Medicul Burnei, acuzat că a făcut experimente pe copii, ar profesa într-o clinică privată. Reacția clinicii

Medicul Burnei, acuzat că a făcut experimente pe copii, ar profesa într-o clinică privată. Reacția clinicii
Publicat: 14/07/2017, 19:44
Actualizat: 25/03/2019, 21:47

„Vă anunț pe această cale că Prof. Dr. Gheorghe Burnei va începe consultațiile și anumite intervenții chirurgicale, împreună cu subsemnatul, la clinica Gral Medical, din 19 iulie 2017. Nu sunați la call center deocamdată. Din păcate, consultațiile și intervențiile vor fi contracost deoarece Dl. prof. nu are încă voie să profeseze la spitalul de stat datorită deciziei procurorilor. Să auzim de mai bine!”, a scris fiul medicului, Cristian Burnei.

Anunțul a fost postat pe mai multe grupuri din mediul online, care susțin activitatea doctorului.

Clinica Gral Medical dezminte afirmațiile legate de posibila colaborare cu medicul Gheorghe Burnei, adăugând că spitalul nu are secție de ortopedie.

„Gral Medical nu are în prezent secție de ortopedie, dotarea secțiilor existente sunt orientate către chirurgia oncologică, iar tratamentul este țintit către adulți și nu către copii. Afirmațiile legate de posibila colaborare au fost asumate în mod solitar de către băiatul medicului pe pagina proprie dintr-o rețea cunoscută de socializare”, conform unui comunicat de presă al clinicii private, remis Mediafax.

În documentul citat se menționează că Gral Medical nu a încheiat nicio formă de colaborare cu medicul Burnei Gheorghe și nu are configurat în softul medical servicii medicale și orar pentru specialitatea ortopedie. Acesta este și motivul pentru care nu se pot face programări prin sistemul propriu de call center sau online de pe site.

„În cadrul spitalului nu oferim intervenții pe ortopedie la copii sau adulți, investițiile efectuate până acum sunt țintite către servicii de diagnostic și tratament oncologic. Orice colaborare cu orice medic pe această specializare nu se putea pune în practică, mai ales că nu suntem nici autorizați să prestăm astfel de servicii în spitalul nostru”, a declarat fondatorul Gral Medical, Robert Șerban.

În plus, Gral Medical menționează că, pentru acest an, nu are prevăzut o investiție care să fie orientată către deschiderea unui business nou pe specialitatea ortopedie, în ambulatoriu sau în regim de spitalizare de lungă durată.

„Pentru perioada următoare, Gral Medical a alocat un buget de investiții multianual de aproape cinci milioane de Euro, o parte din buget va fi alocat începand cu anul 2017 pentru proiecte în provincie, care vor putea deservi orașe importante și chiar județe, unde nevoia de servicii medicale performante este acută. În continuare politica de dezvoltare este orientată către analize de laborator, segmentul corporate și eficientizarea centrelor noi deschise”, conchid reprezentanții spitalului privat.

Cu toate acestea, utilizatori de Facebook susțin că au sunat astăzi la clinica privată și li s-a confirmat că Burnei oferă consultații.

Instanța a dispus, în 7 iulie, să mențină cercetarea lui Gheorghe Burnei sub control judiciar. Între interdicții se numără și „să nu exercite profesia, sau să nu desfășoare activitatea în exercitarea căreia a săvârșit faptele, respectiv în cadrul Spitalului Clinic de Urgente de Copii Marie Curie sau în altă unitate din sistemul public de sănătate”.

Procurorii îl acuză pe Burnei că ar fi mascat mita cerută de la părinți în contracte de donații, iar pe unii copii i-ar fi operat pentru afecțiuni inexistente în realitate, el și familia sa primind chiar și deplasări în străinătate de la firma care îi furniza proteze neomologate.

Anchetatorii au găsit în biroul medicului de la spitalul „Marie Curie” sumele de 13.343 de lei, 5.015 de euro și 750 de dolari, bani ce ar fi fost primiți de la părinții copiilor operați, drept mită. Anchetatorii susțin că la dosar există numeroase declarații de martori, înregistrări ambientale dar și înscrisuri care ar proba infracțiunile în cazul medicului. Aceștia descriu „modul de operare” și vorbesc despre experimente făcute pe copii, despre copii care erau întorși de la operații pentru a creea presiune iar astfel părinții să plătească.

