Mircea Negulescu se va apăra singur în dosarele în care e acuzat

Publicat: 02/07/2018, 19:39
Actualizat: 26/03/2019, 07:59

„Am solicitat niște copii, ca să mă pot apăra. Nu (mi-am angajat un avocat -n.r.). Mă apăr singur, da”, a declarat Mircea Negulescu, la ieșirea de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ).

Întrebat dacă e pregătit de o confruntare cu familia Cosma, Mircea Negulescu a răspuns afirmativ. Totodată, solicitat să comenteze dacă ar avea emoții să o vadă pe Andreea Cosma, procurorul a răspuns : „Nu. De ce să am?”.

Secția pentru procurori în materie disciplinară a CSM a suspendat judecata acțiunilor disciplinare ale Inspecției Judiciare contra fostului șef al DNA Ploiești, Lucian Onea, și a procurorilor Mircea Negulescu și Alfred Savu până la soluționarea dosarelor în care aceștia sunt implicați. Cercetările au fost demarate după ce fostul deputat Vlad Cosma a prezentat public mai multe înregistrări cu cei doi magistrați, acuzându-i că au falsificat probe și că au constrâns martori să dea diferite declarații. Parchetul General a anunțat că fostul șef DNA Ploiești Lucian Onea și Mircea Negulescu sunt cercetați penal sub acuzația de participație improprie, sub forma complicității, la săvârșirea infracțiunii de inducere în eroare a organelor judiciare.

Nicolae Oprea
Absolvent al Universității București, Nicolae Oprea și-a început cariera de jurnalist în anul 2004 și a semnat de-a lungul acestor ani în publicații mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O profesoară s-a dus în Dubai ca să mediteze copiii miliardarilor. Un băiat i-a făcut...
Când și unde va fi înmormântat Costel Corduneanu. Familia interlopului a stabilit toate detaliile
FOTO. Imagini incendiare cu Cristina ICH! S-a răzbunat pe Piți jr. și s-a pozat într-un...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Misterul unei crime a fost elucidat după 56 de ani. Cum s-a dat de gol...
Doi papagali au fost chemați ca martori într-un proces de divorț! Fabulos ce au repetat...
Vești TRISTE despre Kate Middleton! Starea de sănătate a Prințesei de Wales nu este deloc...
Gestul unei femei din Neamţ, care a găsit pe stradă 4.100 de lei. Ai cui...
Mireasa de 38 de ani a murit la propria ei nuntă, într-o tragedie care a...
Reacția lui Teo Trandafir când a auzit mărturiile surorii Mirelei Biftoi, femeia al cărei cadavru...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Poate fi anulat permisul auto dacă nu ai condus mașina mai mult de 2 ani?
Sutienele sunt o necesitate de bază care ar trebui să fie scutite de TVA, spun...
Cea mai MASIVĂ gaură neagră din galaxie este INCREDIBIL de aproape de noi
Traian Băsescu a așteptat ani de zile acest moment. DECIZIE DEFINITIVĂ: Nu e nimic la...
Gina Pistol, schimbare în carieră. Vedeta TV a pregătit totul în mare secret
Ramore și soția lui divorțează la doar 2 luni de la nuntă. Câștigătorul sezonului 13...
Cine este tânărul de 23 de ani care a încetat din viață într-un cumplit accident...
Patrick nu crede în atracția lui Robi față de Julia! Ce au spus Virginia și...
"Mie nu îmi place să ling, după ce am scuipat o dată". Gheorghe Turda, despre...
BANCUL ZILEI. Polițistul către Bulă: - De ce mergeți cu 160 km la oră?
NASA bate în retragere! Aducerea mostrelor de pe Marte costă prea mult