreşedintele Comisiei de Apărare: Rusia a urlat din toţi şoşocii în Parlamentul României
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Anunț pentru PROPRIETARII de case și terenuri. Guvernul PREGĂTEȘTE schimbări majore
Unde merg românii în minivacanță. Destinațiile aflate în top
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Cum era Corneliu Vadim Tudor în rolul de părinte? Cum se impunea fostul politician în...
”Petrecere Hawaii de 38 de ani” Ce surprinză i-a pregătit Dinu Maxer Magdalenei Chihaia de...
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și...
Patru sulițe aborigene, returnate Australiei după 250 de ani