„Pentru a-i determina pe părinții pacienților să-i să dea sume de bani sau alte foloase pentru efectuarea intervențiilor chirurgicale Burnei Gheorghe îi internează pe copii pentru perioade îndelungate de timp, nejustificate medical, sau îi internează în mod repetat, fără a le efectua nici o intervenție chirurgicală. Se prezintă părinților, direct sau prin alte cadre medicale, ca fiind o persoană foarte ocupată, creând astfel impresia unui privilegiu pentru pacienți că beneficiază de serviciile sale medicale. Alte justificări pentru amânarea intervențiilor chirurgicale sunt legate de dificultatea obținerii protezelor medicale. Tot acest comportament este apt să inducă părinților ideea că pentru aceste „beneficii” trebuie îi ofere inculpatului sume de bani. Pentru a-i convinge să urmeze calea aleasă de el, inculpatul le prezintă părinților o altă situație decât cea reală cu privire la sănătatea copiilor lor, situație care impune folosirea unor proteze sau dispozitive medicale”, se arăta în actele procurorilor.

Medicul Gheorghe Burnei i-ar fi convins pe părinți de dificultatea obținerii protezelor și le impunea să le cumpere, pe cheltuiala lor, de la o firmă apropiată lui, „amenințându-i că nu le va opera copilul dacă nu se conformează”. Asta în condițiile în care acele dispozitive ar fi putut fi obținute gratuit de spital. Astfel, susține Parchetul, Gheorghe Burnei ar fi obținut beneficii de la patronul respectivei firme.

La dosar se notează că există probe, inclusiv înregistrării ambientale, filmări, pentru presupusele fapte de luare de mită. Procurorii susțin că în unele cazuri banii ar fi fost ceruți și primiți anterior operației și ar fi fost mascați prin încheierea unor contracte de donații.

Gheorghe Burnei ar fi prelevat de la pacienții copii, fără consimțământul aparținătorilor, țesut osos și ligamente, fără respectarea normelor în vigoare din domeniu. La dosar ar exista probe care indică faptul că astfel de țesuturi au fost folosite ca transplant pentru alți copii, deși ar fi fost ținute anterior în condiții improprii.

„Cu ocazia percheziției acestea au fost descoperite în condiții total improprii – în congelatorul unui frigider de uz casnic situat într-un spațiu comun. Alături de aceste țesuturi se găseau mâncare, băuturi alcoolice, diferite alte produse alimentare. Din primele date țesuturi astfel prelevate și păstrate au fost deja folosite ca transplant pentru alți copii, cele descoperite la percheziție urmând a avea o destinație similară. Aceste aspecte sunt cu atât mai grave cu cât spitalul și inculpatul aveau posibilitatea legală de a apela la banca de țesuturi pentru a realiza transplanturi într-un mod legal și sigur pentru starea de sănătate a pacienților. Având în vedere cele descoperite a fost solicitat sprijinul unui specialist din cadrul Agenției Naționale de Transplant”, spun procurorii.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Una dintre celebrele gemene siameze Abby și Brittany s-a căsătorit. De ce nu au făcut...
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul...
FOTO. Ea este cea mai sexy sportivă din culturismul românesc! Are un singur vis: „Asta...
Andreea Bălan a recunoscut tot despre certurile cu Victor Cornea: „Nu există împăcare”
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe...
Actriţele din filmele pentru adulţi fără pic de machiaj. Galerie foto FABULOASĂ!
Trecutul întunecat al lui Mirel, criminalul Andreei: şi-a agresat şi fostele iubite. Reacţia mamei sale,...
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe...
Mama Andreei Morega, studenta ucisă la Timișoara, a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce...
S-au despărţit cu scandal! Cele mai scurte căsnicii ale vedetelor din România
Inspectorii RAR au ieșit la control în trafic. Ce au descoperit? GALERIE FOTO
Protejarea demnităţii lui David a lui Michelangelo: O luptă pentru libertatea de exprimare
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
CARNEA DE PUI din magazine. Anunțul venit de la cel mai înalt nivel: Să fie...
Scandalul puilor vopsiți. Ce ascund autoritățile
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă....
Mama Andreei, prăbușită de durere la înmormântarea fiicei sale, ucise fără milă de studentul la...
Cum a petrecut mama Geta ziua ei de naștere și ce cadouri a primit? „N-am...
Apropiații criminalului din Timișoara, detalii de-a dreptul șocante. Mirel Dragomir și-a agresat și fosta iubită....
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Topirea calotelor glaciare modifică forma Pământului și îi accelerează rotația