Ministrul Sănătății anunță o schimbare importantă, după scandalul stârnit de prezentatoarea TV Magda Vasiliu. Ce se întâmplă cu certificatele de concediu

Ministrul Sănătății anunță o schimbare importantă, după scandalul stârnit de prezentatoarea TV Magda Vasiliu. Ce se întâmplă cu certificatele de concediu
Publicat: 09/08/2017, 23:30
Actualizat: 31/08/2017, 17:59

„Împreună cu președintele CNAS, cu consultarea tuturor actorilor implicați, am depus la cabinetul Secretarului General al Guvernului propunerile, cu calendare și cu termene foarte clare în ceea ce privește debirocratizarea actului medical. Practic, în ceea ce privește recunoașterea concediilor medicale acordate în străinătate pentru părinții care își îngrijesc copiii, am propus creșterea vârstei de la 14 la 16 ani, iar acolo unde vârsta depășește 16 ani ei vor intra pe zona de asistență specială de tip handicap, cu precizarea că diagnosticele vor fi stabilite prin ordin comun al celor două entități – Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate, în așa fel încât dacă există probleme de preluare a unor diagnostice, acestea să poată fi corectate fioarte ușor”, a declarat Florian Bodog, la începutul ședinței de Guvern.

Ministrul Sănătății a precizat că vrea și debirocratizarea activității medicilor de familie.

„De asemenea, debirocratizăm activitatea medicilor de familie, desființăm o serie de acte, pe care le considerăm inutile și studiem posibilitatea ca, în ceea ce privește eliberarea concediilor medicale, aceasta să se facă electronic, pentru a scădea birocrația și în acest domeniu. Toate actele legislative care vor fi modificate vior respecta procedura de transparență decizională și de consultare cu toti cei implicați”, a mai spus Florian Bodog.

Mihai Tudose i-a cerut, pe 27 iulie, ministrului Sănătății ca în cel mult două săptămâni să vină cu un proiect prin care să fie debirocratizat sistemul de sănătate, după cazul jurnalistei Magda Vasiliu care s-a lovit de birocrație când a vrut să își ia concediu medical.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Temu şi Shein sunt verificate în România de ANPC. Ce trebuie să facă clienții înainte...
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a...
FOTO. Ioana Țiriac a făcut ravagii într-un costum de baie spectaculos!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Ultimele ore de viață ale Corinnei, femeia găsită moartă în dulapul din dormitor. Poliția l-a...
Primele & singurele imagini cu Mititelu Jr., după ce s-a intoxicat cu medicamente! E bine,...
Dieta lui Lili Sandu la 44 de ani | Alimentul la care a renunțat definitiv....
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
Veste extraordinară despre pensiile românilor! Marcel Ciolacu a făcut anunțul
Cât de sănătos este, de fapt, pateul vegetal! Ce aditivi conține și cât de periculos...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
La ce viteză sar airbag-urile mașinii în caz de impact?
Vicepreşedintele Comisiei de Apărare: Rusia a urlat din toţi şoşocii în Parlamentul României
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
PRODUSELE INTERZISE definitiv. Ordinul final a fost dat chiar astăzi, 23 APRILIE
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Cum era Corneliu Vadim Tudor în rolul de părinte? Cum se impunea fostul politician în...
”Petrecere Hawaii de 38 de ani” Ce surprinză i-a pregătit Dinu Maxer Magdalenei Chihaia de...
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și...
Poluarea cu metan, acum mai ușor de observat ca niciodată din spațiu